VIDEO Protest cu porci “zburători” la Ministerul Educației, față de lipsa tabletelor promise în școli: Toate măsurile au avut un puternic iz electoral / E o pasare a responsabilității de la o instituție la alta

1.187 de vizualizări
Foto: edupedu.ro
Nemulțumiți față de promisiunile neonorate ale guvernanților, circa 10 tineri din Consiliul Național al Elevilor și din comunitatea Declic protestează în fața Ministerului Educației. Aceștia au adus ca recuzită mai multe baloane cu heliu, în formă de porci roz. Tinerii reclamă pasarea responsabilității în chestiunea tabletelor promise elevilor pentru acest început de an școlar.

Mesajul transmis de protestatari este acela că “până și porcii au șanse să zboare, însă tabletele promise înainte de vacanță tot nu au ajuns în școli”.

“Ministrul Educației a anunțat că Ministerul face tot ce ține de el pentru ca aceste tablete să ajungă în teritoriu, nu știm exact dacă au ajuns tabletele sau câte au ajuns. Toate măsurile au avut un puternic iz electoral în această perioadă”, a declarat Rares Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.

“Este o pasare a responsabilității de la o instituție la alta”, a declarat Ana Racheleanu, campaigner Declic.

„Ministerul Educației și Guvernul au avut patru luni la dispoziție să cumpere tabletele necesare în anul școlar 2020-2021. Dar în loc de cele 250.000 promise, și oricum insuficiente, vor fi doar 80.000 și nici acelea nu ajung la timp. Porcii au învățat să zboare și tabletele promisede ministrul Educației, Monica Anisie, înainte de vacanță, tot nu au ajuns la tinerii care au nevoie de acestea. Aproape un milion de elevi nu au avut acces la educație în perioada restricțiilor, din cauză că n-au avut laptop sau tabletă. Ne întrebăm ce se va întâmpla cu aceștia în noul an școlar ”, a mai declarat Racheleanu.


Aproape 25.000 de membri ai comunității Declic au semnat petiția „Țară, țară, vrem laptopuri pentru școala online” și, alături de Consiliul Național al Elevilor, cer Ministerului Educației să asigure echipamente tuturor celor 900.000 de elevi care nu au avut acces la educație în perioada restricțiilor.

Consilierul ministrului Educației, Jean Badea, a declarat că se reiau procedurile de licitație pentru restul de 160 de mii de tablete.

Foto: edupedu.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Nu fac online toate orele din orar, ci doar materiile pentru Bac, sunt clasa a XII-a, spune Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor. Motivul: nu toți profesorii au sau nu vin cu laptopul la școală

Nu fac online toate orele din orar, ci doar materiile pentru Bac, sunt clasa a XII-a, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor, la emisiunea “Viitor cu clasă”…
Vezi articolul

Elaborarea a noi seturi de teste de antrenament conform noului model de subiecte, revizuirea baremelor de notare și pregătirea profesorilor evaluatori în vederea corectării computerizate, sunt solicitate ministrului Educației de către Federația Națională a Părinților

Elaborarea a noi seturi de teste de antrenament conform noului model de subiecte emis de Ministerul Educației, în timp util, astfel încât elevii să beneficieze de o pregătire adecvată, în…
Vezi articolul

Activitate de gramatică, de 5 minute, la începutul fiecărei ore de Limba română, exerciții de redactare a unui text și ateliere de lucru pentru profesorii evaluatori, printre măsurile propuse de ISMB după rezultatele de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024

Desfășurarea unei activități de gramatică, de minim 5 minute, la începutul fiecărei ore de Limba română, se află printre măsurile de remediere, potrivit raportului privind organizarea și desfășurarea simulării Evaluării…
Vezi articolul