Profesorii logopezi și consilieri din Timiș vor face activități online cu copiii, începând de marți. “Lucrăm la starea emoțională. Îi vrem înapoi sănătoși” – inspectorul școlar general Aura Danielescu

1.472 de vizualizări
Foto: Facebook.com Aura Danielescu
Profesorii consilieri și profesorii logopezi din Timiș vor derula săptămâna viitoare activități pentru ca starea emoțională a copiilor “să nu fie afectată major”, în perioada în care grădinițele și școlile sunt închise din cauza epidemiei de coronavirus. “La începutul săptămânii se vor organiza și, în intervalul 16.00-18.00, vor desfășura activități online cu copiii”, a anunțat inspectoratul școlar general din Timiș.

Aura Danielescu a precizat pentru Edupedu.ro că principalul obiectiv al profesorilor consilieri este starea emoțională a copiilor. “Devin apatici, plictisiți, irascibili și depresia e la un pas. Îi vrem înapoi sănătoși. Consilierii au treaba în fiecare zi”, a declarat inspectoarea școlară județeană.

Aceasta a declarat că cel mai probabil activitatea online va începe de marți. “Nu atât că nu pot recupera partea educativă. Dar starea emoțională, la ea trebuie să lucrăm cu prioritate”, a adăugat Aura Danielescu.

Comunicatul integral trimis de Inspectoratul Școlar județean Timiș

“Întreg corpul profesoral este preocupat de continuitatea activităților instructiv-educative și, de aceea, școlile din Timiș au accesat nenumărate resurse educaționale online, prin intermediul cărora desfășoară lecții de la distanță, dar aproape de copii.

Însă, mai presus de orice este starea de bine a copiilor și dorința noastră este ca în această perioadă în care ei stau acasă, starea lor emoțională să nu fie afectată major. De aceea, am propus colegilor profesori consilieri și profesori logopezi să gândească activități specifice, iar dumnealor au răspuns pozitiv. La începutul săptămânii, se vor organiza și, în intervalul 16.00-18.00, vor desfășura activități online cu copiii.

Pentru că în Timiș promovăm o educație incluzivă de calitate, instituțiile de învățământ special și special integrat din Timiș se alătură demersului nostru și vor ține legătura, desfășurând diverse activități cu caracter terapeutic și instructiv-educativ cu copiii cu cerințe educaționale speciale, în sistem e-learning.

De asemenea, postul Europa Nova este alături de noi și ne pune la dispoziție zilnic o oră în care colegii mei vor desfășura lecții pentru copiii din satele mai izolate, în care este posibil să nu aibă acces la internet. Avem promisiuni că ne va ajuta și TVR Timisoara în același fel!

Nu lăsăm nici un copil în urmă! Stăm acasă, dar suntem alături de toți copiii Timișului.”

Citește și:

 

 

 


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Dacă toți profesorii și-ar da același interes la clasă pe care îl dau în cazul pregătirilor din privat, școala ar funcționa extraordinar”, spune Adrian Țiripa, elev în clasa a XII-a și olimpic internațional

„Dacă toți profesorii sau majoritatea profesorilor și-ar da același interes la clasă pe care îl dau în cazul pregătirilor din privat, școala ar funcționa extraordinar, n-ar fi nicio problemă”, a…
Vezi articolul

DOCUMENT Ministerul Finanțelor, condus de Florin Cîțu, a refuzat să aloce 10 milioane de lei din fondul de rezervă pentru vaccinarea copiilor anti-rujeolă și anti-poliomielită pe motiv că nu a fost explicată urgența situației

O adresă trimisă de la Ministerul Finanțelor în 6 august către Ministerul Sănătății, consultată de G4Media.ro, arată că Finanțele – minister condus atunci interimar de Florin Cîțu – au refuzat…
Vezi articolul

OFICIAL Noile reguli pentru școli, valabile de luni, aprobate prin ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății / Cursurile se suspendă la o școală dacă 50% dintre clase au activitatea întreruptă din cauza Covid-19

Ordinul cu noile reguli pentru școli a fost publicat vineri seara în Monitorul Oficial. Este ordinul comun cu numărul 5.338/1.082 al miniștrilor Educației și Sănătății. Este vorba despre schimbări majore…
Vezi articolul