A 4-a parte a emisiunii „Revoluţie fără terorişti” difuzată la Antena 1 în 17 decembrie 2002. Realizatoare Dana Deac, invitaţi Marius Mioc şi Dan Voinea. Comentariile mele ulterioare le-am inserat cu litere cursive, între paranteze drepte.

Vezi şi primele trei părţi ale emisiunii:
– Domnul Mioc nu-şi dă cu părerea ci aduce în atenţia opiniei publice istoria prin documente
– Nimeni nu se interesează de victime. Mass-media este numai în jurul infractorilor
– De ce această discriminare pe criterii etnice? De ce morţii români sînt mai puţin importanţi decît morţii albaneji sau evrei?

Transcriere înregistrare:
00:00 Dana Deac: Domnul general-magistrat Dan Voinea este unul dintre puţinii oameni care au încercat să facă ceva şi să demonstreze că unii sînt vinovaţi şi chiar să-i aducă în faţa instanţei. V-aş întreba pe dumneavoastră, şi întrebările sînt legitime, care întrebări care vin din partea domnului Mioc: Ce se mai face astăzi? Ce s-a mai făcut astăzi, cînd ştim că au existat persoane identificate, şi dumneavoastră ştiţi foarte bine, ca făcînd parte din grupul de putere format din civili şi militari care au fost implicaţi în crime în acea perioadă? Unde sînt oamenii ăia, identificaţi? Atîtea şi atîtea victime, nu numai vorbim despre Timişoara, dar putem vorbi şi despre Bucureşti, şi despre alte oraşe mari din ţară. Nimeni, nu mai ştim nimic. Se poartă acest praf în ochi încă din 1990 sau încă imediat de după ce s-a încheiat cu Ceauşescu.
01:03 Dan Voinea: Da. Ce se întîmplă? Am constatat un lucru destul de trist ca să zic aşa. La anchetele care s-au desfăşurat şi s-a vrut să stabilească adevărul, foarte puţini s-au oferit să ne ajute. La Timişoara am avut noroc cu domnul Mioc, cu domnul doctor Orban, care este preşedintele asociaţiei răniţilor din Timişoara [domnul Orban, rănit în revoluţie, nu e preşedintele asociaţiei răniţilor ci preşedintele asociaţiei Memorialul Revoluţiei] şi care, prin documentele pe care le aveau, care, prin ceea ce dînşii au scris… De altfel, domnul Mioc este unul din singurii scriitori care s-a…, care a scris ce s-a întîmplat atunci cu foarte multă sinceritate şi foarte multă nonşalanţă, de aceea cărţile sînt foarte credibile. În schimb, istoricii, care zic eu aveau o obligaţie la fel ca şi noi pentru a stabili un adevăr, că copiii astăzi la şcoală nu ştiu care e adevărul după 12 ani… Nici un istoric n-a venit vreodată la noi, să se intereseze de aceste dosare, să ia din dosare, probe despre ceea ce s-a întîmplat atunci. Şi a fost o luptă, dacă vreţi aşa, foarte neegală. Fiind foarte puţini nu am reuşit să ducem pînă la capăt aceste dosare. Numai la dosarul Sibiu, vreau să vă spun, am lucrat un an jumate. Stînd la Sibiu zi de zi. Adică, ca să faci un dosar care are vreo, aproape 17000 de pagini, să audiezi peste 800 de oameni… Atîtea victime sînt la Sibiu, cu cei reţinuţi în bazin, cu cei ale căror case au fost dărîmate… Că s-a tras cu tunul în case la Sibiu, au fost dărîmate 86 de clădiri. Sînt peste 300 de victime în Sibiu [apropo de dosarul revoluţiei de la Sibiu, vezi rezultatele anchetei Consiliului Superior al Magistraturii (linc)]. Deci, necesita foarte mult timp, foarte multă concentrare de forţe, dacă vreţi. Or, a fost inegală puterea noastră de a ancheta aceste evenimente, cu ceea ce s-a petrecut în toată ţara. Pentru că dumneavoastră aţi sesizat un lucru: pe 17 decembrie a fost o zi sîngeroasă, dar ea a fost sîngeroasă pentru Timişoara. Pentru că victimele acestea de la Timişoara nu sînt în egală măsură la fel cu ce s-a întîmplat ulterior şi-n Bucureşti. Vreau să [spun] numai la Televiziune au fost aproape 300 de victime, morţi şi răniţi. Deci, s-a extins această represiune sîngeroasă după 17. Poate tocmai pentru că s-a strigat împotriva sistemului. Dacă se striga împotriva unui singur om, poate că nu-i durea atît de mult pe activiştii de partid, care şi-aşa erau foarte stresaţi de, de Ceauşescu, şi poate că mulţi îşi doreau să scape de el. Dar s-a strigat împotriva sistemului şi atunci toţi cei care ocupau posturi importante în armată, în securitate, în justiţie, dacă vreţi, şi în celelalte instituţii importante ale statului, au căutat să rămînă, să ţină de ele. Aşa se face că, de fapt, din mers, conducerea revoluţiei a luat-o o oligarhie militară, dacă vreţi. Că ce era un Stănculescu care venea de la Timişoara sau Chiţac care venea de la Timişoara, unde luptase împotriva lor, dintr-odată a doua zi strigă…
04:32 Dana Deac: Era cu poporul, da.
04:33 Dan Voinea: Preia steagul revoluţiei.
04:35 Marius Mioc: Dacă-mi permiteţi…
04:36 Dan Voinea: Cred că aicea s-a întîmplat…
04:37 Dana Deac: Aş vrea să continuăm discuţia şi l-aş ruga şi pe domnul George Popescu, este în legătură directă cu noi în acest moment, l-aş ruga să ne permită o scurtă pauză publicitară.

(va urma)

• revoluţia română din 1989