Global și regional
21 Ianuarie 2014
Politici globale și regionaleAm citit un recent interviu al profesorului Dan Dungaciu în care domnia sa afirmă, pe bună dreptate: ”Parteneriatul strategic cu SUA rămâne pentru România singurul pivot stabil, de aceea, orice tentativă politică de a șubrezi acest parteneriat, în actualele condiții, este o gravă eroare politică și strategică.” Trăind în Statele Unite și simțind pulsul politicii externe de aici, tind să-l contrazic pe domnul Dungaciu. Personal, nu cred că Europa de Est este o problemă care să preocupe Administrația americană. Sunt cercuri politice americane care consideră că ezitările din Siria, Iran, Libia, Egipt, ca să enumăr numai câteva țări, concomitent cu suspiciunile aliaților europeni față de politica de interceptare a comunicațiilor, au condus la un recul al diplomației americane. Analiștii politici români pierd din vedere că problemele externe ale Americii sunt cele din Orientul Mijlociu, respectiv retragerea discutabilă din Afganistan, deteriorarea situației din Irak, situațiile din Siria și Iran sau relansarea relațiilor cu Arabia Saudită și Israel. S-a făcut atâta tapaj, speculându-se în fel și chip importanța vizitei doamnei Victoria Nuland, adjuncta Secretarului de Stat, dar se pierde din vedere că Administrația nu s-a hotărât să trimita la București un ambasador. În prezent, Administrația se concentrează pe politica internă, pe alegerile de anul acesta în care este posibil ca democrații să piardă și majoritatea Senatului și pe implementarea unor măsuri care implică dure dezbateri ideologice. În acest context, anul 2014, probabil chiar până la alegerile prezidențiale, politica externă americană nu va juca un rol major, sau, dacă vreți, se va plasa mai mult în defensivă. În Europa, alegerile pentru Parlamentul European urmate de reașezarea forțelor politice, mai ales prin ascensiunea forțelor naționale și naționaliste, așa numite eurosceptice (eu le-aș numi euro-îngrijorate), care doresc cel mult o formă confederativă cu un aparat euro-birocratic mai lax, vor duce la o perioadă de redefinire atât a relațiilor bilaterale dintre state cât și a relațiilor dintre state și conducerea UE. În aceste condiții în care rolul politicii externe americane devine minor în comparație cu prioritățile politicii sale interne, iar Europa este în fierbere politică și este dependentă energetic de colosul rus, nu-i imposibil ca Rusia să preia în forță inițiativa externă pe toate fronturile. Astfel, Basarabia se va afla în fața unor decizii importante și colaborarea cu România rămâne, în opinia mea, singura constantă a unei politici realiste, capabilă să o protejeze cât de cât de situații ca cele din Ucraina sau Armenia. Și pericolul este real, având în vedere, mai ales, agitațiile din Găgăuzia, poate mai periculoase decât cele din Transnistria, prin efectul de domino pe care-l poate declanșa. Referitor la Polonia, aș spune că ar fi util ca România să realizeze o cooperare cît mai profundă pe plan diplomatic având în vedere ca amândouă țările împărtășesc aceeași îngrijorare față de instabilitatea și amenințările politice și sociale din vecinătatea estică, iar tradiția istorică nu le-a pus niciodată în coliziune. De aceea, unele mici Antante Cordiale, cum ar fi București-Varșovia-Chișinău, vor putea promova interesele comune regionale, vor crea noi poli de putere capabili să contracareze presiunile centrale și vor accelera ieșirea din izolarea prin supracentralizare UE. |
Global și Regional « Diaspora si Reintregirea said
[…] Global și regional […]
ApreciazăApreciază