Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.

Vezi primele 2 părți ale rechizitoriului:
– Inculpații și obiectul cauzei
– Date privind contextul general al cauzei

În această parte a rechizitoriului, Parchetul face o descriere istorică a apariției și dezvoltării mișcării din Piața Universității din București, din 1990. Se povestesc evenimentele de dinainte de ziua de 13 iunie 1990, cînd au început tulburările propriu-zise. Descrierea evenimentelor e făcută pe alocuri într-un mod de-a dreptul poetic (se citează în întregime „cîntecul golanilor” care se cînta în piață).

Remarc o faptă concretă pusă în seama inculpatului Adrian Sîrbu (cel care avea să înființeze mai apoi ProTV): „Inculpatul Adrian Sârbu, consilier al inculpatului Petre Roman a fost în stare să gîndească atacuri teroriste asupra manifestanţilor din Piaţa Universităţii, solicitînd ministrului apărării să-i pună la dispoziţie 20 kg de trotil pentru a-i arunca în aer pe protestatari”. Dar este o faptă care nu s-a dus la îndeplinire și e dinainte de evenimentele care fac obiectul inculpărilor din dosar.

Pentru felul cum a început manifestația din Piața Universității, recomand un articol din 2016 a lui Ondine Gherguț din „România Liberă” (linc).

Redau mai jos următorul fragment din rechizitoriu. Cu litere cursive între paranteze drepte am mai inserat unele explicații.

III. MANIFESTAŢIA DIN PIAŢA UNIVERSITĂŢII

Pe 22 aprilie 1990, la ora 11:30, a început, în Piaţa Unirii din Bucureşti, un miting electoral al „Grupării Democratice de Centru”, cartel format din 10 partide, a cărui deviză era „Uniţi pentru Victorie, Prosperitate, Naţiune, Democraţie”.

În aceeaşi zi, Asociaţia 16-21 Decembrie şi Alianţa Poporului, au organizat un marş, la Cimitirul Eroilor, unde s-au depus coroane de flori în memoria celor căzuţi în Revoluţia de decembrie 1989 după care, participanţii la marş s-au îndreptat, ca de obicei, spre Televiziune, pe traseul Piaţa Unirii – Piaţa Universităţii – Piaţa Victoriei – Televiziune.

Mitingul „Grupării Democratice de Centru” s-a terminat la ora 12.30, iar participanţii la acest miting s-au alăturat marşului tradiţional către Televiziune al Asociaţiei 16-21 Decembrie şi al Alianţei Poporului.

Oamenii strigau lozinci: „Cine stă de-o parte nu vrea libertate”, „Viză pentru rege”, „Apel din Timişoara, trezeşte, Doamne, ţara”, „Jos Chiţac”, „Iliescu s-a aflat, lovitura ta de stat”, „Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”, „Iliescu pentru noi este Ceauşescu II”, „Iliescu nu fi trist, Iliescu e comunist”, „Iliescu şi ai lui trădătorii neamului”, „Nu vrem vilă la Şosea, noi îţi vrem demisia”, „Iliescu nu uita, te votăm la Moscova” şi purtau pancarte pe care scria: „PROCLAMAŢIA DE LA TIMIŞOARA, LEGE PENTRU TOATĂ ŢARA”, „JOS ILIESCU ŞI GUVERNUL COMUNIST”, „JOS COMUNISMUL, JOS DECRETELE CEAUŞISTE”, „F.S.N. = P.C.R.!”, „MINISTERUL DE INTERNE = MAN = KGB?”.

Pe 22 aprilie 1990, P.N.Ţ.-C.D.a organizat un miting, în Piața Aviatorilor. Mitingul a a durat aproximativ 2 ore, în intervalul de timp 12:30-14:30. La acest miting au participat fruntaşi ai P.N.Ţ.-C.D., respectiv preşedinte partidului Corneliu Coposu, Ion Raţiu, Ion Puiu şi alţii, precum și invitați din Franța, Grecia și Anglia care au transmis mesaje, dar şi membrii ai altor partide şi asociaţii.

În Piaţa Aviatorilor au sosit timişorenii (…), cu un steag tricolor şi pancarte pe care era scris: „Proclamaţia de la Timişoara” şi „Timişoara-Bucureşti”. Timişorenii parcurseseră distanţa Timişoara-Bucureşti pe jos, purtau drapele tricolore şi adunau semnături pentru susţinerea punctului 8 din Proclamaţia de la Timişoara.

În cadrul discursurilor ţinute, mulţi dintre vorbitori au scos în evidenţă importanţa Proclamaţiei de la Timişoara, insistându-se, în mod deosebit, pe conţinutul punctului 8 din această proclamaţie.

