Când am privit-o în treacăt am trecut repede de ea. Apoi mi-am dat seama de descoperire și am revenit spre locul inițial, dar ea plecase. Locul era aglomerat și ca un paparazzo adevărat am început s-o caut printre șirurile de mese pline de mărfuri, fructe și condimente.

Am zărit-o din nou, bucuros fiind de redescoperire. Avea ceva special, ascuns. Era pierdută în ale ei dar totuși atentă la ce se petrecea împrejur. Între noi era ceva distanță, însă mulțumită obiectivului m-am putut apropia fără să mă simtă.

Recunosc, am simțit o plăcere ciudată urmărind-o cu aparatul la ochi cum iși face loc printre străinii atât de familiari ei. Se vedea că e de-a locului prin felul în care pășea, ferm dar totuși grațios.

Apoi făcu o pauză. Se descotorosi de bagaje și își scoase din desagă un castron, pe urmă altul. Turnă orez proaspăt peste mâncarea ce se pare că se afla acolo. Cu aceeași grație își savură prânzul în tihnă până când..

Ea

dădu cu ochii de mine.

Pânda mea se termină brusc. M-am fâstâcit puțin mai tare ca ea..