„25000 de spioni KGB au stăpînit România aproape un an! Ceauşescu a fost detronat de o armată secretă sovietică, care a stat în ţara noastră în perioada decembrie 1989 – octombrie 1990”, scria în 23 decembrie 2012 Sorin Golea în ziarul „Libertatea” (linc).

“La expunerea clară, concisă a lui Caraman (Mihai Caraman – n.r.), directorul Centralei de Informaţii Externe, am cerut sovieticilor să-şi retragă comandourile. Era vorba despre aproximativ 25.000 – 30.000 de oameni. S-au retras ca urmare a faptului că Gorbaciov modificase strategia şi spusese că URSS nu mai este jandarm în această zonă”. Declaraţia îi aparţine lui Petre Roman, fostul premier al României în perioada decembrie 1989 – septembrie 1991 şi a fost inclusă într-o carte a istoricului Alex Mihai Stoenescu.

Despre ce este vorba? La începutul lunii decembrie 1989 au intrat în România 37.000 de turişti sovietici, despre care s-a dovedit ulterior că aparţineau structurilor KGB. Circa 25.000 dintre ei au rămas pe teritoriul României pînă în octombrie 1990, cînd au plecat la insistenţele oficialilor români pe lîngă puterea de la Kremlin.

Documentele provin de la CIA
Informaţiile de mai sus sînt cuprinse în volumul “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”, scris de istoricul american Larry Watts. Cartea expune un punct de vedere despre istoria comunistă a României, pe baza unor documente ale serviciului secret al fostei Germanii de Est, STASI, ajunse în custodia CIA şi desecretizate de această instituţie după anul 2000.

Volumul nu mai lasă nici un dubiu asupra implicării sovieticilor în dărîmarea lui Ceauşescu, punînd în evidenţă că România a fost ocupată efectiv de o forţă colosală, 25.000 de agenţi, timp de aproape un an. Printr- un calcul simplu, la o populaţie de 21 de milioane de persoane, rezultă că aveam, la vremea respectivă, cîte un kaghebist la 875 de cetăţeni români.

Concluziile lui Larry Watts despre această dominaţie invizibilă a KGB în România este că ea a avut ca efect ciocnirile violente, cu morţi şi răniţi, nu numai din timpul revoluţiei, ci şi de pe tot parcursul anului 1990. Watts susţine că ruşii au vrut ca ţara noastră să rămână în sfera lor de influenţă şi să nu se apropie de NATO şi Uniunea Europa.

Istoricul american aduce şi acuzaţii extrem de grave şi structurilor politice care au preluat puterea după decembrie 1989, pe motiv că au frânat democratizarea reală a ţării, până în 1996.

Cât despre agenţii KGB, încă nu s-a aflat cum şi prin cine au acţionat în perioada 1989-1990.

Trei mineriade şi o ciocnire interetnică în doar 10 luni
Între decembrie 1989 şi octombrie 1990 au avut loc răsturnarea şi împuşcarea soţilor Ceauşescu, mineriadele din ianuarie şi februarie 1990, ciocnirile interetnice din Târgu Mureş din martie 1990 şi mineriada din iunie – soldate cu morţi, răniţi şi distrugeri materiale.

Cel mai tare spion român al tuturor timpurilor i-a prins pe ruşi
Mihai Caraman (n. 1928), cel despre care Petre Roman spune că i-ar fi dibuit pe agenţii KGB, a fost cel mai tare spion pe care România l-a dat vreodată. El a reuşit să creeze, între 1958 şi 1968, o reţea de spionaj care a adus în ţară informaţii de cel mai înalt standard de secretizare despre NATO, alianţă militară care la vremea respectivă era inamicul ţărilor socialiste. Între 1990 şi 1992 a fost directorul Centralei de Informaţii Externe.

