G4Media.ro

Liderul principalului partid de opoziție din Spania compară amnistierea liderilor separatiști catalani…

Foto: Dan Mihai Balanescu / Protestele din România

Liderul principalului partid de opoziție din Spania compară amnistierea liderilor separatiști catalani cu amnistia penalilor încercată de Liviu Dragnea în România

”Ceea ce se întâmplă în Spania s-a mai întâmplat doar de câteva ori în țări europene precum România, Ungaria și Polonia. Este necesar ca Uniunea Europeană să intervină împotriva acestei amnistii, care este împotriva statului de drept”, a declarat liderul Partidului Popular din Spania (de opoziție), Alberto Nunez Feijòo, cu referire la amnistierea de către guvernul Pedro Sanchez a liderilor separatiști catalani.

El a făcut referire la încercarea guvernului PSD condus de facto de Liviu Dragnea de a amnistia corupții prin ordonanță de urgență. Tentativa a scos atunci în stradă sute de mii de români și a determinat o poziționare dură a Comisiei Europene.

Feijòo nu a precizat dacă PP intenționează să-l raporteze pe Sanchez la Curtea de Justiție a UE.

„Deocamdată aştept dezbaterea pe temă programată în curând în Parlamentul European. Cu toate acestea, textul amnistiei permite deja Comisiei să ceară clarificări guvernului”, a conchis el.

Liderul catalan fugar Carles Puigdemont a ajuns la un acord pentru a susține candidatura premierului socialist în exercițiu Pedro Sanchez pentru un nou mandat în schimbul unei amnistii.

Tensiunile sunt la cote înalte în Spania din cauza unei legi controversate de amnistie convenită cu partidul Junts al lui Puigdemont, care va disculpa sute de politicieni și activiști implicați în încercarea de a separa Catalonia de Spania, care a atins punctul culminant în 2017.

Puigdemont, care face obiectul unui ordin de extrădare pentru că a condus tentativa eșuată, va fi probabil cel mai important beneficiar al legii de amnistie, al cărei proiect a fost înregistrat luni în parlament.

Sursa: Rador Radio România. Traducerea: Cătălina Păunel

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Ce poza frumoasa ! Am fost acolo.

  2. Elementul ăsta Puigdemont a ieșit din Spania într-un portbagaj ascuns după ce a făcut referendumul interzis de către Madrid…iar acuma dorește un pește mare și gras.
    Există lideri socialiști care sunt împotriva acestui pas .

  3. Incercata de Dragnea, insa desavarsita de Curtea Constitutionala! Sa dam Cezarului ce e al Cezarului!