Madeira, insula primăverii eterne – Partea 2 – Turul insulei cu mașina

Cel mai indicat lucru de făcut într-o excursie în Madeira este un tur al insulei cu mașina. Peisajele frumoase sunt la tot pasul, iar drumurile șerpuite dar foarte moderne fac din condus o mare plăcere. Mai departe o să vă povestesc despre locurile care le-am vizitat în Madeira dincolo de orașul Funchal de-a lungul vacanței noastre.

Nu prea există altă modalitate de a vedea Madeira decât cu mașina. Există câteva tururi private dar acestea sunt scumpe și nu permit decât vizitarea unui loc, două într-o zi. Făcându-ne traseele singuri noi am reușit să vedem tot ce e mai frumos pe insulă pe parcursul a două zile. Noi am închiriat o mașină pe toată durata sejurului – am luat-o din aeroport la sosire și am predat-o în ziua plecării – costul a fost unul rezonabil prin compania Enterprise, cam 40 de euro pe zi (din care jumătate a fost asigurare completă, utilă pentru a nu fi necesar un depozit mare și pentru a ne scuti de griji).

Insula are cam 60 de kilometri est-vest și cel mult 20 de la nord la sud. Unele drumuri pot fi parcurse repede cum ar fi autostrada VR1 de pe coasta sudică sau drumurile VE1 și VE2 care leagă Machico de Santana respectiv Funchal de Porto Moniz. Restul drumurilor sunt bune, asfaltate, dar sunt atât de șerpuite încât se pot face 10 kilometri chiar în mai mult de o oră. Locurile ce merită văzute în Madeira sunt dispuse mai pe toată suprafața insulei. Printre cele care nu trebuie ratate pot menționa capul Sao Laurenco în est, vederea de la Capo Girao din sud-vest, vârful Areiro și Encumeada în centrul insulei și mai multe sate foarte pitorești pe coasta de nord precum Santana, Faial, Porto Moniz, Sao Vicente sau Boaventura. Timp de două zile am reușit să le vedem aproape pe toate.

Harta Madeira

Primul loc la care am mers în Madeira a fost Cabo Girao aflat la 10 kilometri vest de Funchal. De acolo se vede una din cele mai frumoase priveliști de pe insulă. După ce am părăsit autostrada am început o pantă abruptă pe deal de abia mai urca mașina. După vreo 5 kilometri de serpentine pe pante cum nu am mai văzut am sosit la mirador. Cabo Girao este un deal foarte abrupt care formează o prăpastie de peste 600 de metri chiar la malul oceanului. Acolo a fost construită o platformă din sticlă pe care cei mai curajoși vizitatori pot merge și pot privi în jos către hău. Ne-am făcut și noi curaj pe platformă dar trebuie să recunosc că am evitat să mă uit prea mult în jos. Nerecomandat persoanelor cu vertije. De la Girao am vrut să ajungem puțin pe coastă să vedem plajele din Ribeira Brava dar ne-am rătăcit puțin și am ajuns în schimb într-un sat parcă uitat de lume pe un vârf de munte, unde am poposit la magazinul „comunal” și am rămas să bem o bere și un suc de maracuja (fructul pasiunii).

Ziua următoare a fost cea în care am făcut un tur mult mai cuprinzător al insulei. Am mers pe autostradă din Funchal către Ponta de Sao Laurenco în estul extrem al insulei. Acolo peninsula îngustă și abruptă oferă niște vederi minunate. Un loc foarte bun pentru drumeții. De la parcare până în „vârful” peninsulei este o potecă amenajată care se străbate în mai puțin de o oră. Nu am avut timp să facem tot traseul și ne-am oprit undeva pe la jumătate. De acolo se vede Ponta do Furado, o frumoasă fereastră săpată de mare în stâncă, dar și insulele Desertas (pustii) în larg. Sao Laurenco este unul din cele mai frumoase locuri din Madeira unde se poate petrece lejer o zi întreagă. Pentru amatorii de avioane este un loc ideal pentru plane spotting pentru că deasupra trec toate avioanele în aterizarea spre Funchal.