În discursul său, Ion Raţiu, a spus, printre altele: „Voi v-aţi sacrificat, voi aţi vărsat sângele vostru sfânt, voi trebuie să faceţi acuma România de care se va bucura poporul, generaţie după generaţie” (Ziarul „România Liberă” din 24 aprilie 1990). În încheierea mitingului, Corneliu Coposu a înmânat o medalie reprezentantului Franţei, care a susţinut o scurtă alocuţiune încheiată cu cuvintele: „Nu vă fie frică, comunismul pică”, cuvinte rostite în limba română, (Ziarul „România Liberă” din 24 aprilie 1990).

Participanţii la mitingul  P.N.Ţ.-C.D. s-au alăturat manifestanţilor care venea, în marş, dinspre Piaţa Victoriei şi, cu toţii, au mers la Televiziunea Română pentru acere schimbarea conducerii acesteia şi abrogarea Decretului nr. 473/1977, conform căruia televiziunea era subordonată direct preşedintelui ţării. S-a redactat un comunicat al participanţilor la acest marş pentru a fi înmânat, spre difuzare, la singurul post de televiziune existent, în ţară, la acea vreme. Răzvan Teodorescu a refuzat dialogul cu demonstranţii, care au părăsit zona.

În timp ce coloana formată din circa 1.000 de oameni se deplasa pe Calea Dorobanţi, din blocul „Sofia” s-a aruncat cu un ghiveci de flori care a rănit-o pe d-na Sanda Lugoj, în vârstă de 59 de ani, participantă la marş, provocându-i acesteia o fractură craniană. Victima a fost dusă la Spitalul de Urgenţă, unde medicii au apreciat ca fiind gravă starea în care se afla.

În jurul orelor 19:00, o parte dintre participanţii de la marşul organizat la Televiziunea Română au ajuns în Piaţa Universităţii, unde au blocat circulaţia, pe toate sensurile şi au hotărât să rămână în piaţă, peste noapte, în semn de solidaritate cu d-na (…), dar şi cu victimele Revoluţiei din decembrie 1989, susţinând, totodată, introducerea în Decretul-Lege nr. 92 din 14 martie 1990 pentru alegerea parlamentului și a președintelui României, a unui amendament conform celor stipulate în punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara [interzicerea candidaturii, timp de 3 mandate, pentru foștii activiști comuniști; în practică ar fi însemnat interzicerea candidaturii lui Ion Iliescu]. S-a mai solicitat, de către cei rămaşi în Piaţa Universităţii, abrogarea Decretului nr. 473/1977 [decretul prevedea numirea conducerii radioteleviziunii de către președintele României]. Numărul celor care au rămas în Piaţa Universităţii a fost de circa 100 de tineri.

În jurul orei 21:00, au apărut două autobuze cu soldaţi din cadrul M.I., înarmaţi cu bastoane de cauciuc. Mulţimea din piaţă a început să scandeze: „Voi aţi tras în noi 16-22!”. După circa 15 de minute, în zona blocului Dunărea,au apărut „scutierii”,care au trezit o puternică emoţie în rândul manifestanţilor, deoarece au amintit de intervenţia acestora din 21-22 decembrie 1989, fapt ce a generat altercaţii între forţele de ordine şi demonstranţi, în urma cărora scutierii s-au retras.

Manifestanţii din Piaţa Universităţii au oprit circulaţia folosind nişte panouri metalice găsite în zona Spitalului Colţea.

Televiziunea Română, a cărei independenţa era cerută de către manifestanţi, nu a transmis imagini sau informaţii despre aceste evenimente. Demonstranţii rămaşi în piaţă, peste noapte, au marcat cu o bandă tricoloră spaţiul în care, în 21 decembrie 1989, au căzut, în Bucureşti, primele victime ale revoluţiei. În dimineaţa zilei de 23 aprilie 1990, cei rămaşi în piaţă s-au retras spre gura metroului din apropierea Hotelului Intercontinental.

În cursul zilei de 23 aprilie 1990, celor rămaşi li se mai adaugă şi alte persoane care au ocupat trotuarul din faţa Teatrului Naţional. O parte dintre ei au rămas aici şi peste noapte. În dimineaţa zilei de 24 aprilie 1990, în jurul orelor 05.00, au apărut poliţişti care au cerut să fie desfiinţate baricadele, respectiv banda tricoloră despre care s-a făcut vorbire mai sus. Cei circa 100 de tineri au refuzat, în semn de protest la adresa guvernului, care nu doreşte să ia act de solicitările lor. La ora 05:30 poliţia a desfăşurat o acţiune de împrăştiere în forţă a demonstranţilor, folosind bastoane de cauciuc. Pe străzile laterale zonei Pieţei Universităţii au fost aduşi poliţişti, pentru a-i putea prinde pe demonstranţii care fugeau. La ora 07.00, la postul naţional de radio, se anunţa că, în Piaţa Universităţii, se manifestează încă, solicitându-se demisia guvernului.

