„Doru-mi-i de Dumneavoastră:

Ca unui zid – de o fereastră”

Tudor NEDELCEA

Doi critici, Mihai Cimpoi și Theodor Codreanu, poate cei mai redutabili și pertinenți din arealul românesc contemporan (deși nu sunt adeptul clasamentelor literare) au scris împreună o carte, Nicolae Dabija în două oglinzi critice (Târgoviște, Editura Bibliotheca, 2022, în colecția „Eseu”, coordonată de harnicul Mihai Stan). Cartea este prilejuită de plecarea lui Nicolae Dabija prea timpurie dintre noi, spre a intra într-o veșnicie mentală și este alcătuită din cronici de întâmpinări, prezentări de cărți, eseuri ale celor doi autori, „evidențiind atât traiectul biografic excepțional de om al scrisului și om al cetății (deci cele două ipostaze pe care le-a îmbinat organic, cât și aspecte specifice ale poeticii”. Astfel reunite, studiile lui Mihai Cimpoi și Theodor Codreanu despre acest mare poet militant „a cărei datorie sfântă a fost păstrarea identității naționale și întoarcerea la Logosul primordial”, se constituie într-un volum monografic, ca prinos de recunoștință.

Câteva date biobibliografice se împun, chiar dacă ele sunt cunoscute mai cu seamă în rândul specialiștilor și prietenilor.

Se naște la 15 iulir 1948 la Bișcotari (azi Codreni, în viitor probabil satul va purta numele său), sat basarabean „cu miros de busuioc și iz de veșnicie”, din părinții Trofim Ciobanu (țăran cu „bibliotecă”) și Cristina Dabija (din familia cunoscutului stareț Serafim Dabija). În satul natal începe studiile primare (1955-1959), continuate în com. Sahaidac (1959-1963) și la Cimișlia (1963-1966). Între 1966-1972, este studentul Universității de Stat din Chișinău, exmatriculat din anul III pentru „activitate proromânească și antisovietică”, reintegrat peste un an la Facultatea de Filologie a aceleeași universități. După absolvire, este angajat redactor la Televiziunea din Chișinău. În 1984, reînființeză cu alți colaboratori revista tinerilor scriitori „Orizontul” (ulterior „Columna”), an în care vizitează pentru prima dată România, la invitația președintelui Uniunii Scriitorilor din România, D.R. Popescu.

Anul 1986 nu este numai anul deschiderii gorbacioviste, ci anul consacrării definitive, pe plan național și internațional. Ales de Congresul al VII-lea al Uniunea Scriitorilor din Moldova ca redactor șef al revistei săptămânale „Literatura și arta”, Nicolae Dabija se implică și implică revista în lupta pentru adevărul istoric, pentru limbă, tradiție, cultură, identitate națională, contribuind esențial la fenomenul renașterii naționale din Basarabia, revistă cu un tiraj record: 260.000 exemplare în 1990, circulând din mână în mână, pe principiul „citește și dă mai departe”. În 2003, este ales membru de onoare al Academiei Române, în 2013 este ales membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, membru al Academiei Europene pentru Științe, Arte și Litere din Paris, în 2005 este ales președinte al Forului Democrat al Românilor din R. Moldova, care a depus cerere de aderare a R. Moldova la U.E. În 2009, i se conferă, prin decret prezidențial, „Ordinul de onoare”, în semn de prețuire pentru „contribuția adusă la procesul de renaștere națională”. Alte premii: „Pârghia lui Arhimede” al Academiei de Științe a R. Moldova (2010), Premiul „C. Stere” al Ministerului Culturii din R. Moldova (2011), Premiul Național al R. Moldova pentru întreaga activitate literară”, Ordinul „Meritul cultural” în grad de Mare Ofițer (2014), Premiul „Leopardi” al  Centrului Mondial de Poezie din Recanati (Italia), Premiul de Poezie la Trieste, Shanghai, Struga, Havana, Uzdin, Seul etc. I se acordă titlul de „Doctor Honoris Causa” de către Academia de Studii Înalte din România, Universitatea „V. Goldiș” din Arad, Universitatea de Studii Politice și Economice Europene „C. Stere” din Chișinău etc.

