Eu , aud fiecare secunda cum se scurge , cu singe din sufletul meu . Eu simt cum aceasta scurgere , aduce aparenta ridurilor. Atunci cind ma leg strins de timpul meu , ne dezmarginim de spatiu si uitam totul , mergind inainte.Ne invatam sa iertam , dar pentru asta ne tot ridicam.Eu am drumul meu iar el , timpul lui.Atunci cind stringeam linga pasul meu , oameni de orice virsta , ii adunam pentru a ne ajuta sa mergem in acelas pas , fara a fi superiori unu , altuia.Probabil , ca putin am stat sa ma gindesc , sau eram hranita cu apa naivitatii , sau eram oarba , sau totusi ramin sa cred , ca fiecare om este bun , si ca omul nu este rau , el pur si simplu  nu stie cum sa se opreasca sau cum sa mearga inainte.Toti ve-ti striga , ca oamenii sunt rai .Dar stati sa ascultati , fiecare suflet , caci fiecare suflet este bun .Omul ramine lipsit de experineta , omul nu cunoaste cum sa isi stapineze ura sau invidia  , cum sa isi inchida vulgaritatea , atunci cind invata , el sta asezat in ultimul cearsaf de respiratie.Omul e superior greselelor, atunci cind greseste de-o mie de ori , una si aceeasi , el uita ca mai exista , o iesire in alta lume .Cind mi-am ales drumul , oamenii care ii culegeam din mii de flori , ii tineam linga suflet , pentru aceasta ocazie , ei m-au lovit in suflet pina am cazut jos , simtind cum miroase pamintul ,pentru asta ei au incercat sa ma simta sub picioarele lor, insa pamintul este totusi creeat de Dumnezeu , pentru al calca si al saruta ca ne mai tine .Am fost cazuta , pentru a imi lua putere , si nu voi nega ca nu m-a durut , dar stiu cit de sanatoasa mi-a fost ridicarea .Cind m-am ridicat , m-am intors cu asprimea spatelui meu , pentru a nu cadea in genunchi in fata nimanui , decit lui Dumenzeu . Credinta mea , divina m-a ajutat totusi sa exist . M-a luminat si am putut sa ma ridic ,uitindu-ma in jos , oamenii care m-au lovit , au ramas in acelasi loc , ziditi , iar eu ma tot ridicam . Cind am ajuns sus , am vazut niste puncte mici , care abia de respirau , erau cei oameni , care au disparut , atit timp cit eu m-am ridicat.

Si mi-au strapuns sufletul , atit cit eu ii apropiam , iar de fiecare data cind aveau de cazut , eu ma opream si ii ridicam , eu i-am ajutat sa isi aleaga drumul corect , uitind ca ochii lor , doresc sa ma ingroape pe mine . Atunci cind vor fi strapunsi de timp , vor simti nevoia de a regreta , iar eu ma voi bucura doar pentru ca si-au lecuit durerile , doar pentru ca au separat invidia si rautatea , eu ma voi bucura pentru ei.Si chiar de m-au tinut in ascuns , chiar daca nu m-au apreciat , chiar daca m-au prafuit , eu ma ridic si ma scutur , eu voi ajunge la stralucire.Iar ei ,vor arunca cu pietre , ei vor ramine ziduri pustii , intepenite .Si ei vor fi iertati ,precum vor fi uitati .

Am fost lovita crunt , au aruncat cu pietre mari si mici , pentru a imi stopa drumul , pentru a imi opri respiratia , pentru a ma zidi in pietrele lor, fara ca sa isi deie seama  , ca pentru mine orice lovitura se vindeca , caci se iarta , caci pentru mine orice piatra din drum , poate usor sa fie data la o parte , caci pentru mine exista doar un singur zid ,si anume cel mai larg , al lui Dumnezu , cu pereti de viata si iubire .Va iert oameni care ati aruncat in mine cu pietre , va iert pentru ca m-ati facut sa ma doara , va iert ca am crescut in voi incredere  , va iert ca atit de mare lovituri ati vrut sa imi lasati , dar sa nu va suparati , caci va iert dar si va uit.Si eu din pietrele voastra , mi-am facut un pod ,pentru a merge mai departe ,  nu doar pentru mine , dar pentru cei care sunt ca si mine .