A-nșfăcat din mine durerea,
Gustul mi l-a prins
Și, nesătulă,
A început să devoreze tot.

În jurul meu, tăcerea
Urla și ea la mine:
Țipă,
Nu mai pot!
Nu mai pot!

Am urlat și eu atuncea,
Dar fără rost.

Am slăbit chiar pân’ la os,
Numa’, numa’
Să nu mai aibă ce să prindă,
Dar și asta a fost
Lipsit de rost.

Și-nşfăca,
Înșfăca,
Înșfăca din mine durerea…
Prefăcută în nimic,
M-am rugat să mor,
Uitând că în durere stă lumina,
Uitând că sufletu-i nemuritor.