Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

scoala planetelorMuzeul Județean „Alexandru Ștefulescu” Gorj va organiza, în colaborare cu Societatea „Învățare interactivă” din Oradea, o serie de spectacole educative cu tema tainele universului. Acestea sunt intitulate „Școala Planetelor”.

Cel mai nou proiect al Muzeului Județean Gorj, „Școala Planetelor” va fi organizat în perioada 20 – 24 februarie, programul zilnic fiind de la ora 9:00 până la ora 17:00. În funcție de cererea participanților, programul poate fi prelungit.

Spectacolele vor fi organizate la Muzeul de Artă din Parcul Central și vor avea o durată de 45 minute, iar intrarea se va face numai pe bază de rezervare. Potrivit organizatorilor, se vor forma grupe de 20 – 25 elevi pentru fiecare spectacol.

„Rezervările se pot face la numărul de telefon 0760/896868. Prețul unui bilet este de 12 lei/ persoană. Proiectul educațional «Școala Planetelor» va consta în spectacole și lecții interactive de astronomie, recomandate, în special, copiilor între 4 – 14 ani, dar și cadrelor didactice și părinților. Programul va începe cu un video de aproximativ 15 minute despre culorile Universului, după care va urma o călătorie fascinantă și interactivă printre galaxii și planete.

Acest proiect își propune să îmbine educația cu distracția, fiind o alternativă pentru petrecerea timpului liber în familie, dar și o activitate ce este compatibilă cu programa școlară. Spectacolele se vor desfășura într-o cupolă cu un diametru de 7 metri și o înălțime de 3,5 metri, având o capacitate de 25 persoane. Sistemul de proiecție al filmelor este full HD”, a spus Alina Tița, reprezentanta Muzeului Județean Gorj.

Proiectul educațional „Școala Planetelor” a mai fost prezent în multe orașe din țară precum: Buzău, București, Cluj Napoca, Timișoara, Pitești.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.