Rezultate Evaluarea Naţională 2020: Peste 76% dintre candidaţi au luat peste media 5, cea mai mare rată din ultimii 3 ani

11.401 de vizualizări
Peste 76% dintre candidaţi au luat peste media 5, cea mai mare rată din ultimii 3 ani, anunţu ministerul Educației după centralizarea rezultatelor înregistrate la Evaluarea Națională ale absolvenților clasei a VIII-a (înainte de contestații), sesiunea 2 – 27 iunie 2020.

Situația statistică generală arată că dintre cei 160.468 candidați prezenți, 122.158 candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76.10%. Dintre aceștia, 839 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

Rata de participare a fost de 93.00 %: 160.468 candidați prezenți, dintr-un total de 172.531 de elevi înscriși.

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5(cinci) 135.101 candidați (83.9%), iar 4.587 candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 112.651 candidați (70.2%) au note peste sau egale cu 5(cinci), iar 3.251 de candidați au obținut nota 10 (zece).

7 (șapte) elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă, lucrările acestora fiind notate cu 1.

Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și marți, 23 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.

Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la evaluarea națională și respectiv 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Programul de Guvernare pe Educație al PNL: Corectare încrucișată la Evaluarea Națională și BAC, anularea trimiterii elevilor cu medii sub 5 la profesională, masteratul didactic “în cele mai adecvate universităţi”, concurs de directori în 2020, curriculum nou pentru liceu, evaluarea institutelor de cercetare

Corectarea încrucișată a lucrărilor la Evaluarea Națională 2020 și Bacalaureatul 2020, anularea trimiterii elevilor cu medii sub 5 la profesională, organizarea masteratului didactic “în cele mai adecvate universităţi”, demararea concursurilor…
Vezi articolul

Simulări Evaluare Națională și Bacalaureat 2024. Elevii de clasele a VIII-a și a XII-a din județul Iași susțin probele pe 17-19 ianuarie 2024 / Conținuturile de examen anunțate de Inspectoratul școlar

Elevii de clasele a VIII-a și a XII-a din județul Iași susțin probele simulării județene pentru Evaluarea Națională (EN VIII) și Bacalaureat (BAC) în zilele de 17, 18 și 19…
Vezi articolul