Fără buletin

● Lezmajestate în tabăra „monarhiştilor”

Posted in Drepturi individuale by Marius Delaepicentru on 2011/07/25

(Link scurt: http://wp.me/pKahb-16r)

Aflu de pe agenţiile de ştiri că Varujan Vosganian, fost ministru în guvernul Tăriceanu, lider de vază al PNL şi actual subaltern al lui Victor Ponta (în ciudata alcătuire politică, Uniunea Socialist-liberală) intenţionează să scoale o mişcare asemănătoare Pieţii Universităţii dacă proiectul de lege a votului prin corespondenţă va trece de Parlament.

În ultimul timp, referirea liderilor USL la Piaţa Universităţii este din ce în ce mai obstinată. Şi mai schizofrenică. De ce schizofrenică? Pentru că în Piaţă nu s-a strigat pentru abolirea democraţiei, ci pentru lărgirea democraţiei. Adică pentru exercitarea liberă a drepturilor cetăţeneşti. Iar legea votului prin corespondenţă vine să depăşească obstacolele obiective (preponderent topografice) la exprimarea liberă a opţiunilor politice ale cetăţenilor. Legea votului prin corespondenţă le va fi utilă şi cetăţenilor paralizaţi, netransportabili.

La 15 ani de cînd a fondat partiduleţul Alternativa României (pentru care am şi semnat în 1996) VV încă nu înţelege de unde îi vine legitimitatea politică. În Constituţie scrie clar de unde izvorăşte puterea. De la Suveran. Adică de la mine şi de la tine, cititorule, iar nu de la fostul monarh, pe care USL îl împăiază azi cu sîrg, şi nici de la sponsorul lui Vosganian, Dinu Patriciu. Cît de ticălos trebuie să fii, pentru a-i pretinde Suveranului, cu cinism, să se deplaseze sute de kilometri pentru a te legitima pe tine?

Prin opoziţia la votul prin corespondenţă, VV comite un act sinucigaş pentru un om politic. Cum poţi să susţii amputarea exprimării politice libere a Suveranului fără să fii pedepsit? Vedeţi un exemplu mai bun de tăiere a propriei crăci?

Aş vrea să îl văd pe Varujan Vosganian legîndu-se cu lanţuri de troiţa de la Universitate, într-o încercare disperată de salvare a propriului său vid moral. Pentru ca ridicolul să fie plenar.

Nu, domnule Vosganian! Nu de la banii oligarhilor, pe care îi lingi atîta în cur (am folosit o expresie la modă) îţi vine puterea, ci de la noi, oamenii de rînd, oriunde am fi noi. Reciteşte Constituţia înainte de a te umple de ridicol! Atitudinea dumitale este una vădit resentimentară. Şi perdantă. Prietenul şi mentorul dumitale, poetul Mircea Ciobanu, ar mai muri o dată dacă te-ar vedea în ce hal ai putrezit moral.
Voi avea grijă să îţi pierzi rînjetul, chiar dacă ar fi să străbat din nou 1800Km pînă la consulat, pentru a te spulbera electoral. Aşa să-mi ajute Dumneazeu!

12 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Sare'n Ochi said, on 2011/07/25 at 03:16

    Guzganian si atat… avea dreptate Basescu cand i-a zis despre cinste.

  2. Marius Delaepicentru said, on 2011/07/25 at 04:02

    03:51 Cutremur în largul Fukushimei. Magnitudine 6,2. Intensitate maximă la suprafaţă: 5-slab, în sudul pref. Miyagi şi nordul pref. Fukushima. Cutremurul s-a simţit pînă la Tokio (intensitate 3). Nu este pericol de ţunami.

  3. skorpion said, on 2011/07/25 at 04:26

    VV = un parvenit lacom, un gunoi uman, that ‘ s all si sper s-o ia peste bot..

    iarasi cutremur???
    take care

  4. dictaturajustitiei said, on 2011/07/25 at 15:28

    Scena cu VV în lanțuri la Universitate, pe care mi-am imaginat-o de cum am citit, ar fi mortală.
    Mi-ar place să văd mai mulți lingâi, umflați de atâta pupin…, legați în lanțuri. Să nu lipsească Dinescu ”fă-te că muncești”.

