Regulile de distanțare socială Covid-19 au prins România în ipostaza țării europene cu cel mai mare număr de copii care locuiesc în condiții improprii

4.736 de vizualizări
supraaglomerarea școlilor
Foto: Pixabay
România este țara cu cel mai mare număr de copii care trăiesc în locuințe inadecvate, dintre toate statele membre UE, iar familiile cu copii sunt mai afectate de condițiile improprii de locuit decât media națională, potrivit unui nou raport dat publicității săptămâna aceasta de Comisia Europeană. Problema este cu atât mai semnificativă acum, în timpul epidemiei de Covid-19, copiii stau mult mai mult acasă, iar prima condiție pentru școala la distanță este existența unui loc unde copilul să poată învăța, la domiciliu.

Raportul “Înțelegerea condițiilor de locuit petru copiii din Uniunea Europeană” arată că peste 25% dintre familiile cu copii din România au condiții profund inadecvate de locuit. Procentul este considerabil mai mare decât media pentru întreaga populație (16% din totalul familiilor au astfel de probleme), conform datelor Eurostat citate în document.

România este, astfel, situată pe primul loc la nivelul întregii Uniuni Europene, din punct de vedere al condițiilor improprii de locuit pentru familiile cu copii și familiile în general. Este urmată de Letonia (23% dintre familiile cu copii, 15% medie pentru întreaga populație), Bulgaria (17%, respectiv 10%), Ungaria (14%, respectiv 7,5%) și Lituania (12%, respectiv 7%).
Condițiile improprii apar atunci când o locuință este supraaglomerată și/sau prezintă o multitudine de probleme, de la lipsa luminii la igrasie sau lipsa unei toalete pentru uz propriu, în interior.

Romania – pe primul loc in UE, la conditii improprii de locuit pentru copii / Sursa: Raport CE

Raportul comisiei arată că riscul de a trăi în locuințe inadecvate crește cu cât sunt mai sărace familiile. În cazul României, peste 50% dintre familiile foarte sărace cu copii(venituri mult sub media națională) trăiesc în locuințe inadecvate, ponderea scăzând sub 10% în cazul celorlalte familii cu copii.

Iar România înregistrează cele mai mici note la 4 din 6 indicatori ai condițiilor de locuit – supraaglomerarea, lipsa unei băi sau a unui duș în locuință, lipsa unei toalete și accesibilitatea unei locuințe.

Romania pe harta europeana a conditiilor improprii de locuit pentru copii / Sursa: Raport CE

Raportul CE arată că locuințele și mediul de trai sunt indicatori-cheie folosiți de cercetători și autorități pentru dezvoltarea de soluții împotriva sărăciei în rândul copiilor, creșterea incluziunii sociale a acestora și reducerea numărului de copii fără adăpost.

Chestiunea crește în importanță acum, în epidemia Covid-19, cu cât școala la distanță crește diferențele de acces la educație între copiii din medii avantajate și dezavantajate, iar existența unor condiții minime pentru învățare, acasă, este prima pe lista Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) a condițiilor ce trebuie întrunite pentru o bună adaptare la școala online.

Foto: Pixabay


2 comments
  1. Din pacate avem cele mai mari dobanzi la credite din UE, un motiv important pentru care tinerii saraci nu au case sau locuiesc in conditii improprii. Familiile cu copii nu primesc sprijin din partea statului pentru a le asigura un venit minim de trai (macar mancarea ) ca sa existe o siguranta pentru parinte sa ia un credit din veniturile mici pe care le are. Iar preturile la mancare sunt de multe ori mai mari ca in vest. Nu putem avea civilizatie fara o strategie clara, nu mai vb de Protectia Copilului care nu lucreaza in interesul copilului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Cât de mulți elevi sunt într-o clasă?

EXCLUSIV Cât de mulți elevi sunt într-o clasă? Statisticile cu care lucrează Ministerul Educației: În medie, la nivel național sunt aproape 22 de elevi per clasă. Cifre foarte mari pentru preșcolar și mari în primar și liceu

Cât de mulți elevi sunt într-o clasă? O problemă acută a învățământului românesc a fost adusă în prim-plan de criza Covid-19 și de imposibilitatea de a asigura distanțarea între elevi,…
Vezi articolul

Ligia Deca își face bilanțul după 6 luni în fruntea Educației: „Rezultatele muncii sunt deja vizibile“ / Nicio vorbă despre acceptarea celui mai mic buget raportat la PIB din istoria recentă a ministerului sau despre eliminarea salarizării profesorilor din proiectul legii Educației

Ministra Educației, Ligia Deca, și-a făcut un bilanț pentru jumătatea de an pe care a petrecut-o în funcție, bilanț publicat pe site-ul instituției pe care o conduce. Aceasta susține că…
Vezi articolul

EXCLUSIV 5 firme au câștigat achiziția de măști pentru elevi și profesori lansată de Ministerul Educației. UNIFARM – firma de stat din cauza căreia prima procedură a fost anulată – revine printre câștigători

Procedura de achiziție de măști pentru elevii și profesorii care încep marți pregătirea în școli în vederea susținerii examenelor a fost finalizată, după ce primul demers al Ministerului Educației a…
Vezi articolul