Sonetul amăgirilor

Crezut-ai tu că timpul ne mai iartă
Iar truda noastră fi-va implinire?
Adânc s-a strecurat o amăgire
Şi nemiloasă vrea să ne despartă.

Dezlănţuie în larg o amintire,
Doar raze de azur să mai împartă,
Cerşeşte îndurare de la soartă,
Târziul nostru lacrimă-n iubire.

Se-aprinde o lumină în tăcere
Când tremură un vis neîntinat,
Eşti doar un foc de patimi şi durere

Ce-n palma unei nopţi a îngheţat
Şi toamna o speranţă ne mai cere,
Dar ne-amăgim în zbor nevindecat.

Sonetul face parte din volumul Între cer şi pământ

Dacă v-a plăcut acest sonet mai puteţi citi şi Cine suntem.