CAPITOLUL IV. MEMBRII LSR. DREPTURI ŞI ÎNDATORIRI
Art.15. Calitatea de membru al LS se poate dobândi de orice scriitor profesionist din România sau din diaspora românească, la solicitarea lui scrisă, însoţită de recomandările şi motivaţiile necesare privind lucrările publicate, precum şi referinţele critice ale acestora. Calitatea de membru al LS se poate pierde la cerere sau în cazul de nerespectare a Statutului, prin hotărâre a Adunării Generale.
Art.16. Primirea în LS se hotărăşte de către Colegiul Director pe baza recomandării comisiei de validare. Solicitantul prezintă în acet scop recomandări din partea a trei membri ai Ligii, cerere scrisă, memoriu de activitate, consideraţii critice şi alte înscrisuri care pot completa profilul lui literar. Membrilor fondatori nu li se solicită recomandarea. În schimb, ei vor trebui să prezinte cel puţin cinci aprecieri critice.
Art.17. Membrii LS sunt:
a) Stagiari, cu cel puţin o carte publicată;
b) Titulari, cu cel puţin două lucrări publicate. Pot deveni membri titulari şi autorii unui singur volum, dacă acesta a apărut ca urmare a unui premiu de debut;
c) Onorifici, în mod excepţional, pentru scriitori cu mare notorietate;
d) Fondatori, pentru semnatarii Actului constitutiv.
Art.18. Prin sintagma „lucrări publicate” se înţeleg cărţi de proză (roman, nuvele, povestiri), poezie, teatru, critică literară şi literatură pentru copii, precum şi traduceri în şi din limba română.
Art.19. Se pot asimila cărţilor publicate şi piesele de teatru (cel puţin două) reprezentate pe scene profesioniste sau lucrări literare pe suport electronic.
Art.20. Calitatea de membru al LS poate fi cumulată cu cea de membru al altei asociaţii cu profil literar, caz în care îi revine în responsabilitate numai taxa de înscriere.
Art.21. Membrii LS au urmatoarele drepturi şi îndatoriri:
a) Să participe la acţiunile iniţiate în numele Ligii;
b) Să aleagă şi să fie aleşi în organismele Ligii;
c) Să respecte hotărârile luate în condiţiile statutare;
d) Să aibă o conduită civică în plan profesional şi social, care să nu aducă prejudicii prestigiului societăţii şi demnităţii de scriitor.
2 comentarii
Comments feed for this article
octombrie 27, 2009 la 9:48 am
Ioana Geier
Stimate Domnule Al. Florin Tene,
Inainte de toate, salutari din frumoasa Bavaria!
INTEGRAREA-este tema dominanta a scrierilor mele, ca diasporean.
Aici, imi exprim intentia de a ma inscrie in Liga Scriitorilor Romani si astept cu interes un mesaj de la Dumneavoastra, pentru a trimite, daca este cazul, materialele cerute in scopul respectiv.
Va multumesc pentru intelegere.
O zi frumoasa!
Ioana Geier
februarie 6, 2012 la 10:58 am
Elisabeta IOSIF
Stimata doamna Ioana Geier, asteptam cu drag, sa va „integrati”, cum spuneti.Aveti aici si cererea de inscriere.Ii trimit aceasta solicitare lui Florin Tene. O saptamana cu bucurii.
Cu pretuire , Elisabeta IOSIF
Presedinte Filiala Bucuresti.