Traim cu totii intr-o vesnica criza de timp. Din pacate atunci cand am crescut au venit si responsabilitatile si vesnica proritizare a timpului care cateodata ne iese, cateodata nu. Din cauza asta am tot ezitat inainte sa trec la partea a treia, care este despre parinti. Am asa de multe amintiri, dar pentru ca stiu ca voi, cei care cititi, nu aveti mult timp, trebuie sa le prioritizez.

Ca sa incep cu inceputul, parintii mei sunt absolut minunati, iar eu sunt topita dupa ei. Desi sunt un cuplu destul de clasic, cu vesnicele discutii referitoare la sforait si ajutor in gospodarie, care vine sau se lasa asteptat, au un farmec fantastic.

Tatal meu, de cand mi-l amintesc, este foarte vorbaret. Nu cred ca exista vecin pe care sa nu il stie. Cand aveam casa la munte plecam cu totii la plimbare, dar el ajungea mereu cu cel putin jumatate de ora mai tarziu pentru ca se mai intalnea cu ‘nea Gigi sau cu ‘nea Vasile. “care ‘nea Gigi, mai taticule?” “Cum, nu-l stii? Ala care sta la trei case de noi si a carui fata nu stiu ce face si care e casatorita cu nu stiu cine” Asa e tatal meu. Sta de vorba cu ei si retine o cantitate fantastica de informatii.

Cand eram pustoaica eram inebunita sa ma duc cu el la cumparaturi. Nici nu va dati seama ce haine meseriase imi luam. Mama era disperata ca ii termin toti banii cand ma duc cu el. Sincer nu o faceam intentionat, dar am aflat atunci ca am asa o privire cand imi place ceva, ca nu ma poate refuza nimeni. Cand aveam 15 ani am plecat pentru prima data la mare fara parinti. Evident ca trebuia sa ma pregatesc, asa ca m-am dus sa imi cumpar costum de baie. Tin minte ca un costum de baie costa cam 30 000 lei la momentul ala. Eu am fost cu tata si mi-am luat costum de 90 000 lei. Avea si fustita pe deasupra! Sa va mai explic reactia mamei? Mai bine lasa! 🙂

Cand vroiam sa ma duc la o petrecere ma duceam sa o intreb intai pe mama. De regula raspunsul era acelasi: “nu stiu, vorbeste cu tac-tu!”. Ma duceam sa il intreb si erau doua variante: daca zicea “legea lui om: om trai si-om vedea” era de bine, dar daca zicea “nu”, apai nu era, puteam sa ma dau eu in fund si-n cap.

Visul lui, de cand eram noi copii era sa se retraga la tara. Evident ca se glumea mult pe tema asta. Visa sa doarma pana tarziu si sa aiba o angajata care sa-i strige la geam: “conasu’, e gata cafeaua!”.

Imi amintesc de el, saracul, la serbarea mea din clasa intai. Era serbarea cu abecedarul. Eu eram litera T, dar eram si primavara. Mama mea imi comandase o rochita verde si o coronita la croitoreasa ei, numai ca nu stiu din ce cauza nu a fost gata decat rochia, dar fara jupe si coronita. Mama nu a putut ajunge la serbare, asa ca s-a trezit tati cu mine si cu o rochie si cu misiunea de a ma face sa seman cu primavara. Cu farmecul lui le-a vrajit pe niste mamici care m-au imbracat cu multe fuste de pionier pe sub rochita, ca sa para cat mai umflata si mi-au facut o pseudocoronita din floarea miresei de la un buchet de-al invatatoarei. Oricum, a scos-o la capat!

Am omis sa va spun ca are un umor fantastic! Are cate un banc sau o vorba de duh pentru orice situatie! Asa am devenit si eu o resursa la capitolul vorbe din “batrani”.

In ultima vreme ma distram cand am descoperit ca nu sunt singurul copil care isi dorea sa fie bolnav numai sa aiba parte de mai multa atentie din parte parintilor. Am citit aceeasi idee in vreo cateva carti, asa ca am ajuns la concluzia ca nici unui copil nu  i se pare ca petrece suficient timp cu parintii lui. Nu trebuia sa ma chinui prea mult pentru ca pana am terminat facultatea am avut probleme cu amigdalele, asa ca avem parte de dragaleala.

Nu am fost foarte mancacioasa in copilarie, asa ca saraca mama mea ca sa ma faca sa manac imi gatea numai mancarurile care imi placeau si pana in clasa a patra imi dadea sa mananc ca la bebelusi. Acum ca sunt si eu mama imi dau seama cat s-a chinuit saraca!

Sambata dimineata aveam program de gatit. Ma trezeam devreme cu ea si mergeam la piata. Era ziua mea preferata. Imi placea sa merg la piata ca imi mai pica si mie cate o bluza sau cate un fruct de care mi se facea super pofta. Cand ajungeam acasa ne apucam sa gatim. Imi explica la fiecare ingredient pentru ce e bun si cum sa faci ca sa ii conservi cat mai mult din savoare.  De acolo mi se trage dragostea pentru gatit. Normal ca toamna eram prezenta la pregatitul muraturilor. Daca vreti sa vedeti mostenirea familiei va arat pivnita mea. 🙂

Au folosit de-a lungul copilariei tot felul de tehnici pentru a ne da lectii despre viata. In afara de teorie, exista si partea practica. De exemplu, ca sa ne invete valoarea banilor nu ni-i dadeau pur si simplu, ci faceau diverse “concursuri” de genul – cine spala un halat primeste 10 000 lei. Nici acum nu inteleg cum de castigam eu concursurile si spalam la halate de imi iesea pe nas.

Cand eram prin clasa a patra am primit interdictie sa mananc seminte in casa. Cand veneam din vacanta de vara nu puteam sa vin cu mana goala, ci veneam cu “soroaica” (asa se spune la floarea soarelui in partile noastre). Ce m-am gandit eu: daca nu am voie in casa, probabil ca pe casa am voie. Mi-am luat doi prieteni si un buzunar mare de seminte si ne-am urcat pe casa si da-i si mananca, pana la un moment dat cand a venit mama de la serviciu. M-a luat cu binisorul ca sa intru in casa: “nicusor, hai la mami” si a intrat Nicusor, numai ca dupa m-a pedepsit! M-a inchis in pivnita. Sa nu va inchipuiti ca era un beci de-ala scarry ca in filme! Era un demisol care era chiar locuibil, dar ideea de pedeapsa m-a terminat. Asa ca stateam pe la usa si plangeam: “Mamicuta mea, scoate-ma de aici! Promit sa nu mai fac!” Acum ma distrez, dar ea saraca statea si plangea pe cealalta parte a usii si de sperietura si de mila pentru mine.

Norocul meu a fost ca m reusit intotdeauna sa ma simt foarte apropiata de ei si sa ii consider chiar cei mai buni prieteni ai mei. M-au sustinut, desi nu intotdeauna, dar daca au gresit au recunoscut verbal sau faptic!

In cocluzie : am niste parinti meseriasi!

Din capitolul urmator: sor’meo pregateste-te J