Fără OUG anti-ONG, petiția online demarată de Asociația Dăruiește Viață care poate pierde jumătate din fondurile anuale / Asociația construiește primul spital pentru copiii bolnavi de cancer din România

283 de vizualizări
Foto: Facebook.com
Asociaţia ”Dăruieşte Viaţă”, care contruieşte un spital în Bucureşti, a demarat o petiţie online, intitulată ”Fără OUG anti-ONG”. Organizaţia atrage atenţia că, dacă ordonanţa va fi adoptată în forma propusă, va pierde, peste noapte, 50% din fonduri. ”Tot nu îmi vine să cred că politicienii nu fac acest exerciţiu democratic al dialogului cu noi”, a transmis Carmen Uscatu, una dintre fondatoarele organizaţiei, scrie G4Media.ro.

”Tot nu îmi vine să cred că politicienii nu fac acest exerciţiu democratic al dialogului cu noi, ONG urile, atât de afectate de modificările pe care ei le propun prin ordonanţă. Ordonanţa şterge din lege dreptul companiilor de a susţine din impozitul pe profit proiectele ONG urilor”, a scris Carmen Uscatu pe Facebook.

Aceasta atrage atenţia să Asociaţia Dăruieşte Viata ”este în situaţia ca peste noapte să piardă 50% din fondurile pe care le strânge anual”.

”Şi nu, n-avem, peste noapte, un plan de rezervă. Iar proiectul «Noi facem un spital» trebuie să continue. Domnule Prim Ministru, Marcel Ciolacu, sunteţi şi reprezentantul nostru”, a mai transmis Carmen Uscatu.

Organizaţia a lansat petiţia online ”Fără OUG anti-ONG”.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Afterschool”, „breaking news” și „all-inclusive”, introduse în noul Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, lansat astăzi oficial. Directoarea Institutului de Lingvistică al Academiei Române: A treia ediție DOOM are 3.000 de modificări

„Afterschool”, „breaking news” și „all-inclusive” sunt printre noile cuvinte incluse în ediția a III-a a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM), lansat astăzi de Institutul de Lingvistică…
Vezi articolul

Lista cu peste 600 de locuri rămase libere la licee din București, pentru a doua etapă a repartizării, publicată de Inspectoratul Școlar / Câte un loc liber la Colegiile Naționale “Sfântul Sava”, “Matei Basarab” sau la Liceul “Ion Neculce” și 4 locuri la Colegiul Național “I.L Caragiale”

Lista cu locurile rămase libere la licee din București, pentru a doua etapă a repartizării, publicată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București. După prima repartizare computerizată au rămas 638 de…
Vezi articolul

Activități educaționale pentru copii și familiile lor la Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului, în weekenduri, chiar și în timpul anului școlar, „pentru a contracara efectele școlii online”

Activități educaționale sunt desfășurate pentru copii și familiile lor la Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului în weekenduri și în timpul anului școlar „pentru a contracara efectele școlii online”, potrivit unui…
Vezi articolul

Guvernul va veni cu o decizie în privința salarizării personalului nedidactic din școli până la sfârșitul săptămânii, susține liderul sindical Marius Nistor: Trebuie să-și calculeze banii și să ne dea răspunsul

Până la sfârșitul acestei săptămâni, Guvernul o să vină cu o decizie în privința rezolvării problemei ce ține de salarizarea personalului nedidactic din unitățile de învățământ, după cum a declarat,…
Vezi articolul

Greșeală gramaticală flagrantă a primarului Lia Olguța Vasilescu, în anunțul că găzduiește congresul CNR condus de Cîmpeanu, care a demisionat de la educație în plin scandal de plagiat: “Întreaga elită din Educație, a omagiat, astăzi, Universitatea din Craiova”

Greșeală gramaticală flagrantă făcută de primarul din Craiova în anunțul că găzduiește “întreaga elită din Educație” și congresul Consiliului Național al Rectorilor. “Întreaga elită din Educație, a omagiat, astăzi, Universitatea…
Vezi articolul