La vicleşuguri nu recurg decît femeile mai mult sau mai puţin mărginite. Din lipsă de inteligenţă, ele ajung să mişte pîrghiile vieţii mărunte, de toate zilele, cu ajutorul vicleşugurilor, împletindu-şi politica lor casnică întocmai ca o dantelă, fără să-şi dea seama în ce chip se aştern în jurul lor liniile principale ale vieţii, încotro se îndreaptă şi unde se îmbină.
Viclenia e asemenea banilor mărunţi cu care nu poţi cumpăra mare lucru. Şi după cum, pe mărunţiş, nu poţi trăi decît un ceas-două, tot astfel poţi ascunde, înşela, denatura cu ajutorul vicleniei, dar ea nu poate cuprinde orizonturi largi, nu poate dezvălui începutul şi sfîrşitul unui eveniment mare, de căpetenie.
Viclenia e mioapă, ea vede bine numai la doi paşi, nu merge mai departe, şi de aceea, de multe ori, cade singură în groapa pe care a săpat-o altora.
Olga era o fată deşteaptă. Cît de uşor şi de limpede rezolvase ea chiar şi problema de astăzi – cum ar fi rezolvat, de altfel, orice alta! Prindea îndată înţelesul nemijlocit al unui fapt şi găsea drumul cel mai scurt spre înţelegerea lui.
Viclenia e însă un şoarce: aleargă împrejur, se ascunde… Nu era în caracterul Olgăi. Atunci ce era? Ce se întîmplase?
Ivan Alexandrovici Goncearov
(în rusă: Ива́н Алекса́ндрович Гончаро́в) (n. 18 iunie 1812 — d. 27 septembrie 1891) a fost un prozator rus cunoscut mai ales pentru romanul său, Oblomov.
Foto: artesehumordemulher.wordpress.com – Albert Henry Colling (1868-1947) — Girl with Lilac
Lasă un comentariu