Un nou fragment din filmul „Povestea Timişorii” realizat de Mihai Tatulici şi Virgil Tatomir şi difuzat în 1991 la TVR. Aici este vorba despre proclamarea stării de necesitate. Comentariile mele sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Vezi şi primele 18 fragmente prezentate pe acest blog:
– 15 decembrie 1989
– 16 decembrie 1989
– În jurul lui Tokes
– Dezvoltarea mişcării revoluţionare în 16 decembrie 1989
– Lupte între manifestanţi şi forţele de ordine
– Calea Lipovei şi Girocului, 17 decembrie 1989
– Groapa comună din cimitirul eroilor
– Catedrală, 17-18 decembrie 1989
– Recapitulare prima parte
– Guşă şi Stănculescu la proces
– Amintiri din arest
– Răniţi împuşcaţi în spitalul judeţean?
– Furtul cadavrelor
– Claudiu Iordache despre 18 decembrie 1989
– ELBA 19 decembrie 1989. Radu Bălan a zis: conducerea judeţului nu o mai deţin eu, rugămintea mea e să nu ieşiţi în stradă că o să vă împuşte
– Agitaţie în întreprinderi, 19-20 decembrie 1989
– Discuţii cu Dăscălescu, 20 decembrie 1989
– Frontul Democratic Român

Transcriere înregistrare:
0:00 Comentariu Mihai Tatulici (pe fondul discursului televizat a lui Ceauşescu): În timp ce proaspeţii lideri ai revoluţiei de la Timişoara căutau formele concrete ale opoziţiei politice, în 20 decembrie seara Ceauşescu transmite oraşului şi ţării un potop de minciuni şi ameninţări. A fost un moment foarte greu. Unii s-au speriat. Curajoşii au rămas. Puţini, dar au rămas.
0:23 Ion Coman: Un moment crucial în Timişoara. La ora 22 Nicolae Ceauşescu dă un telefon. Poate nu 22, poate la 21,30, pînă la 22 am primit. Zice: „Fii atent că am dat decret de stare de ecesitate în tot judeţul Timişoara”. Pînă atunci era numai în municipiul Timişoara. [Aici Coman minte, nu a existat vreun decret de instituire a stării de necesitate în municipiul Timişoara]
0:54 Reporteriţă: Pe 20 seara.
0:55 Ion Coman: Pe 20 seara, 21,30. Zic „tovarăşe Ceauşescu, nu l-am primit, nu cunosc acest decret despre…, dar vreau să vă reţin atenţia că la ora actuală în Timişoara sînt 150000 de oameni în stradă. Practic, toată Timişoara este în stradă. Cum se va aplica acest decret de stare de necesitate? El spune „o să ţi-l comunice Apostoiu”. Şi peste cîteva minute Apostoiu dă un telefon. Cum stăm noi acum de vorbă, erau înşiraţi zece inşi în sală. Eu primesc starea de necesitate, decretul, de la Apostoiu. Şi ăla îmi dictează „stare de necesitate…” şi eu repetam. În timp ce eu repetam vreo 5 inşi scria[u] acest decret. Aceşti 5 era[u]: Stănculescu Victor, Bălan Radu, Diaconescu Gheorghe, procurorul adjunct, Bracaciu şi Toma Ioan, fostul prim secretar al UTC-ului. Cînd se termină…, şi l-au copiat toţi, după aceea l-au confruntat să vadă dacă este exact. Doamnă, acum este momentul hotărîtor. Cînd se citeşte, cînd îmi citesc ăştia decretul mă exprim că este o nebunie, că acest decret nu se poate aplica în judeţul Timişoara. Repet, o să spuneţi că îmi arog nişte merite pe care nu le am. Le poate confirma: Dăscălescu, Bobu, Bălan Radu, Pacoste Cornel, Toma Ion, Stănculescu Victor, Diaconescu Gheorghe, Bracaciu nu mai ştiu cum îl cheamă şi cei 3 miniştri care au fost de faţă. Zic „asta este o nebunie”. N-au zis nimic aceştia. Îl caut pe Ceauşescu la telefon. Plecase. Îl iau pe Milea. „Măi Milea, mă, tu eşti militar. Cum aţi făcut decretul ăsta de stare de necesitate? Păi voi…”, şi era cu aplicare începînd cu ora 23, discuţia era la ora 22. Repet: în Timişoara 150000 de oameni. Decretul spune că se aplică începînd…, şi în continuare nişte aberaţii. Şi asta i-am spus şi lui Milea şi lui Curticeanu Silviu. Că lucrul se reia normal la ora 6 dimineaţă, schimbul întîi. Că nu se admite decît maximum grupe de 3 oameni să circule în oraş şi alte asemenea lucruri. Şi îi spun lui Milea, el nu mai e în viaţă, dar Curticeanu este. Dar sînt ăştia 10 care au fost lîngă mine. „Măi oameni buni, cum credeţi voi că se poate circula mai puţin, mai mult de 3 oameni, cînd numai platforma industrială din Calea Girocului [voia să zică probabil Calea Buziaşului] sînt 11 mari întreprinderi acolo. Vin mii de oameni. Ce facem? Punem miliţian la fiecare tramvai şi spunem „coborîţi cîte 3 şi duceţi-vă la fabrică”? Nu vă daţi seama despre ce e vorba?”. Nici Milea şi nici Curticeanu nu putea să-şi asume o răspundere de anulare. Mă, zic, unde-i Ceauşescu? „A plecat acasă”. Am încercat legătura, nu mi s-a dat. Şi atunci am spus: Nu se aplică decretul de stare de necesitate.

(va urma)

• revoluţia română din 1989