Naivii, prin urmare şi pictorii naivi au un văz special, exterior şi totuşi înăuntru. Dacă nu au învăţat cumva naivitatea la şcoala de pictură populară, na(t)ivii pictori privesc insolitul ca pe felul lor ne-insolit de a picta. Numai că spaţiul, sat să-i spunem, nu mai e demult al lui păcală şi tândală cu nevestele, în care pictura naivă se încăpăţânează să creadă ca trăieşte. În satul în care obştea lui tândală e încălţată cu opinci, ea e de fapt – dacă pictorul nu o dă cotită prin transfigurare – înfiptă în gumari, în starea onirică dintre bar şi primărie. Cerul cade mărunt peste afişul electoral în care două mâini deschise strigă „asta-i românia ta”! În satul din pictură toată lumea trebăluieşte în antiteză cu motanul, elementul somnolent, e o hărnicie naivă pe ritm ca la breaza. Aşa o fi ? Naivii ăştia sunt rupţi de lume!
Mihai Dascălu, Oradea
Paula Iacob, Vaslui
Maricela Istrati, Vaslui
Catinca Popescu, Bacău
Ioan Măric, Bacău
Mircea Cojocaru, Galaţi
(Expoziţia naţională de artă naivă, Iaşi, Muzeul „Mihai Eminescu”, Parcul Copou; foto D. Agachi, 7.04.10)
Partida de blogging: … naiva aşteaptă lucida, care cine este ?, coada-i „târa o treime din stelele cerului”, cupele de lotus poartă ceara sfinţilor, când plouă din privirile tăcerii ce este ploaia ?
Pai e chiar frumoasa naiva!
foarte frumoase lucrarile, multumesc!
tonică si frumoasa postare !
Pajiştea Verde, Merlinlx
Mulţumesc pentru vizite şi cuvintele frumoase. Toate cele bune!
Mie-mi plac picturile naive si nu sunt de acord cu ce spune criticul.
Poate are dreptate, dar atunci ar trebui ca pictura naiva sa se numeasca altcumva.
Către Inima care mi-a oferit comentariul 7.
Mulţumesc pentru vizită şi mă bucur că pictura naivă e pe placul dumneavoastră… Dacă o astfel de pictură nu ar rezona şi cu sufletul meu, nu aş fi căutat expoziţia… Numai că tonul ironic al pseudo-eseului meu viza clişeele din ochii minţii pictorilor: sătenii, pe care ei îi portretizează (pictorul naiv nu zugrăveşte în abstract, când plasează în peisaj o femeie are în mintea naivă un model concret, pensulează o vecină anume sau pe sine însuşi), sunt mereu încălţaţi cu opinci şi îmbrăcaţi în cămăşi populare înflorate. În ograda săteanului e o vacă sau un cal… în nici un caz un alifant, spre exemplu… Altfel spus, temele care sunt cultivate vin din perioada în care se dădeu premii pentru creaţie populară… Rar se găseşte câte un naiv care aşa s-a „născut” (nu a învăţat pictura naivă la şcoala de artă populară, spuneam) şi pictează cum ar cânta fără să fi învăţat pe note temele obligatorii: „ce frumoasă-i ţara mea, ila, ilai, la!”