Lăcrămioara Apostu
Haiku
zmeu închipuit –
tot mai îndrăznețe azi
dorințele lor
zbor spre înalturi –
baloane colorate
inundă cerul
copilăria –
seninul irișilor
luminând cerul
cântec de leagăn –
visul copilăriei
cuprins de vrajă
Mariana Babiuc Marica
Haiku
orfanul străzii
cu bucuria în ochi –
darurile dulci
Alexa Gavril Bâle
Haiku
peștișori zburdalnici
în pârâul limpede
pe mal râsul copiilor
pârâul iute
dintre ferigi
mirarea copiilor
Ion Cuzuioc
Haiku
sub cerul senin –
de ziua copilului
zmeii la pământ
de sărbătoare –
porumbei cu flori în cioc
spre orfelinat
Gogyohka
La sărbători
drumul spre
casa de copii
în mireasma florilor
și trilul păsărilor.
Ana Irina Drobot
Haiku
cireșe coapte –
fetele se-aranjează
într-o oglindă
Tanka
fotografiile
din copilăria mea
deja pătate –
atât de-mbietoare
cireșele-nroșite
Gogyohka
Vizitând
magazinul
de dulciuri
în fiecare adult
câte un copil.
Andrei Andy Grădinaru
Haiku
Întâi Iunie –
anunțat din biberon
programul zilei
sărbătoare-n parc –
o zdrăngănică dictând
ritmul fanfarei
Cornelia Georgescu
Haiku
copilărie –
ghicind forme ciudate-n
nori purtați de vânt
Gogyohka
Fericirea nu este scrisă în stele
sau în vreun horoscop
ea este în zâmbetul oricărui copil
în toate culorile florilor
și în privirea blândă a animalelor.
Mistere de
nedeslușit nu
au nici o putere
în lumea copilăriei
totul e posibil.
Vasilica Grigoraș
Haiku
crin imperial –
copilul străzii primind
o vată pe băț
Tanka
timpul e dulce-n
visele copilăriei
mult trecătoare –
cerceii de cireșe
doruri neostoite
Gogyohka
Aurul inocenței
din lanul cu rapiță
alungă amăgirile
vremilor înnourate
de grijile lumii.
Mihaela Poduț Ienuțaș
Haiku
tortul neatins –
de Ziua Copilului
locul mamei gol
zarvă la scaldă –
mingea furată de râu
revendicată
cu bunul la târg –
pe căluți de zahăr ars
copilăria
Letiția Lucia Iubu
Haiku
desen pe asfalt
cu crete colorate –
concurs graffiti
Gogyohka
1 Iunie
soare și flori
copii bucuroși
cu bujori în obrăjori
alergând după fluturi.
La întrecere
bunica ajunge prima
la tobogan
retrăind copilăria
alături de nepot.
Maria Oprea
1 Iunie –
în mâinile copilului
cerul fără nori
Lucia Cezara Plătică
1 Iunie –
îngropată în nisip
broșa bunicii
Tanka
1 Iunie
câțiva pelicani plutind
deasupra apei –
lacrimi de bucurie
și doi ochi albaștri
Gogyohka
Copilărie
bunica face valuri
în apa Râmnicului.
printre nori soarele
se strecoară subtil.
Ecaterina Pupăză
Haiku
la oglindă
în costum național –
Ziua Copilului
Tanka
De 1 Iunie –
cuprinzând cu brațele
pruncul și cerul
în liniștea odăii
rămășițele zilei
Gogyohka
Ziua Copilului
cu dulciuri
cireșe
zmeie koinobori
și chimaki.
Ana Urma
Haiku
Unu Iunie –
destrămate-n tăcere
amintirile
urbea în clocot –
în dulceaţa bunicii
umbra nucului
la final de mai –
bifată cu albastru
data venirii
1 Iunie
Ziua Internațională a Copilului
Tematică de: Maria Oprea & Andreea Maftei
Dincolo de Retină
2024
„Copilăria este inima tuturor vârstelor.” (Lucian Blaga)