G4Media.ro

Suspiciunea de pestă porcină africană din Timiș a fost confirmată/ Vor fi…

Sursa foto: Pexels

Suspiciunea de pestă porcină africană din Timiș a fost confirmată/ Vor fi sacrificate 39.000 de animale/ Prefect: „O prioritate este să protejăm alte două ferme, fiecare cu zeci de mii de porci”

Prefectul judeţului Timiş, Mihai Ritivoiu, anunţă, miercuri dimineaţă, că suspiciunea de pestă porcină africană de la ferma din Parţa a fost confirmată şi urmează sacrificarea a 39.000 de animale. ”O prioritate este să protejăm alte două ferme, fiecare cu zeci de mii de porci şi aflate la doar câţiva kilometri distanţă”, transmite prefectul, citat de News.ro.

”Din păcate, diagnosticul a fost confirmat. Este oficial, în Timiş există un focar de pestă porcină africană la o fermă de porci din Parţa. Ce urmează? Neutralizarea celor 39.000 de animale şi luarea de măsuri pentru combaterea răspândirii bolii. Sacrificarea porcilor şi îngroparea lor în condiţii de siguranţă”, a transmis, miercuri dimineaţă, prefectul de Timiş.

Mihai Ritivoiu anunţă că autorităţile au identificat încă de marţi terenul unde se va realiza îngroparea şi au stabilit procedura de urmat.

”Am convocat pentru astăzi la ora 12:00 Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor pentru a definitiva măsurile. Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând niciun risc de îmbolnăvire, însă este extrem de contagioasă în rândul porcilor şi cauzează pierderi economice covârşitoare. O prioritate este să protejăm alte două ferme, fiecare cu zeci de mii de porci şi aflate la doar câţiva kilometri distanţă”, a mai transmis prefectul.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Pai normal! Vin sarbatorile si porcii din Germania trebuie vanduti si ei, nu?

  2. Si asa era carnea de porc prea ieftina!

  3. Mancam lacuste!

  4. Ca de obicei,odată cu apropierea Sărbătorilor de iarnă vine pesta porcină. In primăvară este timpul gripei aviare.

  5. vaccinatii anti- covid. Avem cateva milioane de doze….e bun la toate…combate orice raceala

  6. Iar încep cu vrăjeala asta cu „pesta” inexistentă?
    E prea ieftină carnea de porc sau iar au nemții supraproducție?

  7. Să faceți să dispară definitiv pesta asta sau dispăreți voi!sau luați locul la porci!

  8. Tot multi si pro….