De la Sao Laurenco am revenit la Canical de unde am virat spre nord în direcția Santana. A urmat de acolo un șir lung de tunele dintre care câteva lungi de peste 3 kilometri. De altfel, nu am văzut niciodată atât de mult tunele nicăieri în lume. Sunt peste 100 pe insula care are o suprafață de doar 800 de km2 însumând 140 de kilometri de drum săpat în munte. O investiție în infrastructură poate imposibil de imaginat pe la noi. De la Porta da Cruz am continuat drumul pe malul oceanului pe coasta de nord și a început o serie lungă de exclamații de uimire la peisajele uluitoare care apăreau după fiecare viraj. Inițial voiam să facem două opriri la Santana și Porto Moniz, dar am ajuns să facem peste douăzeci pentru că tot apăreau vederi care iți luau ochii. Am oprit la Ponta d’Aguia, o stâncă uriașă solitară, înconjurată de păduri verzi și ape de culoare turcoaz, în satul Porta da Cruz, unde am văzut plantațiile de banane și de viță de vie sau am observat sătenii la muncă pe câmp.

Am poposit mai mult la Santana, probabil cel mai frumos sat din Madeira. Satul este renumit pentru căsuțele tradiționale triunghiulare cu acoperiș de paie vopsite colorat. Aduc puțin cu casele ștrumfilor din desenele animate. Unele case sunt locuite iar altele sunt transformate în muzeu sau magazine de suveniruri. Am gustat acolo lichior de casă din maracuja, fructe delicioase și am cumpărat pentru acasă dulciuri, lichior și bulbi de flori. De altfel satul este plin de flori tropicale de toate culorile.

De la Santana la Sao Vicente a început un drum îngust și plin de serpentine – mai dificil de parcurs dar în același timp o mare plăcere pentru mine ca șofer. Pe la Sao Vicente ni s-a făcut foame și am poposit la un restaurant chiar pe malul mării. Am servit din nou o masă delicioasă cu pește spadă la grătar, cod cu banane și calamari. Toate abia pescuite, evident.

Am revenit apoi pe drumul modernizat VE2 pentru a merge spre capătul vestic al insulei, Porto Moniz. Acesta este renumit pentru piscinele naturale formate de mare în stâncile vulcanice. Aceste băi sunt unele din locurile preferate de locuitorii insulei pentru a face baie în mare. De altfel, Madeira cam duce lipsă de plaje întinse din cauza reliefului abrupt. La Porto Moniz am mers la complexul Piscina Naturais, un spa luxos unde piscinele „semi-naturale” sunt amenajate cu scări și platforme de stat la plajă. Este un loc unic în lume. Chiar dacă apa era cam rece nu am rezistat să nu intru puțin. Am stat la Porto Moniz până la apus, iar seara am făcut cale întoarsă spre Funchal.

Un ultim loc pe care l-am vizitat în acea zi au fost stâncile din mare de la Ribeira de Janela, un loc perfect pentru a vedea apusul. Am traversat apoi prin tunel centru insulei pentru a reveni noapte mai târziu la apartamentul din Funchal.

Este interesant cum vremea poate varia în Madeira. Este foarte obișnuit ca pe o coastă a insulei la un moment dat să plouă torențial iar pe alta să fie soare și senin. Norii se învârt de obicei în jurul masivului central și se mișcă cu o viteză uluitoare. Noi ne-am bazat destul de mult pe prognoza meteo. De exemplu, în ziua de care tocmai am povestit am văzut că în nord și est era soare iar în sud și vest ploua dimineața, iar seara era exact invers – așa că ne-am făcut traseul astfel încât să avem soare toată ziua.

Nu o să vă povestesc încă despre Funchal, am rezervat asta pentru ultima parte, dar mai merită menționat un loc de pe insulă, considerat de unii cel mai frumos. Este vorba de Pico de Areiro, unul din cele mai înalte vârfuri, la 1810 de metri, unde am ajuns o zi mai târziu. Se ajunge până în vârf cu mașina. După Funchal am urcat spre Monte iar apoi am continuat pe un drum foarte abrupt spre Areiro. La un moment dat am intrat în nori. Am mers vreo 5 kilometri prin nor cu vizibilitate aproape zero. Am tot urcat pe munte până când dintr-o dată am ajuns deasupra norilor și s-a deschis o priveliște fantastică. Am ajuns pe vârful Areiro o dată cu finișul unui semi-maraton local. Am găsit cu greu un loc de parcare și am luat-o la pas spre vârf (aflat la doar câteva minute de parcare). Din vârf se vede aproape toată insula. Norii veneau și plecau – un minut nu se vedea nimic, apoi se deschide priveliștea către una dintre văile insulei. Ceva de vis. Dar asta e valabil peste tot în Madeira, am văzut niște locuri pe care nu o să le uit niciodată. Va urma parte despre Funchal și Festivalul Florilor dar până atunci vă las să vedeți imaginile grozave din turul insulei.

Satele din Madeira, la vest de Funchal