Cristache, liderul Federației părinților, despre lipsa gratuității transportului elevilor: Suntem în anul 2022, dar nu suntem capabili să găsim o soluție corectă? Nu cred că nu putem, cred că doar se trage de timp

263 de vizualizări
Iulian Cristache / Foto: Facebook.com
„Suntem în anul 2022, vorbim de AI (Artificial intelligence – n. red.), dar nu suntem capabili să găsim o soluție corectă? Nu cred că nu putem, cred că doar se trage de timp”, a scris, pe Facebook, Iulian Cristache, liderul Federației părinților, referitor la problema transportului gratuit al elevilor.

Acesta mai scrie să „soluția magică” se caută de aproape doi ani: „De aproape 2 ani de zile se caută soluția magică pentru gratuitate. Sper, într-un final, să găsim banii – acolo e buba -, nu modul decontării sau subvenționării abonamentului”.

Pe 7 octombrie, transportul gratuit al elevilor a fost discutat la Guvern cu reprezentanții elevilor. Robert Avram, Robert Avram, președintele Consiliului Național al Elevilor, a declarat atunci pentru Edupedu.ro că „premierul și-a asumat constituirea unui comitet interministerial coordonat de la nivelul Cancelariei, cel mai probabil, dar cu implicarea dumnealui, în așa fel încât până la finalul anului calendaristic să avem deja o soluție pe termen lung, care va fi subvenția”. – detalii aici

Redăm mesajul integral al lui Iulian Cristache:

Întâlnire pe așa-zisa gratuitate a elevilor.

De aproape 2 ani de zile se caută soluția magică pentru gratuitate. Sper, într-un final, să găsim banii – acolo e buba -, nu modul decontării sau subvenționării abonamentului.

Dpmdv, ME are doar o singură conexiune cu acest lucru, ei trebuie să prezinte niște tabele cu elevii care solicită abonamentul. Restul ține de alte ministere și instituții locale și județene. Onorată clasă politică, haideți să terminăm cu circul ăsta ieftin.

Suntem în anul 2022, vorbim de AI, dar nu suntem capabili să găsim o soluție corectă? Nu cred că nu putem, cred că doar se trage de timp. Scuzați-mă… asta cred!

Citește și:
Transportul gratuit al elevilor, discutat la Guvern cu reprezentanții elevilor. Robert Avram, CNE: Premierul și-a asumat constituirea unui comitet interministerial coordonat de la nivelul cancelariei, cel mai probabil, dar cu implicarea dumnealui, în așa fel încât până la finalul anului calendaristic să avem deja o soluție pe termen lung, care va fi subvenția
Peste 130 de mii de elevi navetiști lăsați fără bani de transport la școală pe o schemă paralelă cu Legea: „Aloo, domnișoară, ai cumva pregătire juridică? Vom vedea cine are dreptate” – răbufnea Cîmpeanu în 2021 spre o elevă care îi spunea că se va ajunge exact în situația din prezent

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Ce se mai întâmplă cu școlile europene

Ce se mai întâmplă cu școlile europene, în pandemie: Redeschidere cu mai multe viteze în Italia, Austria, Cehia, Slovacia. Primele restricții în liceele din Suedia. Experiment cu testare masivă într-un district german

Procesul de redeschidere a școlilor începe sau continuă în mai multe țări care au închis complet sau parțial unitățile de învățământ, din cauza exploziei de cazuri Covid-19 cu care s-au…
Vezi articolul

World Vision România estimează că 20% dintre ucrainenii care vor intra pe teritoriul României vor rămâne aici pe termen mediu și lung. Mihaela Nabăr: Vin tot mai mulți ucraineni care vor să rămână. Asta, pentru că n-au rude, cunoștințe sau resurse financiare pentru a ajunge în alte state

World Vision România estimează că 20% dintre ucrainenii care vor intra pe teritoriul țării noastre vor rămâne aici pe termen mediu și lung. Organizația anunță într-un comunicat de presă că anticipează…
Vezi articolul

Proiectul SuperTeach este susținut de Telekom Romania

Ligia Deca, consilier prezidențial: Suntem în discuție cu Ministerul Educației și cu Ministerul Fondurilor Europene cu privire la alinierea priorităților de finanțare pentru următorul exercițiu financiar 2021-2027, pentru Planul Național de Reziliență / Bani or să fie

Corelarea resurselor de finanțare centrale, europene și locale cu nevoile din școli și din comunități – aceasta este una dintre cele mai mari provocări pentru Educație, a spus Ligia Deca,…
Vezi articolul

Mai mulți elevi din Cluj au creat o aplicație prin care se pot închiria instant biciclete din orice parte a orașului, pentru evitarea poluării și un trafic mai fluid – VIDEO / Au fost premiați de primărie și de proiectul de tehnologie pentru tineri Academia DpIT

O aplicație de telefon prin care bicicletele pot fi închiriate imediat din orice parte a orașului, pentru a avea ajunge rapid la destinație când traficul rutier este intens, a fost…
Vezi articolul