În 2007 când m-am angajat la o instituție de stat, la principalul serviciu, aveam salariul de bază 880 lei. Pe atunci salariul minim era 440 lei. În timp, cu diverse măriri de 2-5% și o avansare cu un grad am ajuns la foarte puțin peste 1000 lei brut. Salariu la care mă situez și acum.

Peste cinci luni, adică în iunie 2015, salariul minim pe economie în România va fi de 1050 lei, iar eu voi ajunge de la un salariu dublu al celui minim pe economie la minim. Cu alte cuvinte, în 7 ani de muncă, eu voi avea salariul la jumătate din cel când m-am angajat.

O perioadă am avut bonuri de masă. Apoi și acestea s-au tăiat. De două luni primesc câte 4 bonuri de masă de 9,78 lei pentru care mi se ia impozit. Cu alte cuvinte, primesc aproximativ 30 de lei în plus la salariu.

Anul trecut, în noiembrie, am împlinit 10 ani de vechime în muncă. Și continui să lucrez pentru același salariu. Oare de ce?

Cum se face că din toți colegii mei eu sunt cea la care ei vin să se împrumute când au nevoie? Dar când eu am nevoie nimeni nu este dispus să îmi dea bani? Poate nu pentru că nu vor, ci pentru că diverse motive bine întemeiate nu le dă posibilitatea.

Se spune că salariile la stat sunt mari și că se intră pe pile. Poate pe posturile bine plătite, pentru că pe cele la minimul pe economie nu e bătaie mare.

Se spune că românul nu muncește. Eu muncesc. Muncesc prea mult pentru niște salarii de mizerie care să ajungă împreună la un salariu mediu într-o țară în care a-ți bate joc de angajat e la ordinea zilei.

La al doilea servici pe cartea de muncă e trecut timp parțial de 1 oră pe zi. Dar de muncit trebuie să muncesc aproximativ 4 ore pe zi. Banii îi primesc împărțiți. Un sfert din bani îi primesc pe card, iar restul prin diverse persoane. Unde e dreptatea? Unde e dreptul meu la o pensie corectă?

Acest mod de plată se numește ”plată la gri”, adică o parte din bani vin corect și sunt impozitați și taxați, dar restul vin pe căi ocolite și nu sunt impozitați, deci înșelăm statul, dar în același timp, pe noi înșine.

De ce am ales să pun lucrurile acestea pe blog? Pentru că sunt nemulțumită. Nemulțumită de faptul că trebuie să muncesc pe un salariu care se deși rămâne la an la an; nemulțumită că celălalt salariu nu este prins tot pe cartea de muncă; nemulțumită de faptul că odată cu creșterea salariului minim pe economie nu cresc corespunzător și celelalte salarii, conform grilei de salarizare; nemulțumită că atât șeful, cât și coordonatorul de la centru par să ceară tot mai multe pentru aceeași bani, ba mi se mai spune și că trebuie să fiu mulțumită cu ceea ce am și cu ceea ce mi se dă.

NU! Nu sunt un muncitor necalificat, șomer și analfabet care vine să cerșească de muncă cu ziua și trebuie să accepte orice i se dă! (Deși nici acestui muncitor nu ar trebui să i se nege dreptul la un serviciu și la un salariu onest.)

NU! Am urmat și terminat trei facultăți și trei masterate, plus alte cursuri de calificare și vreau mai mult în țara mea!

Nu vreau să-mi spuneți că poate faptul că am făcut atâta școală de fapt m-a plafonat și nu sunt bună în nici unul din domenii! Pentru că ceea ce fac eu zilnic cuprinde lucruri din fiecare și mi se cere să fiu bună pe fiecare domeniu în parte!

Și NU vreau să plec din țară!

E dreptul meu să pot trăi bine în țara mea!

De ce am ales să scriu despre aceste lucruri astăzi? Nici eu nu știu prea bine, însă cred că au mare legătură cu arestările, luările de declarații la DNA și sechestrele puse pe bunuri unor oameni care până nu demult conduceau această țară. Poate pentru că se spune de mite de ordinul milioanelor de euro pentru diverse fapte de corupție, pentru a interveni în justiție, în retrocedări, în proiecte europene.

Se pare că în adâncul sufletului cred că mi s-a luat dreptul la a trăi omenește în țara mea!

snm.