  5. Stefan said, on 2011/07/25 at 17:45

    Salut Marius,

    Te-am urmarit inca de cind cu cutremurul din 11 martie, ca pe o sursa valoroasa de informatii. Dupa un timp si pentru valoarea artisitica a postarilor tale.

    Vreau sa te avertizez (bazindu-ma pe urmarirea informatiilor disponibile pe net) despre gravitatea situatiei de la centrala Fukushima. Avertismentul meu se refera la faptul ca ca pina la momentul de fata s-au produs 3 melt-throughs (ceea ce inseamna ca Cernobilul este joaca de copiii). Atentie mare la lapte si derivate de lapte, dar nu numai – cesiul si alte cele sint la mare putere.

    Eu nu am pretentia ca stiu mai multe decit tine dar simt ca e de datoria mea sa te avertizez ca situatia nu este aceea descrisa de TEPCO si de guvernul Japoniei.

    O zi minunata.

    • Marius Delaepicentru said, on 2011/07/25 at 18:22

      Mulţumesc, Ştefan!

      În general suntem bine informaţi. Ştim şi pe unde sunt petele roşii*, iar media ne spune şi ce alimente contaminate sunt, şi pe unde au trecut, precum şi cauza contaminării lor.
      Cele mai multe surse infecte îşi au originea în contaminarea de pe 15 martie (cea mai gravă) cînd mai multe depozite de nutreţ sub cerul liber au fost compromise, iar agricultorii nu şi-au dat seama de pericol.

      Aşadar, ceea ce iese azi la suprafaţă sunt efectele cronice ale contaminării „acute”. Cîţiva ani vom tot auzi. Şi alte cîteva decenii vom afla despre boli provocate sau favorizate de contaminarea internă.

      În rest, centralele nu mai fumegă demult. Sursa este înţărcată. Singurul izvor de nelinişte este instalaţia de reciclare a apei de răcire a reactoarelor. Indicele de utilizare extensivă este de numai 70%, din cauza deselor incidente mecanice.

      ––––––––
      * Hărţile de contaminare au fost în ultimul timp detaliate. Am aflat cu acest prilej şi despre sedimentarea intensă a aerosolilor radioactivi în anumite locuri, ce au favorizat-o prin conformaţie. Cel mai depărtat punct roşu este pe undeva prin Chiba (cca. 300Km distanţă de sursă).

  6. Dumitru lui Nae said, on 2011/07/26 at 19:34

    Salut Marius! Imi permit sa-mi fac reclama cu un post care are legatura cu tema: http://dumitruluinae.wordpress.com/2011/07/26/efectul-curley/

  7. judex said, on 2011/07/29 at 01:45

    Eu sunt de partea lui Vosganian si il incurajez sa nu se demobilizeze si sa se lege cu cat mai multe lanturi (…cu atat mai bine). EL este adevaratul Lord of the Rings of the Chain, nu pleostitul ala de Crin !!!

  8. […] În ultimul timp, referirea liderilor USL la Piaţa Universităţii este din ce în ce mai obstinată. Şi mai schizofrenică. De ce schizofrenică? Pentru că în Piaţă nu s-a strigat pentru abolirea democraţiei, ci pentru lărgirea democraţiei. Adică pentru exercitarea liberă a drepturilor cetăţeneşti. Iar legea votului prin corespondenţă vine să depăşească obstacolele obiective (preponderent topografice) la exprimarea liberă a opţiunilor politice ale cetăţenilor. Legea votului prin corespondenţă le va fi utilă şi cetăţenilor paralizaţi, netransportabili. Citeste mai departe… […]

  9. Turnofftheglory said, on 2011/07/31 at 17:29

    Chiar crezi ca Vosganian sau alt politician intelege ideea de popor suveran? Am impresia ca toti ne identifica cu pulimea plebee. De aici si aroganta.

  10. Augustina Popovici said, on 2011/07/31 at 18:55

    vv s-a sinucis de mult. și, de fapt, nu e singurul. e o întreagă generație de liberali care dădeau aparența de băieți finuți, cu ștaif, pe care au înlocuit-o, încet-încet, mardeiași și troglodiței din aripa fenechiu/david/norica și încă vreo cîțiva. deja în pnl limba română a devenit un fel de limbă străină, supusă fiind unor mutilări pe care nici studenţii străini de la anii pregătitori nu şi le permit. în curînd, vor ajunge să vorbească onomatopeic, ascunzînd astfel micile escapade logice.


Lasă un comentariu