Pentru mulți dintre părinții deșertului, tema stabilității în interiorul chiliei este una deosebit de importantă. Am putea vorbi chiar de o înțelepciune a chiliei, care se dobândește prin răbdare și perseverență. În șirul apoftegmelor de la Avva Pafnutie, ni se vorbește despre un frate, care, fiind în deșertul Tebaidei, a avut un gând: „De ce să stai aici fără niciun rod? Scoală-te, mergi la chinovie și acolo rodește”. A mărturisit acest gând Avvei Pafnutie, care a răspuns: „Du-te, stai în chilia ta și fă o rugăciune dimineața, una seara și una noaptea. Când ți-e foame, mănâncă, când ți-e sete, bea, când ți-e somn, dormi, dar rămâi în loc pustiu și nu te lăsa convins de gândurile tale”. Mai apoi fratele mărturisește aceleași gânduri și Avvei Ioan, care este mult mai lapidar: „Nu te ruga deloc, dar stai în chilie”. La rândul său, Avva Arsenie nu face decât să confirme ce au zis cei de dinainte, iar în felul acesta fratele a fost pe deplin convins de adevărul cuvintelor primite.
E greu să ne dăm seama din descrierea atât de succintă ce anume înțelegea fratele prin faptul că nu dădea rod. Nu știm ce fel de rod aștepta el. Însă, în mod cert, prima ispită cu care se confruntă este aceea a instabilității și a inconsecvenței. În momentul în care alege viața eremitică, apar și tentațiile care încearcă să îl smulgă din rădăcinile încă foarte fragile care nu au apucat să se adâncească în pământul uscat al deșertului. Iar ispita funcționează foarte bine prin idealizarea diferenței. Orice altceva este mai bun și mai atrăgător decât ceea ce ai început să faci. La aceasta se poate adăuga și dorința productivității. Vrei să lași ceva în urmă, vrei să marchezi oarecum veacul (dorință cel mai adesea legitimă). Toate acestea cumulate nu fac decât să îți mute atenția dinspre Dumnezeu și propriul suflet spre exterior. De fapt, ieșind din chilie, monahul iese din sine însuși și riscă să rateze întâlnirea cu Dumnezeu.
Când asceții cu experiență recomandă fraților să rămână în chilie cu orice preț, chiar fără să se roage ori să practice vreun fel de asceză suplimentară, ei de fapt le cer să învețe să suporte confruntarea cu sinele. Să nu încerce să fugă, din exasperare sau plictis. În viața spirituală, totul începe de la confruntarea lucidă cu sinele. Acesta este primul mare test, care se trece doar plin de curaj.
Înțelepciunea chiliei este rodul curajului de a te privi în față, de a te răbda așa cum ești. Singur, în chilie, se dărâmă pas cu pas iluziile pe care le construim despre noi înșine. Abia în felul acesta, goi de orice minciună, putem să ne așezăm înaintea lui Dumnezeu și să începem lungul drum al vindecării și îndumnezeirii.
Pr. Paul Siladi
Sursa: http://ziarullumina.ro
