Mașini accidentate uitate în drum

Știu că acum câțiva mulți ani în urmă când am avut primul meu job la o benzinărie de pe Take Ionescu din Timișoara, chiar pe bulevardul din fața benzinăriei a avut loc un accident destul de urât. Urât în sensul că ce a rămas din una dintre mașinile implicate a fost doar o caroserie mototolită iar portbagajul și capota mașinii au ajuns să se cunoască foarte bine.

Nu mai știu exact dacă au fost victime sau nu, știu doar că accidentul s-a produs când mașina făcută muci, cea de mai sus, a ieșit pe unde nu trebuia să iasă fix în drumul unui camion mult prea mare și cu o viteză mult prea ridicată încât să oprească la timp să o evite. La orice accident de acest fel, vine Poliția, constată și mașinile avariate sunt ridicate și se merge mai departe cu viața.

Dar de data asta Poliția nu a lăsat pe nimeni să se atingă de mașina avariată. A ordonat urcarea ei pe spațiul verde dintre benzi și a vrut să lase mașina fix acolo între benzi pentru mai mult timp. Știu asta pentru că fix lângă benzinăria ce azi nu mai există, este sediul Poliției. De acolo veneau o grămadă de polițiști să își bea cafeluța iar unul dintre ei mi-a povestit ce și cum.

Ei au vrut să lase mașina aia acolo ca exemplu de „cum să nu te bagi pe străduța rezervată Poliției și să nu folosești ieșirea de urgență a acesteia și să te accidentezi groaznic”. Mașina aia a stat acolo pentru cel puțin 2-3 luni din câte îmi amintesc și nu știu dacă șoferii din zonă au învățat ceva din asta, dar sunt sigur că cel puțin cu mult timp după expunerea modelului avariat nu au mai fost accidente pe acolo.

La mulți ani după asta, o mașină, pe același bulevard dar un pic mai la capăt, un șofer a reușit, beat fiind, să piardă controlul volanului și să se oprească până când un stâlp s-a împotrivit. Puteau de data asta ca oamenii legii să urce mașina pe unul dintre spațiile verzi din intersecție, dar au ales să fac ceva mult mai bine.

Au mutat mașina în lateral de tot pe banda întâi, fix după ce se termină o curbă, numai bine ca toți șoferii ce au drum prin zonă să vadă mașina. Doar că ei o vedeau fix în ultimul moment, când curba este gata și ei trebuiau să tragă de volan în ultima secundă să nu se cațere pe ea.

Cred că așa impactul este mai mare, iar vizualizările mașinii au crescut cu siguranță, în același timp cum a crescut și pulsul șoferilor care au evitat accidentul în ultima secundă. Cine a avut ideea asta, trebuie premiat clar. Încă nu știu cu ce premiu, dar sigur măcar cu o placă pe care să scrie toate înjurăturile șoferilor care au vizualizat mașina în zilele astea.

accident 1accident 2accident 3

Lasă un comentariu