Scade rigoarea pentru standardele de obținere a titlurilor didactice în Drept și pentru evaluarea abilitării pentru conducătorii de doctorat, în urma unei decizii a Curții de Apel / Acuze reciproce între ministrul Educației și șeful Comisiei pentru Științe Juridice din CNATDCU

4.747 de vizualizări
Foto: © Stokkete | Dreamstime.com
O decizie în instanță îndulcește standardele pentru conferirea titlurilor didactice în domeniul Dreptului, dar și condițiile procedurilor de evaluare pentru cei care vor să obțină atestat de abilitare pentru a putea fi conducători de doctorat. Decizia, pronunțată săptămâna trecută de Curtea de Apel București, este invocată într-o dispută dintre ministrul Educației și responsabilii din Comisia de Științe Juridice a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), comisie responsabilă cu conferirea titlurilor din domeniul Dreptului.

Într-un dosar deschis de Sebastian Bodu împotriva Ministerului Educației, în contencios administrativ, Curtea de Apel București a decis, pe 29 iunie, cu posibilitate de recurs:

  • “Admite în parte acţiunea precizată/modificată. Anulează în parte Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 6129/2016, doar în ceea ce priveşte Anexa 24, pct. 2 („Standarde minimale”), criteriul C1 („Performanţă de fond”), liniuţele a doua şi a treia. 
  • Anulează în parte Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 5229/2020, doar în ceea ce priveşte art. 10 lit. a din Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea procesului de obţinere a atestatului de abilitare, aprobată prin ordinul indicat şi prevăzută în Anexa 1 din acest ordin. 
  • Suspendă executarea în parte a Ordinului Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 6129/2016, doar în ceea ce priveşte Anexa 24, pct. 2 („Standarde minimale”), criteriul C1 („Performanţă de fond”), liniuţele a doua şi a treia. 
  • Suspendă executarea în parte a Ordinului Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 5229/2020, doar în ceea ce priveşte art.10 lit. a din Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea procesului de obţinere a atestatului de abilitare, aprobată prin ordinul indicat şi prevăzută în Anexa 1 din acest ordin. Respinge în rest acţiunea precizată/modificată. 
  • Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare în privinţa soluţiei date cererii de suspendare a executării ordinelor atacate. Cu recurs în 15 zile de la comunicare în privinţa soluţiei date cererii de anulare. (…)”
Decizia Curții de Apel din 29 iunie
Ce spun prevederile anulate/suspendate prin decizia instanței:

Anexa nr. 24 din ordinul 6129/2016 vorbește despre “standardele minimale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior și a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare”, standarde aplicate de Comisia CNATDCU responsabilă cu domeniul științelor juridice. Anularea/suspendarea aplicării liniuțelor a 2-a și a 3-a din cadrul acestor standarde minimale înseamnă că, pentru un profesor universitar, cercetător științific gradul I, nu ar mai fi nevoie să prezinte două comunicări într-o limbă străină de largă circulație internațională, nici să fi fost director/responsabil al unui grant de cercetare sau contract direct de cercetare (cu rute alternative). Pentru conferențiar universitar, cercetător științific gradul II, aceleași liniuțe prevăd o comunicare într-o limbă străină de largă circulație și să fi fost director/responsabil al unui grant sau contract direct de cercetare (cu rute alternative).

Metodologia privind organizarea și desfășurarea procesului de obținere a atestatului de abilitare, aferentă Ordinului 5229/2020, vorbește, la articolul 10, despre cum evaluarea dosarului de abilitare. Art. 10: “Se află în situația de conflict de interese persoana implicată în procedura de evaluare, în situația existenței unui interes personal, în cazurile în care: a) este soț, afin ori rudă până la gradul al II-lea inclusiv; b) a beneficiat în ultimii 3 ani anteriori evaluării ori beneficiază în prezent de foloase de orice natură din partea persoanei evaluate)”. Prin decizia de acum a instanței, litera a), anume cea care prevede un conflict de interese dacă în evaluare e implicată o rudă apropiată, nu mai este aplicată.