Despre manifestaţiile care au avut loc, în perioada 12-24 aprilie 1990, în Bucureşti, au scris pe larg şi agenţiile străine de presă.

Agenţia de presă REUTER transmitea că „demonstranţi antiguvernamentali  au ocupat un bulevard central din Bucureşti, într-o confruntare tensionată cu poliţia. Geamul unui autobuz al poliţiei a fost spart în timp ce sute de manifestanţi cereau demisia preşedintelui interimar Ion Iliescu şi a guvernului Frontului Salvării Naţionale, etichetat drept neocomunist. Poliţiştii s-au îndreptat de mai multe ori spre demonstranţii care strigau «TERORIŞTI» şi «JOS cu ILIESCU», dar s-au retras fără să ia măsuri împotriva acestora, în timp ce mulţimea se extindea în Piaţa Universităţii. Cei mai tineri manifestanţi au înconjurat un grup de aproximativ  100 de elevi poliţişti înarmaţi cu bastoane, strigând: «F.S.N. este o agenţie a K.G.B.» şi «F.S.N. = P.C.R. »”.

Agenţia FRANCE-PRESSE a făcut, la vremea respectivă, comentarii despre mitingul Partidului Naţional Ţărănesc, despre acţiunea celor 8 timişoreni plecaţi pe jos, de la Timişoara la Bucureşti, precum şi despre marşul Asociaţiei 16-21 Decembrie şi Alianţa Poporului.

Agenţia de Presă TASS a scris, printre altele, „După cum s-a aflat ulterior, participanţilor la acest miting din capitală, organizat de către P.N.Ţ., de grupul democratic al partidelor de centru, precum şi de Uniunile 16-21 Decembrie şi Alianţa Poporului, li s-au raliat participanţii la marşul pornit pe jos de la Timişoara. După încheierea mitingului au ocupat Piaţa Universităţii. Acolo se aflau câteva sute de persoane. Multe dintre acestea fluturau steaguri tricolore, pe asfalt erau scrise cu creta lozinci ca: «F.S.N. ÎNSEAMNĂ PARTIDUL COMUNIST», «JOS COMUNISMUL»,«NU-L VREM PE ILIESCU». O persoană cu un megafon în mână cerea oamenilor să rămână pe loc, să menţină acest bastion al luptei împotriva F.S.N. şi împotriva comunismului”. Tot Agenţia TASS mai menţiona, „În centrul capitalei României, în Piaţa Universităţii, încă din primele ore ale dimineţii zilei de 23 aprilie a fost blocată circulaţia rutieră. De-a lungul străzilor care dau în Piaţă au fost desfăşurate panglici în culorile steagului naţional românesc, au fost ridicate baricade improvizate. Grupuri de tineri cu banderole tricolore pe mâneci nu permit maşinilor să intre în Piaţă, dirijându-le spre străzile din preajmă unde apar numeroase baricade”.

În ziua de 24 aprilie 1990, în şedinţa C.P.U.N., s-a discutat şi despre situaţia persoanelor care protestau în Piaţa Universităţii. Referindu-se la aceştia, Ion Iliescu a spus: „Uneori se face aceasta cu intenţie bine elaborată: pentru a provoca acte de dezordine, pentru a discredita organele de ordine că nu sînt capabile săîntreţină ordinea, pentru a arunca acuzaţii de partea cealaltă, nemotivate, că nu ar putea să se asigure condiţiile necesare derulării alegerilor libere în mod corespunzător. Eu cred că fără o colaborare activă, responsabilă din partea tuturor, nu vom putea într-adevăr asigura aceste condiţii. Dar este datoria noastră, responsabilitatea politică a tuturor, să asigurăm asemenea condiţii. Trebuie să dăm creditul necesar poporului nostru, alegătorilor, cetăţenilor și alegerile să fie cele care să se pronunţe asupra mandatelor care să fie acordate cu acest prilej. Aceasta ar fi în legătură cu ceea ce s-a spus, că dimineaţă organele de ordine au venit cu forţe numeroase în Piaţa Universităţii pentru a degaja circulaţia. Și sînt unii care le plîng de milă câtorva golani care provoacă dezordine în centrul orașului. A face ordine, asta nu înseamnă încălcarea drepturilor oamenilor. Democraţia nu se confundă cu anarhia. Trebuie să fim înţeleși. A ocupa o zi întreagă circulaţia în artera centrală a orașului, este bine, este civilizat? Este ordine?”.

