Cele 90 de școli câștigătoare ale competiției „Școală Europeană”, premiate de ministrul Cîmpeanu

9.782 de vizualizări
Foto: Sorin Cîmpeanu / Facebook
Cele 90 de școli care au fost câștigătoare ale Competiției Naționale „Şcoală Europeană” au fost premiate ieri, 8 iunie, de către ministrul Educației, potrivit unui comunicat al ministerului. Edupedu.ro a publicat lista acestora aici. Competiția a fost întreruptă timp de doi ani, din cauza pandemiei de Covid-19, și a fost reluată în primăvara acestui an școlar.
  • La ediţia curentă s-au înscris 131 de unităţi de învăţământ preuniversitar din 36 de județe și din Municipiul București. 

„Pe lângă Certificatul „Şcoală Europeană” 2022, fiecare școală premiată beneficiază și de suma de 5.000 lei, utilizabilă pentru dotarea instituţiei. Decizia privind bunurile achiziţionate aparţine conducerii fiecărei unităţi de învățământ.”, arată sursa citată.

În funcţie de judeţele de provenienţă, se înregistrează următoarea distribuţie a celor 90 de şcoli câştigătoare: Bucureşti – 11, Suceava şi Dolj – câte 9, Iaşi – 6, Gorj – 5, Cluj, Timiş, Bihor şi Vaslui – câte 4, Buzău, Dâmboviţa, Ialomiţa şi Prahova – câte 3, Botoşani, Constanţa, Călăraşi, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Maramureş, Neamţ – câte 2, Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Covasna şi Olt – câte una, comform comunicatului.

Pe primele 5 locuri s-au clasat Școala Gimnazială „George Vâlsan” din Amara (196 de puncte), Liceul de Arte „Ionel Perlea” din Slobozia (195 de puncte), Școala Gimnazială nr. 10 Suceava (193 de puncte), Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret (191 de puncte) și Școala Gimnazială „Constantin Parfene” din Vaslui (190 de puncte).

Evaluarea candidaturilor s-a realizat pe baza următoarelor criterii:

  1. coerenţa activităţilor derulate în cadrul proiectelor/programelor europene cu politica generală a unității şcolare,
  2. integrarea activităţilor derulate în cadrul proiectelor/programelor europene în programul curent al şcolii;
  3. performanțele școlare reflectate în rezultatele elevilor;
  4. asigurarea egalităţii de şanse și facilitarea accesului la educație;
  5. continuitate şi constanţă în derularea de activităţi/proiecte/programe europene;
  6. strategie şi modalităţi de implementare și evaluare;
  7. strategie şi modalităţi de valorizare (diseminare şi exploatare a rezultatelor/produselor);
  8. dezvoltarea dimensiunii europene a educaţiei prin activităţile de cooperare europeană;
  9. calitatea și coerența documentelor de candidatură (documentele manageriale pentru perioada 2019-2022, formularul de candidatură și portofoliul ilustrativ). 

Certificatul „Școală Europeană” este valabil trei ani, la finalul cărora școala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obținut. Astfel, pentru menținerea titlului, pe lângă un management coerent și performant, școlile trebuie să dezvolte noi proiecte de parteneriat școlar cu unități similare din Europa. Obținerea titlului de „Școală Europeană” conferă recunoaștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale, iar eforturile depuse pentru menținerea titlului obținut denotă un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi și noi proiecte, ceea ce conduce la o îmbunătățire a managementului școlar și la dezvoltarea unei culturi organizaționale solide.

  • La eveniment au mai fost prezenți Monica Cristina Anisie, președintele Comisiei pentru învățământ, tineret și sport din Senatul României, Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, secretarii de stat Antoneta-Georgina Bolchiș, Sorin Ion, Ionel Florian Lixandru și subsecretarul de stat Cătălin Mihai Micu (Ministerul Educației). 
Citește și:
LISTA 90 de școli sunt câștigătoare în cadrul competiției „Școală Europeană” 2022, potrivit Ministerului Educației

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca, întrebată de ce Guvernul nu și-a respectat promisiunea pentru profesorii debutanți, de a le acorda salariul mediu pe economie în 2024: „Grilele de salarizare includ un nivel absolut decent pentru profesorii debutanți” / Aceștia primesc 250 de lei în plus, de la 1 ianuarie și încă 200 de lei de la 1 iunie

„Un nivel absolut decent”, așa califică ministrul Educației, Ligia Deca, salariul profesorului debutant pentru anul 2024, prevăzut în grilele de salarizare aprobate joi de Guvernul Ciolacu prin ordonanță de urgență.…
Vezi articolul

Mai multe organizații de părinți se delimitează de apariția la pupitrul Guvernului a președintelui Federației Naționale a Părinților / Acestea susțin revendicările profesorilor care sunt în grevă generală

Mai multe organizații de părinți se delimitează de apariția la pupitrul Guvernului a președintelui Federației Naționale a Părinților, Iulian Cristache. Conform unui comunicat primit de Edupedu.ro, este vorba despre Federația…
Vezi articolul