Am fost onorat cu prietenia sa; la rândul meu, ca președinte al Fundației „Scrisul românesc” i-am acordat Premiul pentru Poezie (1997), i-am tipărit 11 volume de publicistică în ciclul „Harta noastră care sângeră” (Libertatea are chipul lui Dumnezeu (1997), Icoană spartă, Basarabia  (1998), Harta noastră care sângeră  (1999), La est de vest (2000), Vai de capul nostru (2001), În căutarea identității, Însemnări de pe front, Răul în căutarea mării (2003), Basarabia-țara de răspântii (2004), Bezna vine de la răsărit (2005), Paznic pe înălțimi (2007), Desțărați (2008), Mesaje pentru supraviețuitori (2009), l-am propus „cetățean de onoare” al Craiovei, împreună cu Gr. Vieru, M. Cimpoi, V. Tărâțeanu, Victor Crăciun (ulterior Eugen Doga).

Bibliografia operei sale este variată și numeroasă: Ochiul al treilea (poezie, debut, 1975, pentru care primește Premiul Tineretului din Moldova, cu drepturile de autor zidind o fântână în satul natal), Apă neîncepută (1980), Pe urmele lui Orfeu (eseuri, 1983), Aripă sub cămașă (poezii, 1989), Moldova de peste Nistru (istorie, 1990), Mierla domestică (poeme, 1992), Dreptul la eroare (1993), Lacrima care vede (poeme, 1994), Fotograful de fulgere (poeme, 1998), Între dragoste și moarte (poeme, 1998), Tăceri asurzitoare (poeme, 1999), Așchii de stele (versuri, 2002), Doruri interzise (poeme, 2005), Poeme pentru totdeauna (2011), Prutul are două maluri (eseuri, 2012), Nu vă îndrăgostiți primăvara! (nuvele, 2013), Tăceri tălmăcite în cuvinte (poeme, 2015), Reparatorul de vise (versuri, 2016), Te blestem să te îndrăgostești de mine (2017), Așchii de cer (publicistică, 2018), Poeme alese (2019), Prima dragoste e întotdeauna ultima (2020) etc. Este tradus în numeroase limbi de pe întregul Mapamond.

O mențiune aparte se cuvine romanului Temă pentru acasă, postfațat de Th. Codreanu, apărut la Editura Princeps din Iași, în 2009, care a avut un succes fulminant, cu 11 ediții succesive. Făcându-i recenzia, am propus ca romanul să fie tradus în mai multe limbi (ceea ce s-a realizat), ecranizat (se lucra la scenariu) și să fie propus pentru Premiul Nobel pentru Literatură. Dar, ca și în cazul altor mari confrați (Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Gr. Vieru, D. Matcovschi, V. Tărâțeanu, Eugen Simion, D.R. Popescu etc.), timpul n-a mai avut răbdare. La 12 martie 2021, Nicolae Dabija ne părăsește, răpus de corona virus, fiind înmormântat, prin decretul președintelui R. Moldova, Maia Sandu, cu onoruri și funeralii naționale binemeritate.

Cei doi reputați critici și istorici literari își împart oglinzile conform viziunii lor asupra scriitorului analizat: Mihai Cimpoi îl așează sub umbra modelatoare a lui Orfeu, în care „cântecul învinge moartea”, iar el, Orfeu, „vrăjind cu lira sa monstrul Infernului, poetul o recapătă pe Euridice”, eseurile din volumul Pe urmele lui Orfeu despre clasicii literaturii români fiind considerat „nociv”. Era firesc, în viziunea ocupanților, ca această carte din 1983 să fie astfel considerată pentru că este „purtătoare de Memorie, de însemne identitare”, cum scrie M. Cimpoi, născută „dintr-un dor de rădăcini”, adică de Miron Costin, Petru Movilă, N. Milescu, D. Cantemir, Varlaam, Niculce, Dosoftei, Asachi, Hasdeu, Russo, Creangă, Eminescu etc. Nicolae Dabija operează, altfel spus de Eugen Simion o „întoarcere la izvoare”, căutarea „rădăcinelor neamului său în hrisoave și mituri”, ca preludiu al „Renașterii Naționale Basarabene” (M. Cimpoi).

Comentând „Sonetele lui Orfeu”, Mihai Cimpoi constată o „axare structurală pe orfism”, „orfizarea” însemnând „esențialmente, eminescianizare (a discursului liric) printr-o astfel de simbioză a cântării – dragostei – naturii”, al „planului lumesc” și al celui celest.

