Azi scrie Ioana. Şi o să scriu tot pentru o Ioana, aşa cum am scris şi alte dăţi. Se pare că indiferent de credinţă, cumva sărbătorile creştine ne determină să facem lucruri care pentru un neiniţiat par cel puţin ciudate. Cum ar fi povestea cu busuiocul sub pernă. Eu chiar am făcut asta acum mai mult de 10 ani, şi deşi nu-mi amintesc dacă am visat alesul (sau am ales să-l visez), dar e şi ăsta un fel de wishful thinking. Şi parcă am acasă busuiocul respectiv, într-o cutiuţă. Bietul părinte ajungea cu busuiocul jumulit la sfârşitul zilei, dar cumva cred că îl amuzau şi pe el aceste obiceiuri naive. Oricum nu cred că era la curent cu toate ritualurile, care aduceau mai degrabă cu magia albă. Mamaie mă învăţase să stau în dreptul uşii, şi după ce trecea părintele să binecuvânteze restul casei, să scot de sub preş un lănţişor pus special acolo. Adică să nu treacă de două ori peste el. Şi lănţisorul habar nu am ce rol avea, poate de protecţie.

Ştiţi că la vremea când noi îl citeam şi analizam pe Creangă şi amintirile lui din copilărie, ni se păreau ridicole “joaca de-a tâta mare” şi toate celelalte. Şi cred că şi ce povestesc eu aici pare uneori de domeniul fantasticului. Deşi nu mai departe de ziua de ieri, părintele care slujeşte la capela din aeroport a venit cu botezul. Evident că nu poate fi refuzat, mai ales dacă ne gândim la clipele grele prin care trece compania, zic că orice rugăciune ajută. 🙂

Îmi aduc aminte că mamaie a fost prima mea legătură cu credinţa: m-a învăţat rugăciunea cu Doamne, Doamne, Ceresc Tată, mergeam cu ea la biserică, fie nunţi, înmormântări sau botezuri. Era ca şi cum m-aş fi aliniat la ritualurile vieţii, un soi de iniţiere. Pentru că purtam acelaşi prenume, şi pentru că sărbătoarea de Sf. Ion e iarna, când nu prea sunt activităţi în gospodărie, mi-a serbat ziua într-un an. A chemat copiii de pe uliţă, am primit o groază de cadouri constând în săpunele, batistuţe şi ceva ciorapi (tot ce se găsea la magazinul din sat adică). Petrecerea s-a încheiat brusc pentru că mamaie ne cinstise cu vin îndoit cu sirop, şi eu turmentată fiind, m-am supărat pe invitaţi şi i-am dat afară. Tipic, ce să zic! În mod normal la astfel de ocazii mă tot gândesc să dau ceva de pomană, tot în spiritul învăţăturilor primite atunci. Dar poate că e suficient că-i port numele, şi sper să-i fi moştenit talentul la gătit. Şi sper să mă ierte dacă în casa mea nu o să-l primesc niciodată pe părinte cu Botezul! În spiritul întâmplărilor de azi-noapte, reiau versurile lui Nelu Stratan: “Că înspre noi cometa zboară, şi într-o zi am s-o păţim!”