Școlile și grădinițele particulare autorizate primesc costul standard pe elev, adică finanțare de la stat, pe durata suspendării cursurilor. Textul publicat în Monitorul Oficial

9.530 de vizualizări
Repartizarea copiilor în clasa pregătitoare - costul standard pe elev
Foto: Freepik.com
Școlile și grădinițele particulare autorizate primesc costul standard pe elev, adică finanțare de la stat, în perioada suspendării cursurilor, potrivit Ordonanței de Urgență nr 70, publicată în Monitorul Oficial.

Statul asigură astfel finanţarea de bază și pentru preşcolarii din învăţământul particular şi cel confesional, autorizat provizoriu, precum şi pentru elevii din învăţământul general obligatoriu particular şi cel confesional, care studiază în unităţi de învăţământ autorizate provizoriu.

Ce este costul standard pe elev

De asemenea, statul asigură finanţarea de bază pentru învăţământul profesional, liceal particular şi cel confesional, autorizat provizoriu, pentru perioada suspendării cursurilor din anul școlar 2019-2020, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență.

Finanţarea se face în baza şi în limitele costului standard per elev, per preşcolar, după caz, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei și Cercetării.

Reamintim că pe 15 martie Asociația Școlilor Particulare a solicitat ministerului alocarea acestui cost standard per elev și școlilor autorizate, ca măsură de sprijin pentru perioada crizei.

Ce prevede textul din Monitorul Oficial:

”Art. 38 –  Prin derogare de la dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, statul asigură finanţarea de bază  și pentru  preşcolarii şi elevii din învăţământul de stat, pentru  preşcolarii din învăţământul particular şi cel confesional, autorizat provizoriu, precum şi pentru elevii din învăţământul general obligatoriu particular şi cel confesional, care studiază în unităţi de învăţământ autorizate provizoriu. De asemenea, statul asigură finanţarea de bază pentru învăţământul profesional, liceal particular şi cel confesional, autorizat provizoriu, pentru perioada suspendării cursurilor din anul școlar 2019-2020, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Finanţarea se face în baza şi în limitele costului standard per elev, per preşcolar, după caz, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei și Cercetării.

Art. 39 – Prin derogare de la dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, de suma aferentă finanțării de bază stabilită conform art. 9 alin. (4) din același act normativ beneficiază toţi preşcolarii şi elevii din învăţământul general obligatoriu, profesional şi liceal, particular şi confesional, care studiază în unităţi de învăţământ autorizate provizoriu, pentru perioada suspendării cursurilor din anul școlar 2019-2020,începând cu intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Citește și: ANALIZĂ Cele trei scenarii pentru redeschiderea școlii din septembrie. Cât sunt de fezabile și ce măsuri ratează Guvernul Orban pentru elevi

Art. 40 – Prin derogare de la dispozițiile art. 30 lit. c) și art. 31 lit d) din Ordonanța de Urgență nr. 75/2005  privind asigurarea calităţii educaţiei aprobată prin Legea nr. 87/2006 cu modificările și completările ulterioare, în situația stării de alertă, departamentul de acreditare numeşte o comisie de experţi în evaluare şi acreditare, care analizează raportul de evaluare internă, verifică prin corespondență și în modul online la instituţia solicitantă îndeplinirea standardelor pe domeniile şi criteriile prevăzute la art. 10 şi elaborează propriul raport de evaluare.”

SURSA: Freepik.com


1 comment
  1. Titlul este inexact: toate grădinițele particule autorizate primeau și înainte de acest act normativ costul standard per preșcolar. Noutatea este că, pe perioada stării de urgență primesc și unitățile autorizate provizoriu, care nu primeau înainte.

    Deci titlul ar trebui să sune “Școlile și grădinițele particulare autorizate provizoriu primesc, la rându-le, costul standard pe elev, adică finanțare de la stat, în perioada suspendării cursurilor, potrivit Ordonanței de Urgență nr 70, publicată în Monitorul Oficial”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LISTĂ Concursuri școlare sportive 2024. Calendarul campionatelor pentru elevii legitimați, al olimpiadei naționale sportul școlar – ONSȘ și pentru elevii de la liceele militare – OSML, publicate de Ministerul Educației

Calendarele mai multor tipuri de competiții sportive pentru elevi în anul școlar 2023-2024 au fost publicate recent de Ministerul Educației. Este vorba de calendarul olimpiadei naționale a sportului școlar –…
Vezi articolul

BREAKING Subiectele și baremele de la Definitivat 2023 pentru profesorii de gimnaziu și liceu. Lectura unei opere sau relația dintre text și curentul cultural, cerințe la metodică pentru profesorii de Limba română

Subiectele și baremele de la Definitivat 2023 pentru profesorii de gimnaziu și liceu au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15:00. Proba scrisă a examenului a avut loc între orele…
Vezi articolul

ANALIZĂ Unul din trei elevi care a dat Evaluarea Națională în 2018 a avut medii mai mici cu peste 3 puncte la examen, față de media de la clasă. Mediul economic propune schimbarea notării

Comparația dintre media obținută de elevii de clasa a VIII-a la examenul de Evaluare Națională din 2018 și media pe care au avut-o la clasă în gimnaziu arată că notarea…
Vezi articolul

DOCUMENT Toți profesorii din România, indiferent de disciplină, vor avea activități de citit la orele 11:00 și 14:00, marți 15 februarie, indiferent de clasa la care sunt, anunță Ministerul Educației: Scopul nu este analiza pe text

Marți, pe 15 februarie, de Ziua națională a lecturii, toate cadrele didactice vor face activități de citire cu elevii, indiferent de specializarea sau de ora pe care o au cu…
Vezi articolul