Spre a-i configura personalitatea complexă, Mihai Cimpoi îi analizează „poezia ca apostolat” străbătută de două axe structurale: „ritualul religios și recidivul baladesc”, „ochiul al treilea” fiind o metaforă sugestivă pentru poetul N. Dabija. Prozatorul apare într-o etapă mai târzie, dar se impune magistral prin romanul Tema pentru acasă, care „umple un gol în proza basarabeană”, cu un succes internațional răsunător, dar meritat. Eseistul N. Dabija se remarcă ca un autentic cărturar în care cultura sa este pusă în slujba adevărului, valorilor pentru care are un adevărat cult, iar publicistul, prin editorialele din „Literatura și arta”, se așează în imediata apropiere a Eminescului.

Activitatea științifică și literară, cu un impact determinant în procesul cultural basarabean, i-au adus importante premii și distincții naționale și internaționale, precum și titlul de membru al celor două academii surori, Academia de științe a R. Moldova și Academia Română.

Vecin (geografic vorbind) cu Basarabia eminesciană, profund cunoscător al realității și mentalității confraților noștri de peste Prut, Theodor Codreanu îl analizează pe Nicolae Dabija „de la orfism la poetica zborului”, făcând din capul locului o precizare necesară: deși N. Dabija este șeful generației șaptezecistă, nu-l așează sub sintagma cunoscută „ochiul al treilea”, pentru că această generație basarabeană să nu fie așezată în subordonarea generației șaizecistă din Țară, la „ochiul cu dinți” (Nichita Stănescu) sau „ochiul de greier” (Ana Blandiana). În fond, „ochiul al treilea” este străvechi și aparține lui Orfeu, și lui Oedip, dar și Homer, care erau orbi. Ochiul fizic, continuă Th. Codreanu demonstrația, nu poate „privi în timp adică orfic”; Nicolae Dabija are meritul incontestabil de a gândi mitic, înaintea mioriticului, lăsându-se purtat de „ispita dacică”, fiind „bântuit de un veritabil «complex al lui Orfeu»”. Ochiul al treilea la N. Dabija înseamnă „mai mult decât privirea interioară a lucrurilor”, care implică „un tragism ontologic mai puțin vizibil la șaizecistii români”, el suferind de „drama sfâșierii românismului”, precum Eminescu la vremea sa, sau de doctrina talentului Ion Druță, care a dus la „sfâșierea Orfeilor întorși la obârșia românească pe care povestitorul n-o mai recunoaște” (N. Dabija a scris pe această temă poezia Întoarcerea fiului risipitor de frumusețe).

Citindu-l pe N. Dabija încă de prin anii 1984-1985, după propria mărturisire, menționându-l în jurnalul său, Numere în labirint, între 7 decembrie 1987 și 31 august 2007, Th. Codreanu este îndreptățit prin puterea analizei critice să consacre  pagini memorabile omului și scriitorului complex. Poezia dabijeană este văzută ca o „poetică a zborului”, concluzia savantului de la Huși fiind pertinentă: „Personalitate complexă a literaturii românești din Basarabia (și nu numai), poet în vocația lui fundamentală, publicist formator de conștiință națională, povestitor și romancier de succes, eseist și creator de reviste de prim-plan, grafician romantic și orator de profundă rezonanță comunicativă, caracter dârz și cunoscător al tainelor limbii române, membru de onoare al Academiei Române, tradus în vreo douăzeci de limbi, Nicolae Dabija este cel mai autentic moștenitor al testamentului spiritual și național lăsat nouă de Grigore Vieru”.

Celebrului roman Tema pentru acasă, Th. Codreanu i-a făcut postfața, despre care și autorul acestor rânduri a remarcat debutul strălucit ca romancier a lui Nicolae Dabija, propunându-l la traduceri în limbi de circulație internațională spre a se apropia de Nobelul literar (ceea ce a fost foarte aproape).

„Confundat arhitipal cu miracolul renașterii basarabene din propria-i cenușă imperială”, Theodor Codreanu îl așează pe N. Dabija sub semnul „armoniei personalității”, ducând mai departe povara românismului basarabean, după „plecarea” lui Grigore Vieru, dovedind forța de luptător pe frontul renașterii naționale. Dar, după ce ne-a părăsit și Nicolae Dabija, cine se mai asociază lui Mihai Cimpoi în lupta pusă sub semnul dăinuirii noastre ca limbă, cultură, istorie, națiune?