Facultate de Psihologie-Știință cognitivă la Cluj: program de licență, doar în limba engleză, lansat de Babeș-Bolyai în următorul an universitar

3.923 de vizualizări
Universitatea Babeș-Bolyai / Foto: Facebook.com – UBB
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca va lansa, în anul universitar 2022-2023, un program de Psihologie-Știință cognitivă la nivel de licență, doar în limba engleză, anunță instituția de învățământ superior.

Potrivit decanului Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul UBB, Adrian Opre, citat într-un comunicat de presă, “programul este organizat de Departamentele de Psihologie, respectiv, Psihologie clinică și psihoterapie”. El “are ca misiune centrală o formare inițială de înaltă calitate a viitorilor specialiști din domeniul psihologiei și al științelor cognitive conexe (neuroștiinte cognitive, informatică, lingvistică cognitivă, logică și epistemologie). Ca obiectiv specific, programul își propune să asigure o pregătire interdisciplinară robustă, care să faciliteze înțelegerea și operarea cu cunoștinte fundamentale specifice psihologiei și științelor cognitive, în vederea valorificării lor în contexte știintific-investigative și practic-aplicative”, arată reprezentantul UBB.

Universitatea notează că “știința cognitivă reprezintă un demers interdisciplinar complex care a revoluționat cunoașterea umană începând cu mijlocul secolului XX, devenind în timp o specialitate fundamentală a psihologiei moderne. Mutarea s-a produs în timp, de la focalizarea inițială pe cercetare științifică multi/inter/transdisciplinară, până la a deveni o specializare de sine stătătoare, organizată inițial educațional mai ales la nivel de master/ doctorat/ postdoctorat, dezvoltată apoi mai mult, ca specializare cu implicații practice și/sau ca un cadru general de pregătire științifică, organizată astăzi educațional și la nivel de licență”.

Rectorul UBB, Daniel David, despre extinderea pregătirii în științe cognitive la nivel de la nivel de master și doctorat la nivel de studii de licență:

  • „Psihologia clujeană a fost, de la fondarea din 1919, una profund științifică/experimentală, iar după Revoluția din 1989 a fost organizată dominant în paradigma „cognitivă”, pe același fond științific/experimental. Programele noastre doctorale și masterale sunt de ani buni organizate „cognitiv-experimental”, lucru care a poziționat psihologia clujeană prima și singura din țară și în top 500 la nivel internațional (în psihologie și/sau în psihologie și științe cognitive). Acest program extins acum la nivel de licență ne permite: (1) să integrăm mai bine expertiza existentă la nivelul UBB (psihologie, informatică, filosofie, lingvistică, biologie etc.) și să colaborăm mai strâns la nivel național (cu colegii din Academia Română și din Universitatea din București – care au pornit, la rândul lor, un astfel de program la nivel de licență), (2) să pregătim specialiști cu o pregătire științifică mai integrativă, capabili să abordeze probleme teoretice și/sau practice complexe și/sau să se superspecializeze prin programe de master/doctorat, în cunoștință de cauză, la nivel de vârf (ex. știinte cognitive clinice, inteligență artificială, neuroștiințe cognitive, lingvistică computațională, filosofia minții etc.) și (3) să constituim o platformă competitivă de internaționalizare a UBB. Extinderea de la nivel de „graduate” la „undergraduate” a pregătirii în științe cognitive corespunde unor tendințe recente similare la nivel internațional. În plus, acest demers se completează perfect cu Institutul BrainQ, dedicat neuroștiințelor cognitive, într-o integrare adecvată a educației, cercetării științifice și relației cu mediul socio-economic.”

Anul trecut, Universitatea din București a anunțat primul program de licență în Științe Cognitive, exclusiv în limba engleză, co-fondat de profesorii Mircea Dumitru și Dragoș Iliescu.


2 comments
  1. Probabil ca pana acum facultatea se facea in Romgleza, dupa cum ne dam seama din limbajul lui Paul Olteanu (cel cu cel mai popular podcast din Romania – Mind Architect), in care la tot al doilea cuvant recurge la termeni din limba engleza.

    Atunci e probabil mai cinstit sa facem facultatea integral in engleza, macar vorbim una dintre limbi corect si nu acest amalgam hidos de cuvinte in romana si engleza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Rectori până la moarte. Proiectul noii Legi a educației prevede că fiecare universitate își stabilește numărul maxim de mandate pentru un rector, dar precizează în mod absurd că nu poate avea totuși “un număr nelimitat de mandate”

Dispare din legea educației limitarea clară a numărului de mandate pe care o persoană le poate ocupa ca rector al unei universități, în forma proiectului pus în dezbatere de ministrul…
Vezi articolul

Clasamentul internațional QS după domenii de studiu – 2023: prezență modestă a universităților românești, care sunt total absente la Drept, Educație, Sociologie, Media și comunicare, Științele mediului, Istorie sau Geofizică / Cele mai multe apariții – Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea din București

Două instituții de învățământ superior acoperă mai bine de jumătate din totalul aparițiilor românești în cel mai nou clasament internațional Quacquarelli Symonds după domenii de studiu. În ediția pe 2023…
Vezi articolul

Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” Bucureşti susţine transformarea unor spitale CFR în unităţi sanitare universitare / ”Aceste spitale vor putea oferi oportunităţi de învăţare pentru studenţi, formare pentru medicii rezidenţi”

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti (UMFCD) a transmis, duminică, faptul că susţine transferarea unora din spitalele aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în administrarea Universităţilor de…
Vezi articolul

Daniel David, rectorul Universității Babeș Bolyai, despre proiectul legii învățământului universitar, varianta Deca: Lucrurile arată bine, acceptabil, legea este bine conectată cu reformele europene / Cere Parlamentului decuplarea legilor și adoptarea mai rapidă a celei pentru universități

Rectorul Universității Babeș Bolyai de la Cluj-Napoca a declarat că, din perspectiva universității pe care o reprezintă „lucrurile arată bine, acceptabil” în privința proiectului de lege a învățământului superior. Profesorul…
Vezi articolul
ANOSR

Va fi înființat un Program Național pentru Educația în domeniul Științelor, Ingineriei și Tehnologiei și Matematicii, pentru a încuraja tinerii să participe la studii de profil, anunță ministrul Cîmpeanu după discuții cu reprezentanții universităților tehnice / Cursanții studiilor de scurtă durată vor fi recunoscuți ca studenți

Un “Program Național pentru Educația în domeniul Științelor, Ingineriei și Tehnologiei și Matematicii” va fi înființat în baza noii legi a învățământului superior, a anunțat, vineri, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu,…
Vezi articolul

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești solicită universităților să publice cu cel puțin 14 zile înainte de începerea anului universitar scenariul ales și modalitatea de implementare a acestuia

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR) solicită universităților să publice cu cel puțin 14 zile înainte de începerea anului universitar scenariul ales și modalitatea completă și detaliată de implementare a…
Vezi articolul