G4Media.ro

O rețea care ar fi spălat 2 miliarde de euro a fost…

sursa foto: Pexels

O rețea care ar fi spălat 2 miliarde de euro a fost dezmembrată în cadrul unei operaţiuni europene/ 18 persoane arestate (Eurojust)

O operaţiune comună a poliţiei din trei ţări europene a dus la arestarea presupuşilor organizatori ai unei reţele de spălare de bani care ar fi spălat până la două miliarde de euro, a anunţat marţi Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiţie Penală (Eurojust), relatează AFP, citată de Agerpres.

Poliţiile italiană, letonă şi lituaniană au percheziţionat 55 de locaţii şi au arestat 18 persoane, între care cei trei principali presupuşi organizatori ai reţelei.

„Din 2017, aproximativ două miliarde de euro au fost spălaţi de către cei doi principali suspecţi printr-o reţea globală de societăţi false”, a declarat Eurojust.

„Un al treilea suspect, care conducea un alt grup criminal, a fost arestat în cadrul aceleiaşi operaţiuni pentru că a deturnat în Italia cincisprezece milioane de euro din bani publici”, a precizat agenţia într-un comunicat.

Fondată în 2016 în Lituania de o bandă criminală cu sediul în Italia, reţeaua a spălat bani din fonduri provenite dintr-o „gamă de activităţi infracţionale”, a precizat Eurojust. Acestea erau sume provenite din fraudă fiscală, criminalitate cibernetică, false falimente şi trafic de droguri.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...