PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

PEȘTERA SFÂNTULUI ANDREI: Binecuvântată de Apostolul lui Iisus, prima biserică creștină din România!


INSIDER: „Sub numele de Peștera Sfântului Andrei este o mănăstire dobrogeană, situată în apropierea localității Ion Corvin din județul Constanța. Mănăstirea cu cele trei biserici și corpul de chilii este construită în jurul unei peșteri în care tradiția populară susține că a trăit și creștinat Sfântul Apostol Andrei (anul 34 DC). DETALII

N.R.: Peștera Sfântului Andrei, o biserică săpată în stâncă, la baza unui munte împădurit. Pereții peșterii sunt acoperiți de icoane, iconițe, acatiste, cruciulițe și alte obiecte religioase depuse de credincioși, aici săvârșindu-se de-a lungul anilor numeroase minuni și vindecări miraculoase, un fel de Bethlehem al României.

Despre cum a fost descoperită Peștera nu se știu prea multe, deoarece Dobrogea a fost timp de 400 de ani (până la Războiul de Independență din anul 1877) sub stăpânire otomană. Odată cu primele chilii ridicate s-au adunat și primii călugări. Aceștia slujeau sfintele slujbe în Peșteră. Au construit mai apoi turla de deasupra peșterii care în anul 1936, după cum spun unele persoane avea 40 de metri și se vedea de la drumul mare. Alții spun că avea doar 18 metri. În anul 1943 Episcopul Chesarie Păunescu a sfințit pentru prima dată Peștera. A venit al doilea razboi mondial și apoi a fost perioada comunistă, perioada foarte grea pentru biserica ortodoxă iar comuniștii (rușii, bolșevicii) au distrus totul aici. Peștera a devenit staul pentru oi. Țăranii din aceasta zonă își adăposteau aici oile când era vreme urâtă. După 1990 atunci când părintele Nicodim Dincă, ctitorul acestei Sfintei Mănăstiri, monah fiind de la mănăstirea Sihăstria din județul Neamț, împreună cu părintele ieromonah Victorin Ghindaoanu, un preot tot de acolo, cu binecuvântarea IPS Lucian au început din nou lucrările de reamenajare a peșterii și construirea sfintei mănăstiri. Peștera nu a suferit modificări, doar la intrare construindu-se un zid asemănător celui din 1918 șEei turlă car acum are numai 4 metri înălțime.

Mânăstirea are și o biserică mică (construită între anii 1994-1995) sfințită cu hramul Acoperământul Maicii Domnului unde este o raclă cu moaștele Sfântului Andrei. O cruce în formă de X care are în centru o părticică din degetul Sfântului Apostol Andrei adusă din Grecia. A treia biserică este biserica mare construită in 1998-2002.

În apropiere se află Izvorul Sfântului Andrei. Tradiția spune că atunci când Sfântul Apostol Andrei a ajuns în această zonă nu exista apă, atunci a lovit cu toiagul în stâncă și a apărut Izvorul Sfântului Apostol Andrei care nu a secat niciodată.

Sfântul Andrei (fratele Apostolului Petru) înainte de a deveni Apostolul lui Iisus a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. După patimile Mântuitorului, după Răstignire, Înviere, Înălțare si Pogorârea Sfântului Duh, Sfinții Apostoli au tras la sorți fiecare in ce zonă să propovăduiască credința. Astfel Sfântului Apostol Andrei i-au căzut sorții să propovăduiască în țările din jurul Mării Negre, aici incluzând și Scythia Minor din acea vreme sau Dobrogea de astăzi. De aici Sfântului Apostol Andrei a plecat spre regiunile Ucrainei si Kievului de astăzi. SURSA

2 responses

  1. Pingback: MĂNĂSTIREA DERVENT: „Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, Crucile ce cresc singure din Pamant și Izvorul Tămăduirii.” | infoINSiDER.ro

  2. Pingback: EFES, TURCIA: Casa Fecioarei Maria, locul sfânt unde clericii ortodocși, catolici și musulmani slujesc împreună | infoINSiDER.ro

COMENTEZI?