G4Media.ro

Femeile din Islanda, inclusiv prim-ministra țării, se opresc o zi din muncă…

sursa foto: Facebook/ Katrín Jakobsdóttir

Femeile din Islanda, inclusiv prim-ministra țării, se opresc o zi din muncă pentru prima dată după 50 de ani: Cer egalitate de salarizare între femei și bărbați

Zeci de mii de femei și persoane non-binare din Islanda, inclusiv primul ministru, sunt așteptate să întrerupă marți lucrul – atât plătit, cât și neplătit – în prima grevă de acest fel din aproape jumătate de secol, transmite The Guardian.

Organizatorii speră că greva femeilor – printre participantele confirmate se numără lucrători din industria pescuitului, profesori, asistente medicale și premierul Katrín Jakobsdóttir – va opri societatea pentru a atrage atenția asupra diferențelor salariale între femei și bărbați și asupra violenței sexuale și de gen larg răspândite în această țară.

Evenimentul va marca prima grevă de o zi întreagă a femeilor din 1975, când 90% dintre femeile islandeze au refuzat să lucreze în cadrul „kvennafrí” (ziua liberă a femeilor), ceea ce a dus la schimbări esențiale, inclusiv la alegerea primei femei președinte de țară din lume.

Dar organizatorii ultimei greve, dintre care unii au participat la greva din 1975, spun că cererea principală de a aprecia munca femeilor rămâne neacoperită 48 de ani mai târziu.

În ciuda faptului că este considerată un lider mondial în ceea ce privește egalitatea de gen, fiind în fruntea clasamentului global al diferențelor de gen realizat de Forumul Economic Mondial 2023 pentru al 14-lea an consecutiv, în unele profesii, femeile islandeze câștigă încă cu 21% mai puțin decât bărbații, iar peste 40% dintre femei au fost victime ale violenței sexuale sau de gen.

Organizatorii grevei spun, de asemenea, că locurile de muncă asociate în mod tradițional cu femeile, cum ar fi curățenia și îngrijirea, continuă să fie subevaluate și prost plătite.

„Se vorbește despre noi, se vorbește despre Islanda, ca și cum ar fi un paradis al egalității”, a declarat Freyja Steingrímsdóttir, una dintre organizatoarele grevei și director de comunicare pentru BSRB, Federația islandeză a lucrătorilor din sectorul public. „Dar un paradis al egalității nu ar trebui să aibă un decalaj salarial de 21% și 40% dintre femei care se confruntă cu violența sexuală sau de gen în timpul vieții lor. Nu este ceea ce se străduiesc să obțină femeile din întreaga lume.”

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...