S-a lansat Ghidul de practică în industria ospitalității, material-suport pentru agenții economici care au nevoie de personal calificat în acest domeniu, dar și pentru părinți

359 de vizualizări
Foto: © Auremar | Dreamstime.com
Un “Ghid de practică în industria ospitalității”, destinat părinților, profesorilor din școlile de profil și agenților economic din domeniu, a fost lansat, marți, de două organizații active în sectorul turistic, cu sprijinul Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR), potrivit unui comunicat de presă al organizației. Ghidul are ca scop încurajarea angajării elevilor din școlile de profil în industria ospitalității, dar și să ofere suport informativ atât părinților, cât și agenților economici care au nevoie de personal calificat.

Scopul ghidului – care poate fi descărcat gratuit aici – este “de a oferi o imagine de ansamblu asupra a ceea ce înseamnă buna practică în HR şi practica în unitățile turistice”.

Obiectivele declarate: 

  • “Să creștem procentul elevilor care în urma absolvirii școlilor de profil să rămână și să-și desfășoare activitatea în industria ospitalității.”
  • “Să oferim un suport părinților pentru a înțelege activitățile și meseriile pe care copiii lor le pot îmbrățișa într-o unitate turistică.”
  • “Să oferim suport agenților economici care au nevoie de personal calificat, pentru a oferi servicii la standarde ridicate.”

În comunicat se apreciază că “profesorul și operatorul economic implicat în derularea stagiilor de pregătire practică a elevilor nu trebuie văzuți ca două tabere distincte, ci ca două echipe unite, care contribuie în procesul de educație, cu rol bine stabilit: profesorul să creeze interes pentru cunoaștere și să construiască spațiul științific, iar specialistul să transmită și să transfere asupra elevului, cu tact pedagogic, competență și pasiune pentru meserie”.

FIHR notează, totodată, că acest ghid apare în condițiile în care “fiecare dintre noi simțim presiunea lipsei forței de muncă într-un fel sau altul. Tot mai puțini elevi și studenți aleg să urmeze o carieră în turism în Romania, preferând să meargă în altă țară sau aleg alte domenii de activitate. Poate că unii sunt influențați de părerea generală că Industria Ospitalității nu oferă multe posibilități de dezvoltare”.  

Foto © Auremar | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Președintele Emmanuel Macron ar vrea ca uniforma să fie introdusă în școlile din Franța, dacă se dovedește că ajută la combaterea discriminării în școli: „Ținuta unică elimină inegalitățile dintre familii și creează respect” / Franța derulează pilotări în peste 100 de școli pe tema aceasta

Toți elevii din Franța ar putea purta uniformă în școli din anul 2026, dacă rezultatele unor proiecte pilot, derulate în câteva școli din Republică, vor arăta că aceasta ar ajuta…
Vezi articolul

VIDEO Ligia Deca: În ultimele săptămâni am observat un semnal de alarmă dinspre profesori, pe care l-am înțeles. Toate salariile din educație vor crește, niciun salariu nu va scădea. Salariul debutantului crește aproape cu 25%

Ministrul Educației, Ligia Deca, a susținut o conferință de presă vineri, 2 iunie, la ora 12, în privința aspectelor referitoare la aplicarea Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 53 din…
Vezi articolul