Aşadar, dacă ar fi să credem articolul din „Libertatea”, nu FSN-ul lui Ion Iliescu şi Petre Roman a condus România după decembrie 1989, ci 25000 de spioni KGB. În felul ăsta FSN-ul apare nevinovat nu numai în ceea ce priveşte teroriştii din 1989, cu care s-a luptat fără să-i prindă, ci şi în ceea ce priveşte mineriadele din 1990. Toată vina e aruncată pe seama acestor KGB-işti neidentificaţi, asupra cărora Ion Iliescu sau Petre Roman nu aveau influenţă.
O primă întrebare, de bun simţ, care apare în faţa acestor teorii este: ce a cîştigat URSS din revoluţia română? Urmare a revoluţiei din 1989 România a ieşit din Tratatul de la Varşovia şi a aderat la NATO. Pentru ce ar fi intervenit ruşii, cu o asemenea enormă desfăşurare de forţe (25000 de KGB-işti ocupaţi timp de un an în România e un efort serios pentru un stat aflat în pragul colapsului, cum era URSS în 1989-1990) ca să obţină ieşirea României din sfera lor de influenţă?

Un lucru este însă limpede: o invazie de 25000 de agenţi secreţi într-o ţară trebuie să lase în urmă nu un document, ci un munte de documente. Documente despre această invazie, dacă ea a existat, ar trebui să existe atît în România cît şi în URSS.

Întîi ar trebui să existe un proces verbal al şedinţei guvernului sovietic care să hotărască invazia, dar într-o asemenea şedinţă nu se puteau stabili toate amănuntele. Ar trebui să mai existe un ordin dat de Gorbaciov şefului KGB ca să pregătească invazia şi un proces verbal al şedinţei conducerii KGB care să stabilească în linii mari planul şi pe cei responsabili de aducerea sa la îndeplinire. Trebuie recrutaţi 25000 de KGB-işti care să fie trimişi în România – şi nu pentru 2-3 zile ci pentru un an întreg, dacă luăm în serios articolul din „Libertatea”. Aşadar trebuie să existe documente ale KGB care să propună criteriile de alegere a celor care vor participa la această misiune, şi altele care să aprobe criteriile propuse. Apoi: documente care să arate alegerea efectivă a celor care se îndeplinesc aceste criterii. Unul din criterii ar putea fi cunoaşterea limbii române – şi de aici ideea care s-a sugerat deseori că agenţii KGB care au acţionat în decembrie 1989 ar fi fost basarabeni. Dar în întreaga RSS Moldovenească nu existau 25000 de KGB-işti disponibili pentru a fi trimişi în România. Chiar dacă ar fi hotărît Gorbaciov să golească Basarabia de KGB-işti în 1989 nu putea strînge atîţia oameni. Informatori ai KGB probabil că erau mai mult de 25000, dar unui simplu informator nu poţi să-i spui să-şi lase familia şi să plece pentru un an într-o ţară străină. Cei trimişi într-o asemenea misiune nu puteau fi simpli informatori, ci doar ofiţeri sau cel puţin subofiţeri ai KGB.

Aşadar, ar trebui să existe adrese trimise de KGB-ul din Moscova către filialele KGB din toată Uniunea pentru identificarea celor care ar fi potriviţi să participe la invadarea României. Posibil ca voluntariatul să fie unul din criteriile avute în vedere, dar atunci trebuie să fi existat informări cu cadrele KGB din toată Uniunea cărora să li se fi adus la cunoştiinţă că se pot înscrie ca voluntari pentru operaţiunea „România”. Trebuie să existe planuri de acţiune pentru aceste 25000 de persoane. Cum au pătruns în România? Dintr-o dată sau eşalonat? Dacă eşalonat – trebuie să existe planuri cu privire la eşalonarea în timp şi pe puncte de frontieră a pătrunderii acestei armate de agenţi. Trebuie să existe documente cu estimarea necesarului de materiale de diferite tipuri necesare acestei acţiuni şi documente contabile în care să se estimeze costurile necesare, apoi aprobarea cheltuirii banilor respectivi şi cheltuirea efectivă a banilor.