Ion Lupu a protestat  împotriva etichetării cetăţenilor care sunt prezenţi în Piaţa Universităţii ca fiind „golani”.

În şedinţa C.P.U.N., care a avut loc în după-amiaza zilei de 24 aprilie 1990, s-a discutat despre intervenţia forţelor de ordine asupra protestatarilor din Piaţa Universităţii. (…)

Din aceste discuţii reiese că, încă din data de 24 aprilie 1990, inculpatul Ion Iliescu, nu excludea posibilitatea ca minerii să vină în Bucureşti, să facă ordine, aşa cum aceştia veniseră şi în 28-29 ianuarie 1990, precum şi în 18-19 februarie 1990, atunci când Miron Cozma se oferise să vină în Bucureşti cu minerii, ori de câte ori era necesar, pentru a-l apăra pe preşedintele C.P.U.N.

După ce la postul de radio s-a aflat că preşedintele C.P.U.N., Ion Iliescu, a afirmat despre protestatarii din Piaţa Universităţii că sunt „golani”, tinerii din Piaţă şi-au pus în piept cartonaşe pe care era scris „GOLAN”, cuvânt pe care manifestanţii din Piaţa Universităţii l-au transformat într-un simbol al luptătorilor împotriva neocomunismului.

Tot pe 24 aprilie 1990, pe Institutul de Arhitectură a fost afişată o bucata de pânză pe care scria „FACULTATEA DE GOLANI”, iar deasupra acesteia a fost pus portretul poetului naţional, Mihai Eminescu. Tot pe Institutul de Arhitectură a mai fost pusă, mai jos, o altă bucată de pânză pe care scris: „APEL DIN TIMIŞOARA, TREZEŞTE, DOAMNE, ŢARA”.

În aceeaşi zi, şi-au anunţat participarea la demonstraţiile din Piaţa Universităţii, Liga Studenţilor din Universitatea Bucureşti, Grupul Independent pentru Democraţie, Frontul Antitotalitar Român, Asociaţia 16-21 Decembrie, Alianţa Poporului. S-a anunţat că participanţii la manifestaţie nu fac parte din niciun partid politic şi nu reprezintă interesele niciunui partid.

Manifestanţii au ocupat perimetrul cuprins între clădirea Universităţii, Institutul de Arhitectură, locul unde în seara de 21 decembrie 1989 s-au ridicat baricadele împotriva tancurilor regimului Ceauşescu, Hotelul Intercontinental, Teatrul Naţional şi intersecţia de la Universitate, fiind blocată, în totalitate, circulaţia autovehiculelor pe  bulevardul Magheru, de la Universitate până în spatele Hotelului Intercontinental.

În jurul orelor 17:00, Marian Munteanu, preşedintele Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti, a deschis balconul de la Facultatea de Geologie, care a intrat în istorie ca fiind locul de unde au fost lansate, de numeroşi participanţi la demonstraţie, ideile  anticomuniste şi calea de urmat a poporului român, după revoluţia din decembrie 1989. Deasupra balconului a fost pusă icoana Fecioarei Maria cu pruncul Isus Hristos, iar ceva mai sus, un banner pe care scris „Unitate, Libertate, Victorie”. Pe cele două coloane a fost pus portretul lui Mihai Eminescu.

În noaptea de 24 spre 25 aprilie 1990, au manifestat, în Piaţa Universităţii, studenţi, elevi, muncitori, oameni cu condiţii sociale sau educaţie diferită, s-au scandat: „LIBERTATE!”, „TIMIŞOARA!”, „JOS NOMENCLATURA!”, „JOS COMUNISMUL!”, „JOS ILIESCU!”, „JOS CHIŢAC!”, s-au cântat cântece despre Avram Iancu şi au fost auzite acordurile Simfoniei nr.9 – Oda Bucuriei.

De asemenea, s-a cântat „NOI DE-AICEA NU PLECĂM, NU PLECĂM ACASĂ, PÂNĂ NU VOM CÂŞTIGA, LIBERTATEA NOASTRĂ!”.

