by Călin & Ioana Vegheș

Casele frumoase păstrează povești triste. Cu cât sunt mai mari casele, cu atât le sunt mai dureroase amintirile. Niciunele, nici celelalte nu lipsesc chiar și în locuri în care, fiindcă par uitate de lume, nu s-a întâmplat sau n-ar fi trebuit să se întâmple nimic. Un orășel dunărean încă păstrând un aer cochet este locul în care am descoperit cu încântare un palat frumos, a cărui poveste ne-a întristat.

• 

Dacă v-ar lua cineva așa, din prima, și v-ar întreba ce vă vine în minte, dacă vă vine, atunci când auziți de Calafat, probabil că primul lucru ar fi Dunărea, iar al doilea Războiul de Independență.

Asta pentru că e port, chiar dacă nu unul mare, la fluviul care, după ce iese din Cazane și învârte turbinele la Porțile de Fier, parcă dă s-o cotească înapoi spre Europa Centrală dar se răzgândește, încă o dată, dar pentru totdeauna, tocmai în dreptul orașului.

Și pentru că, așa cum am învățat la istorie, România și-a început războiul în care avea să-și câștige independența cu salvele trimise de bateria de artilerie amplasată aici către Vidinul cândva al lui Pazvante Chioru sau, cum spune manualul, pașa Osman Pasvantoğlu. Căutând mai mult despre Calafat, apar și alte două nume care au lăsat urme adânci în cele cu care s-au ocupat: Ștefan Iordache și Gică Popescu, ambii porniți de aici pe drumurile actoriei și fotbalului.

• 

Bine trebuie să-i fi mers urbei a cărei istorie cu acte începe acum aproape 600 de ani, dar ale cărei origini sunt și mai vechi, și mai diverse – genoveze, zic Hașdeu și Xenopol, bizantine, zice Iorga, legate de un anume Mihail Calafat, mare meșter călăftuitor, zice legenda locului!

Una dintre vămile Țării Românești, Calafatul trebuie să fi prosperat, sigur în termeni medievali, fiind pe drumul pe care mergeau, spre Balcani și Adriatica, cereale, vite, cai, oi, pește, sare, vin, ceară, miere sau cherestea, iar spre Transilvania și Ungaria, îmbrăcăminte, stofe și podoabe, covoare sau mirodenii.

Drumul Sării din secolul 15 se cheamă azi Coridorul IV Pan-European și leagă Dresda și Nürnberg de Salonic și Istanbul, via Calafat. Avea să-i meargă și mai bine Calafatului după 1877, apoi și după Marea Unire, ceea ce încă se mai poate vedea și azi pe străzile pe cât de rectangulare, pe atât de patriarhale ale portului dunărean.

La 1904, constructori italieni pun piatra de temelie Palatului Marincu după planurile arhitectului francez Paul Gottereau.

• 

Decorațiunile exterioare și interioare vor fi pe măsura epocii în care a fost creat, La Belle Époque.

Leii care veghează intrarea principală a maiestuoasei clădiri ridicate în stil neo-clasic francez cu influențe ale arhitecturii românești de început de secol 20 stau mărturie pentru puterea proprietarului, Ștefan Marincu, unul dintre oamenii cei mai bogați ai țării.

• 

Dar nu și pentru soarta sa, umbrită de pierderea celor două fiice, Olga și Maria, la vârste foarte fragede, răpuse de tuberculoză, boală care avea să-l doboare și pe el. Neam de vlah din Timoc, Ștefan Marincu a făcut Liceul Comercial la Brașov, apoi Academia de Înalte Științe Economice la Viena, cultivându-și talentul de bun finanțist și administrator al averii familiei, dar și vocația de om al cetății devenind chiar primar al Calafatului (1911-1914).

• 

La moartea sa, proprietarul a donat palatul orașului Calafat pentru a găzdui, în memoria fiicei sale, școala de fete cu internat „Sfânta Maria”, lucru care s-a și întâmplat în 1926, după moartea soției sale, Maria Marincu.

În palat au mai funcționat și o grădiniță, o școală de meserii pentru fete, iar ulterior, în vremurile când a aparținut poporului, Școala Agricolă din Calafat (din 1950), diferite servicii ale Sfatului Popular Raional Calafat (din 1966) sau Casa Pionierilor (1968-1979).

Din 1968, palatul este casa Muzeului de Artă și Etnografie, în care vizitatorul poate descoperi îmbrăcăminte, unelte și obiecte de uz casnic de-ale locului, dar și pânze semnate Nicolae Grigorescu, Henri Catargi sau Theodor Pallady, sculpturi de Ion Irimescu sau George Demetrescu Mirea, precum și frânturi ale istoriei Calafatului.

Pianul de concert și candelabrul din Marea Sală a Oglinzilor, donate de urmașii familiei Marincu, amintesc de vremuri bune, prospere și cosmopolite…

• 

Acest articol este protejat de  Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare. El poate fi preluat doar cu acordul Patrimark, cerut prin mail la  asociatia.patrimark@gmail.com și cu precizarea sursei.