Au venit aceşti agenţi în maşini „Lada”, cum scria Jurnalul Naţional (linc)? Socotind cîte 4 persoane într-o maşină, era nevoie de vreo 6200 autoturisme „Lada”. Deci trebuie să existe documente prin care se cer disponibilizarea a 6200 de autoturisme pentru această operaţiune, documente prin care se aprobă acest lucru, corespondenţă internă a autorităţilor sovietice pentru a identifica autoturismele disponibile, că n-or fi fost toate noi-nouţe, produse special pentru această operaţiune, sau dacă au fost unele autoturisme produse special pentru operaţiunea „România” – documente cu comanda de producţie către uzinele sovietice respective, documente de recepţie a mărfii, de plată către producători. Deplasarea miilor de autoturisme spre graniţa românească deasemeni ar lăsa în urmă documente legate de transportul acestora, consumul de benzină, cheltuieli necesare.

Cei 25000 de agenţi trebuiau instruiţi – deci trebuie să existe documente despre instruirea lor. Poate unii au făcut cursuri de limba română. În 1989 în RSS Moldovenească limba română („moldovenească”) fusese declarată limbă oficială şi se organizau cursuri de învăţare a limbii pentru persoanele care nu o cunoşteau. O acoperire perfectă pentru KGB în caz că avea nevoie să pregătească cunoscători ai limbii române pentru a-l răsturna pe Ceauşescu – puteau să-şi trimită oameni la cursurile înfiinţate pentru civili, profesorii care predau la aceste cursuri nefiind necesar să fie la rîndul lor agenţi KGB la curent cu planul respectiv. Dar pentru miile de presupuşi cursanţi ar trebui să existe: documente cu planificarea cursurilor, împărţirea cursanţilor pe grupe, cazarea lor pe perioada cursurilor, hrana şi solda pe perioada instruirii.

Pe lîngă maşinile „Lada”, ce alte materiale au luat cu ei cei 25000 de agenţi? Trebuie să existe documente pentru aprobarea necesarului de materiale, livrarea şi plata acestuia. Dacă agenţii erau trimişi în România cu ruble ruseşti sau chiar cu dolari americani (ar trebui să existe documente pentru aprobarea sumelor de bani necesare) ar fi atras atenţia cînd ar fi vrut să schimbe banii. Poate s-a procurat pentru ei lei româneşti – dar suma necesară pentru 25000 de persoane e considerabilă. Ar trebui să existe documente pentru obţinerea de către URSS a sumei necesare în valută românească şi repartizarea ei la fiecare agent în parte. Dar degeaba ar fi avut agenţii KGB lei româneşti la dispoziţie. Ajunşi în România ar fi constatat că nu pot cumpăra cu ei lucrurile de care au nevoie. Benzina era raţionalizată şi în unele locuri nici măcar pîine nu puteai cumpăra dacă nu erai pe tabel la alimentară că poţi să-ţi ridici raţia de acolo!

Bineînţeles, ar trebui să existe şi minim 25000 de martori – agenţii speţnaz respectivi care au fost trimişi efectiv în România – din care s-ar fi găsit destui să vorbească după atîta timp. Plus familiile şi prietenii lor. Reamintesc, conform articolului din „Libertatea” e vorba de oameni care au stat în România aproape un an, nu doar cîteva zile. Să-ţi părăseşti familia şi prietenii atîta timp nu e o chestie măruntă. Deocamdată doar informatorul securităţii Sorin Roşca Stănescu a scris (în aprilie 1991, în „România Liberă”) că cunoaşte una bucată agent KGB care ar fi fost trimis în România în decembrie 1989, dar nu a dat numele acestuia sau vreo altă posibilitate de verificare a ştirii. Este de amintit însă că Sorin Roşca Stănescu este cunoscut în breasla ziariştilor ca persoană care nu se sfieşte să dezinformeze, fiind dezavuat oficial de Clubul Român de Presă, care atrăgea atenţia (linc):