Abilitarea este necesară pentru conducătorii de doctorat, în virtutea Legii Educației Naționale care, la art. 166, prevede:

  • “(1) Pot fi conducători de doctorat persoanele care au obținut dreptul de conducere de doctorat înaintea intrării în vigoare a prezentei legi, precum și persoanele care au obținut atestatul de abilitare, având cel puțin funcția de lector/șef de lucrări, respectiv de cercetător științific gradul III.
  • (2) Calitatea de conducător de doctorat este acordată prin ordin al ministrului educației și cercetării, la propunerea CNATDCU de acordare a atestatului de abilitare, în conformitate cu standardele și procedurile elaborate de Ministerul Educației și Cercetării. Aceste standarde se stabilesc pe baza unor criterii de evaluare relevante la nivel internațional, propuse de CNATDCU și aprobate prin ordin al ministrului educației naționale. Standardele minimale de acceptare de către CNATDCU a dosarului pentru obținerea atestatului de abilitare nu depind de funcția didactică sau de gradul profesional.”
Dispută între ministrul Sorin Cîmpeanu și șeful Comisiei pentru Științe Juridice din CNATDCU

Decizia instanței l-a determinat pe ministrul Sorin Cîmpeanu să critice, prin intermediul site-ului Juridice.ro, comisia de științe juridice a CNATDCU de “neglijență/lipsă de reacție” cu efecte “extrem de grave”, el susținând că “se vor pune sub semnul întrebării toate deciziile CNATDCU de invalidare a dosarelor de abilitare în științe juridice, prin raportare” la criteriile ce fac obiectul deciziei Curții de Apel. În replică, președintele Comisiei respective, Mircea-Dan Bob-Bocșan, acuză o “serie de șicane la care suntem supuși în ultima perioadă” și afirmă că nu e treaba Comisiei să ofere consultanță de specialitate ministerului.

Ce spun cei doi (declarațiile complete, pe Juridice.ro):

Sorin Cîmpeanu a arătat, între altele:

  • În urma deciziei instanței, “începând cu data de 29.06.2021, CNATDCU are obligația soluționării dosarelor pentru acordarea atestatelor de abilitare în domeniul științelor juridice, fără să țină cont de criteriile suspendate/anulate, soluția pronunțată de instanța de fond fiind executorie.
  • Ministerul Educației nu înțelege de ce comisia de științe juridice a CNATDCU nu a răspuns la solicitarea instanței, solicitare transmisă de către Direcția Juridică a Ministerului, cu privire la maniera de interpretare și aplicare a standardelor minimale. În această speță, deși Ministerul Educației s-a adresat explicit și clar, în scris, nu s-a primit nici un fel de răspuns până acum din partea CNATDCU, prin comisia de științe juridice, răspuns care ar fi trebuit formulat de către experți CNATDCU în vederea susținerii apărărilor Ministerului Educației în instanță.
  • Efectele neglijenței/lipsei de reacție a comisiei de științe juridice a CNATDCU sunt extrem de grave la nivelul întregului sistem de învățământ superior, respectiv pentru toate universitățile care au în structura lor facultăți de drept, având în vedere faptul că tezele de abilitare nu vor mai putea fi analizate prin raportare la criteriile suspendate/anulate de instanță.
  • Mai mult decât atât, se vor pune sub semnul întrebării toate deciziile CNATDCU de invalidare a dosarelor de abilitare în științe juridice, prin raportare la aceste criterii!
  • (…) Ministerul Educației va solicita conducerii CNATDCU să analizeze lipsa de profesionalism și diligență a președintelui comisiei de științe juridice (…)

Mircea-Dan Bob-Bocșan, președintele Comisiei de Științe juridice a CNATDCU, a arătat, între altele:

  • “(…) Ministrul Educației Naționale critică activitatea Comisiei de Științe juridice a CNATDCU, mă acuză direct de pierderea procesului de către Minister, de conduită necorespunzătoare în corespondența cu MEN și cere sancționarea mea.  
  • (…) Voi demonstra în cele ce urmează două chestiuni esențiale: nu există niciun text de lege care să oblige președintele Comisiei de Științe juridice să acorde consultanță de specialitate Ministerului Educației Naționale; atacul la adresa Comisiei de Științe juridice (și a mea personal) se înscrie în seria de șicane la care suntem supuși în ultima perioadă. (…)
  • În absența unui Regulament intern de funcționare (cum este cel menționat la lit. c),  președintele Comisiei de Științe juridice NU ARE NICIO OBLIGAȚIE LEGALĂ DE A OFERI ASISTENȚA JURIDICĂ solicitată de Ministerul Educației Naționale. El este ținut să răspundă exclusiv la solicitările venite de la Consiliul General (CG) al CNATDCU.  
  • În concluzie, acuzațiile aduse de domnul Ministru sunt LIPSITE DE ORICE BAZĂ LEGALĂ. Menționez faptul că, în calitate de președinte al Comisiei de Științe juridice a CNATDCU, am oferit prompt consultanță juridică de specialitate, ori de cate ori mi s-a solicitat ÎN MOD LEGAL acest  lucru. (…)
  • Chiar dacă aș fi acceptat să încalc legislația în vigoare și să răspund la solicitarea  necorespunzător formulată, nu aș fi putut să o fac: niciun jurist serios, stimate domnule Ministru, nu va formula o opinie, dacă nu are la dispoziție măcar cererea de chemare în judecată pe baza căreia instanța întocmise chestionarul. 
  • (…) 2. Reacția denigratoare publicată de domnul Ministru se înscrie într-un context de șicane, la care sunt supuși Comisia de Științe juridice și Președintele acesteia din luna decembrie 2020 pană astăzi. Președintele Comisiei de Științe juridice este înfierat public și se susține că ar trebui aspru  sancționat, pentru că nu a răspuns în trei zile la o chestiune la care nu avea nicio obligație legală de a răspunde. Pe de altă parte, cum se califică, din punct de vedere al profesionalismului, faptul că au trecut aproape patru luni de când Ministrul Educației Naționale trebuia să răspundă la Sesizarea depusă din partea Comisiei de Științe juridice a CNATDCU, înregistrată sub nr. 15514/15.02.2021? (…)”
  • El invocă, între altele, existența unei “petiții denigratoare” la adresa sa, semnată de un personaj fictiv, președinte al unei organizații inexistente.

Foto: © Stokkete | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educația din România și, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro își poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școlile vor transmite inspectoratelor școlare, până pe 15 iulie, datele profesorilor pentru primele de carieră didactică de 1.500 de lei. Datele pot fi extrase din EduSal, recomandă Ministerul Educației

Până pe 15 iulie, școlile vor transmite inspectoratelor școlare datele angajaților în vederea acordării primelor de carieră didactică (pentru personalul didactic și didactic auxiliar) și primelor de carieră profesională (pentru…
Vezi articolul

Cîmpeanu, despre motivele pentru care o parte dintre elevii de clasa a VIII-a nu au fost înscriși la Evaluarea Națională 2022: Am avut mulți elevi care s-au depărtat de școală în acești doi ani de criză sanitară

„Incapacitatea de a promova clasa terminală are legătură și cu faptul că, din păcate, neînțelegând importanța principiului că școlile se închid ultimele și se deschid primele pe timpul crizei sanitare,…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu: Sunt încrezător că anul viitor va fi extinsă la nivel național această procedură de scanare și încărcare, de digitalizare a proceselor ce țin Evaluarea Națională și Bacalaureat / Timpul mediu de scanare și încărcare a unei lucrări a fost de două minute

În județul Dâmbovița, s-au încărcat 3400 de lucrări, în 255 de clase de examen, din 133 de centre, în cadrul probei de limba română a Evaluării Naționale 2022, spune ministrul…
Vezi articolul