Fiind pasionat de citit și în mod clar influențat de unii autori pe care îi consider modele în ceea ce privește scrierea, în articolele scrise pe blog am încercat și o să încerc în continuare să integrez psihologia cu literatura, de orice formă ar fi ea, cu diferite articole, filme, seriale și să găsesc povești sau exemple clare atunci când abordez un anumit subiect pentru a putea crea în mintea tuturor celor care citesc o imagine vie și sper relevantă asupra a ceea ce vreau să prezint.
Tocmai de aceea, m-am gândit că ar fi interesant și util să prezint unele cărți ce consider că ar merita citite și cine știe, poate unii chiar o să le dea o șansă. Nu vreau să par un mare atotștiutor și să prezint aici doar cărți de specialitate sau doar cărți de psihologie și nici să “vând înțelepciune pe pâine”, e doar părerea mea asupra unor cărți din care am încercat să învăț câte ceva.
După cum se vede și în titlu, nu puteam să încep această rubrică fără să vorbesc despre cartea care, cred că ajuns preferată mea și anume “Meditații”. Oricărei persoane îi menționez de această carte, prima dată parcă se uită la mine ca și cum aș fi comis un sacrilegiu, un psiholog, cu specializarea în domeniul judiciar , pasionat de tot înseamnă crime și detecția minciunii, alege ca să vorbească despre o carte de filosofie, de ce? Răspunsul e destul de simplu, pentru că această carte, simt că mă poate ajuta să îndeplinesc rolurile prezentate mai sus, dar și altele, mult mai bine. După cum am mai menționat, contactul meu cu tot ce înseamnă filosofia și în special stoicismul, a pornit de la Ryan Holliday. Ascultam într-o zi un podcast unde era invitat și am rămas plăcut impresionat de ceea ce spunea și cum exemplifica aplicarea reală a unor principii vechi de mii de ani în lumea de azi. De acolo, am început să-l urmăresc pe el, i-am citit cărțile, apoi am citit Epictet, Marcus Aurelius, Seneca, Aristotel și sper să urmeze cât mai mulți.
După cum putem deduce “Meditațiile” m-au cucerit cel mai tare (poate și datorită faptului că Holiday vorbește cel mai multe despre Marcus Aurelius și pare că îl preferă) dar și din următoarele motive:
1.Este o lectură ușoară dar în același timp plină de semnificații, sfaturi, gânduri, temeri, îndoieli și îmi creează impresia că aș fi în mintea unuia dintre cei ai mari conducători din istorie. “Meditații” nici măcar nu este o carte cu adevărat, nici nu s-a intenționat a fi o carte, este jurnalul împăratului Marcus Aurelius. Tot ce scrie în această capodoperă nu e pentru cititor, e pentru el și asta anulează încă de la început orice urmă de falsitate cu privire la veridicitatea acestei capodopere, când scrii pentru tine nu ai de ce să minți sau să manipulezi.
2.Recunoștința- conducătorul Romei, își începe jurnalul fiind recunoscător pentru toate persoanele ce le are în jurul său, menționând ce a avut de învățat de la fiecare și cum speră să nu îi dezamăgească pe nici unul dintre ei. Cunosc oameni care nici măcar o dată nu s-au gândit ce impact au avut alții asupra lor, deși poate i-au ajutat în mod direct, poate într-o oarecare măsură le-au schimbat viața, dar de multe ori Ego-ul nostru e atât de mare încât privim doar linia de sosire fără să ne uităm și la suporteri. Ei bine, omul care poate credem că ar fi îndreptățit să aibă un Ego uriaș, nu avea și le-a mulțumit tuturor într-un mod personal și foarte detaliat, iar în opinia mea asta e de ajuns pentru a înțelege profunzimea și importanța acestei lecturi.
3.Modestia- “Omul care a făcut o faptă bună, nu-i chemă pe ceilalți să vină să vadă, ci purcede la o nouă faptă, așa cum vița de vie produce din nou struguri în anotimpul potrivit”. Nu cred că ar mai trebui să adaug ceva aici.
4.Un lider poate fi stoic- La o căutare a cuvântului “stoic” pe Google, o să vedem că de multe ori e echivalentul cu a nu acționa și chiar se folosește ca o expresie în acest sens. Dar Marcus Aurelius a purtat sute de bătălii, să nu uităm că imperiul roman avea cea mai de temut armată de pe continent și totuși a fost un lider și un filosof în același timp. Aici găsim mai multe idei fascinante, în primul rând felul în care spune că ar trebui să ne trăim viața în virtute și să nu lăsăm lucrurile exterioare să ne afecteze, să ne pregătim dimineața gândindu-ne la faptul că o să întâlnim pe parcursul zilei diferite tipologii de indivizi și că nu ar trebui să îi lăsăm să ne tulburare prin ac’iunile lor. Și totuși, în același timp : “atunci când principiile dreptății o cer, să-i convingem pe oameni și să acționeze împotriva voinței lor”. Mereu există o nuanță de gri, poți fi un om bun și răbdător, dar în același timp, la nevoie un lider capabil să ia decizii extrem de grele.
5.Problemele noastre nu diferă și nu s-au schimbat așa de mult- Pentru mine, cea mai surprinzătoare frază din toată cartea a fost următoarea: “Ești un om bătrân, nu mai îngădui să fi sclav ori tras de sfori ca o marionetă înspre mișcări contrare vieții sociale, nu mai fi nemulțumit cu soarta ta de acum și nu m-ai disprețui viitorul”. Cred că toți am avut un dialog asemănător cu noi înșine măcar o dată în viață, desigur felul în care ne exprimăm diferă, cuvintele folosite sunt altele, dar dacă cel mai puternic om din Roma și poate în acel moment, din lume, avea astfel de îndoieli, noi de ce nu putem să ne acceptăm criticul intern și doar să învățăm de la el?
Acestea sunt doar câteva idei, cartea mea e plină de scrieri, sublinieri, rar existând o pagină care să arate așa cum a venit de la editură și tocmai de aceea consider că ar trebui citită de oricine dorește o nouă perspectivă asupra lucrurilor simple, complicate, ușor sau greu de gestionat, dar cu care ne confruntăm cu toții ca ființe umane și o facem de mii de ani.
Andrei Crudan 