“instituţiile de presă care colaborează cu Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac pentru prestaţii jurnalistice sau de management editorial riscă să compromită nu numai propriul prestigiu, ci şi credibilitatea profesiei”

Exact articolaşul lui Roşca-Stănescu despre agentul KGB care se destăinuie dar nu-şi dezvăluie identitatea a fost citat după scurt timp de inculpaţii din procesul revoluţiei de la Timişoara în apărarea lor. Apare întrebarea: e vorba de o coincidenţă sau de un articol-comandă specială în folosul inculpaţilor? Devenit director al ziarului “Ziua”, Roşca-Stănescu a dus acolo diferite campanii de presă mincinoase prin care încerca să dovedească teoria ceauşistă a declanşării revoluţiei din 1989 de către agenturile străine. Vestită este gulguta “cazului Petre Olaru”, analizată pe acest blog (vezi lincurile – părţile 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7). Tot ziarul “Ziua” condus de Roşca Stănescu s-a remarcat prin răstălmăcirea şi interpretarea manipulatorie a unor declaraţii ale lui Vladimir Bukovski (linc), din care se trăgeau concluzii care nu reieşeau din faptele expuse de acesta.

Dacă ar fi existat o invazie de 25000 de agenţi speţnaz în România, nu unul singur s-ar fi destăinuit (păstrîndu-şi anonimatul, deci neverificabil) în aceşti 23 de ani trecuţi de la revoluţie, ci o mulţime. Nu un document ar fi trebuit să iasă la iveală din arhivele sovietice ci un munte de documente. „Moscova ascunde adevărul”, ar putea spune unii, dar URSS s-a destrămat de 21 de ani. O operaţiune de asemenea amploare – cu deplasarea a 25000 de agenţi pentru un an întreg – ar fi fost cunoscută şi în alte părţi ale URSS. Oricît ar păstra Moscova taina, ar fi ieşit la iveală documente şi mărturii de la Chişinău, Kiev, Vilnius, Talinn, Erevan, Tbilisi, Baku şi alte părţi ale fostei URSS, azi independente de Rusia. Sînt o mulţime de foşti agenţi KGB care nu mai au nici o obligaţie de loialitate faţă de Moscova după 1991, cînd URSS s-a destrămat. Din oportunism dacă nu din convingeri sincere, mulţi agenţi KGB s-au declarat după 1991 patrioţi ai naţiunilor lor condamnînd perioada sovietică. Cu titlul de exemplu, dau cazul lui Tudor Botnaru = Fiodor Botnari, fost şef al KGB din RSS Moldovenească, care prin 2006 dădea declaraţii pro-româneşti şi blama perioada sovietică (linc): „s-a făcut totul pentru a diminua tendinţa şi dragostea faţă de o limbă română literară ca să fie promovat moldovenismul primitiv, sau că avem o altă limbă decît cea română”. Asemenea oameni ar fi putut dezvălui operaţiunile URSS din România lui 1989 dacă ele ar fi existat. Nu e vorba aici de 2-3 oameni care şi-au ţinut gura ci de zeci de mii de persoane care ar fi cunoscut operaţiunea. E imposibil ca toţi să tacă în afară de anonimul ăla despre care pomenea informatorul securităţii Sorin Roşca Stănescu.

La sfîrşitul veacului 20 e de neconceput ca o operaţiune care implică 25000 de persoane să rămînă secretă. De aceea marile puteri, cînd invadează militar o ţară, o fac făţiş, nu pe ascuns, şi oferă apoi o justificare propagandistică pentru gestul lor. Tot în decembrie 1989 SUA a invadat Panama. Guvernul american nici o clipă n-a încercat să ascundă acest lucru. A spus absolut pe faţă că a invadat ţara respectivă şi a explicat că a făcut asta pentru a aduce democraţia. La fel ar fi făcut şi URSS dacă ar fi trimis 25000 de militari în România.

