Posibilitatea ca cei 3,5% din impozitul pe venit să fie direcționați și către școli de stat sau private, acreditate sau autorizate, prevedere într-o propunere legislativă – document / Destinația banilor, lăsată complet la dispoziția școlilor

503 vizualizări
Foto: gov.ro
Posibilitatea de direcționare a 3,5% din impozitul pe venit către bugetul unei școli de stat sau private, cu condiția ca aceasta să fie autorizată sau acreditată, pe modelul folosit acum pentru ONG-uri, este propusă printr-o inițiativă legislativă depusă pe 12 octombrie la Senat, anunțată de trei parlamentari USR. Pe lista semnatarilor inițiatori sunt parlamentari și de la PSD, PNL, UDMR și neafiliați.

„Iniţiatorii urmăresc ca unităţile de învăţământ autorizate sau acreditate să devină beneficiare a cotei de 3,5% din impozitul pe venit al persoanelor fizice, precum şi a sponsorizărilor efectuate de către persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit sau de către microîntreprinderi”, scriu aceștia în expunerea de motive a propunerii.

„Am depus, împreună cu Anca Dragu și Beniamin Todosiu, o nouă inițiativă ce dă dreptul cetățenilor să direcționeze 3,5% din impozitul pe venit către bugetul unei școli, așa cum o pot face și către un ONG, în prezent. Separat, simplificăm și modul în care firmele pot face sponsorizări către școli – pentru a le realiza mai rapid și cu mai multe beneficii”, scrie senatorul USR Ștefan Pălărie pe pagina sa de Facebook.

Inițiativa prevede și posibilitatea ca orice persoană juridică plătitoare de impozit pe profit sau pe venitul microîntreprinderilor să sponsorizeze unităţile de învăţământ, beneficiind totodată de deduceri fiscale. Prin modificarea Codului fiscal se permite astfel „extinderea sferei beneficiarilor (incluzând unităţile de învăţământ autorizate sau acreditate) care pot primi sponsorizări din partea operatorilor economici, concomitent cu posibilitatea oferită acestora din urmă de a-şi deduce limitat aceste cheltuieli”, potrivit expunerii de motive care poate fi consultată mai jos, în articol.

Inițiativa prevede că școala decide pe ce anume cheltuie aceste fonduri extra-bugetare: „şcolile vor avea posibilitatea să stabilească singure destinaţiile de cheltuieli ale fondurilor publice încasate cu titlu de venituri extrabugetare din sponsorizări sau cei 3,5% din impozitul pe venit al contribuabililor care şi-au exprimat această opţiune”.

„O școală de 1.000 de elevi ar putea să aibă și 20.000 de euro în plus anual din aceste venituri”, potrivit lui Pălărie. Astfel, inițiativa nu precizează dacă acești bani pot fi încasați sau nu drept salarii/venituri de către personalul instituților de învățământ.

Propunerea intră în dezbaterea parlamentarilor după ce parcurge perioada ce consultări.

Inițiativa legislativă poate fi descărcată de aici:

Expunerea de motive poate fi citită aici:


1 comment
  1. In sfarsit, o idee grozava. Voi da acesti 3,5% din impozit catre scolile private, pentru ca au un sistem de invatamant de o calitate net superioara fata de sistemul de invatamant de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii ar putea să vadă rezultatele anonimizate ale probelor scrise de la Evaluarea Națională și Bacalaureat pe platforma de evaluare, din 2025 / Ministerul Educației spune că „face demersuri” în acest sens

Ministerul Educației spune că “face demersuri” pentru ca de anul școlar viitor “rezultatele probelor scrise ale simulărilor examenelor naționale să fie comunicate anonimizat, prin afișare pe platformă”. În prezent notele…
Vezi articolul

Asociaţia Elevilor din Constanţa anunță că a sesizat Comisia Europeană în legătură cu transportul elevilor: Hotărârea de guvern privind transportul gratuit al elevilor emisă în decembrie ar încalca legislația europeană

Asociaţia Elevilor din Constanţa anunță că a sesizat Comisia Europeană în legătură cu Hotărârea de Guvern 1337, despre care spun că ar încalca legislaţia Uniunii Europene. Este vorba despre documentul…
Vezi articolul

Aproape jumătate dintre școlile verificate în Bihor nu au încă autorizații de funcționare. Principalele motive: acoperişuri degradate, fisuri pe partea exterioară a clădirilor, curţi neîmprejmuite sau lipsa frigiderelor pentru a depozita alimentele pentru elevi

Dintre cele 136 de şcoli şi grădiniţe verificate în august în județul Bihor, de o comisie mixtă, prin ordin al prefectului, nu au obţinut încă autorizaţiile de funcţionare, anunță Prefectura,…
Vezi articolul

Concursuri școlare 2024. Calendarele de desfășurare pentru activitățile educative regionale, naționale și internaționale au fost publicate de Ministerul Educației / Sunt peste 2.000 de concursuri

Calendarele de desfășurare pentru peste 2.000 de concursuri incluse în listele proiectelor de educație extrașcolară regionale, naționale și internaționale au fost publicate de Ministerul Educației marți, 6 februarie. Mai exact,…
Vezi articolul