Pe lîngă muntele de documente care ar fi trebuit să existe în URSS despre o asemenea operaţiune, ar trebui să existe un munte de documente şi în România. În epoca Ceauşescu deplasările străinilor erau atent monitorizate de securitate. Toţi hotelierii aveau obligaţia să raporteze străinii cazaţi (acum au obligaţia să raporteze chiar şi românii). La graniţă se ţineau evidenţe despre cei care intrau şi se controlau atent bagajele turiştilor. Să introduci o revistă străină cu conţinut politic necorespunzător era un lucru riscant, darmite să introduci armament, cum se sugerează acum! S-ar putea admite că 2-3 persoane puteau introduce armament nedepistate, dar a pretinde că 25000 de agenţi au introdus armament în România, fără ca vreunul dintre ei să fie depistat la graniţă (cînd se făcea obligatoriu controlul bagajelor) sau ulterior, e de domeniul fantasticului.

Pe acest blog am prezentat rapoartele serviciului de filaj al Securităţii Timiş (vezi: Raportul serviciului de filaj al Securităţii Timiş din 19 decembrie 1989 şi Raportul Securităţii despre filajul făcut la locuinţa lui Tokes). Aceste rapoarte au fost prezentate şi în „procesul celor 25” al revoluţiei timişorene. Este relevant faptul că nu există acolo nici o referire la vreo invazie sovietică. Deasemeni, printre zecile de morţi, sutele de răniţi şi aproape 1000 de arestaţi ai revoluţiei timişorene nu există nici măcar un singur cetăţean sovietic. Personal, în 1991 m-am interesat la hotelurile timişorene cu privire la turiştii străini care au fost în Timişoara în decembrie 1989 şi din răspunsurile primite am constatat că nu a existat nici un fel de invazie.

Observînd nonşalanţa cu care se vehiculează teoriile cu zecile de mii de agenţi KGB care ar fi invadat România în 1989, concluzionez că dezinformarea din decembrie 1989 a fost totuşi moderată faţă de ceea ce ne oferă acum presa românească.

Despre domnul Larry Watts pomenit în articolul din „Libertatea”, ce a scris el de fapt, cum răstălmăceşte scrierile altora şi cum alţii răstălmăcesc scrierile sale, voi analiza într-un articol ulterior.

Mai citeşte:
– Psihoza turiştilor sovietici, similară cu cea despre terorişti răspîndită în decembrie 1989
– Dezvăluirile lui Vladimir Bukovski despre revoluţia română şi jurnalismul de tip Mediafax
– Mircea Druc: Cînd am venit la Bucureşti m-a şocat teama patologică faţă de ruşi
– Minciuni neruşinate (şi plagiat) la ziarul “Adevărul”
– Cu întîrziere, ziarul „Adevărul” recunoaşte că a minţit despre tancul sovietic care, în decembrie 1989, s-ar fi pregătit să treacă graniţa la Galaţi
– Gulgute proaspete ale lui Stănculescu, la B1TV şi în ziarul “Adevărul”
– Raportul serviciului de filaj al Securităţii Timiş din 19 decembrie 1989
– Raportul Securităţii despre filajul făcut la locuinţa lui Tokes
– Registrul comunicări teren al serviciului de filaj al Securităţii Timiş în decembrie 1989
– Mi-e milă de caghebişti (video)
– Ruşii şi revoluţia română – două păreri opuse: Ion Raţiu şi Virgil Măgureanu
– New York Times, 31 decembrie 1989: Revoluţia română îi inspiră pe moldovenii sovietici
– Roşeţ de la Caransebeş, martorul care confirmă invazia turiştilor sovietici din 1989
– Cele 3 bucăţi turişti străini ale colonelului Bejan şi sovieticii împuşcaţi lîngă Craiova
– Teoria basarabenilor-criminali în mass-media românească

• revoluţia română din 1989