În zilele următoare numărul manifestanţilor a sporit, ajungând, ca după orele 17:00, în Piaţa Universităţii, să fie în jur de 30.000 de oameni. La balconul Universităţii au apărut personalităţi ale vieţii culturale, artistice, profesori universitari, teologi, dar şi oameni cu nivel mediu de pregătire care, în discursurile lor, au afirmat că sprijină ideea continuării revoluţiei pentru ca la conducerea ţării să nu ajungă persoane din eşalonul 2 şi 3 al nomenclaturii comuniste. De asemenea, s-a susţinut ca Televiziunea Română să fie independentă şi să nu mai răspundă la comenzile politice ale puterii provizorii, să înceteze manipularea conştiinţei publice al cărui efect este pregnant în provincie, unde nu se cunoştea mai nimic din ceea ce se întâmpla în Bucureşti. Figura centrală a Pieţei Universităţii a fost Marian Teofan Munteanu, liderul Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti.

În Piaţa Universităţii s-au întocmit revendicări pe care organizatorii mitingului doreau să le înainteze guvernului. Printre acestea, cea mai importantă revendicare se referea la introducerea punctului 8 din Proclamaţia de la Timişoara, ca amendament la Decretul-Lege nr. 92 din 14 martie 1990 pentru alegerea parlamentului şi a preşedintelui.

Încă din primele zile ale manifestaţiei din Piaţa Universităţii, au luat cuvântul, de la balcon, reprezentanţi ai Grupului pentru Dialog Social. Radu Filipescu, cunoscut dizident din timpul regimului Ceauşescu, a spus „Sînt golan! Este cea mai frumoasă manifestaţie şi extraordinar ce frumos se vede de aici de sus. E atît de dătătoare de speranţă după atîtea dezamăgiri!”. Stelian Tănase, membru G.D.S. şi fondator al Revistei „22”, a afirmat, de la acelaşi balcon, „Este o onoare pentru noi să fim calificaţi drept golani, huligani, atîta timp cît la Timişoara tot nişte golani au pornit Revoluţia!”.

De asemenea, în Piaţa Universităţii şi-a făcut apariţia, de la bun început, Gabriel Liiceanu, Florin Gabriel Mărculescu, Octavian Paler, ultimul afirmând, într-un articol publicat în ziarul „România Liberă” din 28 aprilie 1990, „Spiritul democratic e străin în egală măsura de negaţia sumbră şi de aderenţa necondiţionată, care vede în orice obiecţie o libertate nepermisă. Dincolo de aceasta paranteză teoretică, nu cred că ignorarea şi cu atît mai puţin dispreţuirea tinerilor de la Universitate ar fi o idee înţeleaptă, indiferent cum sînt văzute cererile lor. Şi ar fi de rău augur refuzul autorităţilor de a intra în dialog cu ei. Măcar pentru a sterge ofensa pe care le-au adus-o într-un moment de iritare, pe care firesc ar fi să-l regrete, domnul Iliescu s-ar cuveni să-l asculte…”, „ …se vor găsi oare şi acum români care, din motive egoiste, să acţioneze de fapt împotriva intereselor României? E posibil oare ca oamenii care au doborît un dictator prin coborîrea disperării în stradă să nu spere la înlăturarea dictaturii din ei? Să fie la mijloc, oare, un blestem istoric reînnoit, cauza patimilor mărunte care ne orbesc, împiedicându-ne să vedem interesul general, de a înlătura orice urmă a coşmarului totalitar? Sau sîntem victimele unor lupte sălbatice pentru putere cărora puţin le pasă de fericirea sau nefericirea ţării? Şi dacă da, care e preţul? Zădărnicirea miracolului din decembrie, cînd cei din stradă eram toţi solidari? E un timp, acum, cînd vinile vechi pot fi sporite sau răscumpărate. Fiecare poate şi trebuie să aleagă”.

În data de 27 aprilie 1990, la orele 19:00, a avut loc o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, a preşedintelui C.P.U.N., Ion Iliescu şi a primului-ministru interimar Petre Roman, conferinţă la care au participat, atât ziarişti români, cât şi ziarişti străini. În timpul acestei conferinţe de presă, unul dintre ziarişti, făcând referire la manifestanţii din Piaţa Universităţii,  a afirmat că aceştia sunt decişi să rămână în piaţă până la 20 mai 1990 – data alegerilor parlamentare şi pentru preşedintele ţării. La această remarcă, inculpatul Ion Iliescu a răspuns: „Nu au decît să stea, să fiarbă în sucul propriu, cît îi va duce răbdarea”. De asemenea,preşedintele C.P.U.N., de la acea dată, a mai susţinut că manifestanţii din Piaţa Universităţii urmăresc să obţină un statut de victimă, în caz că ar fi atacaţi de muncitori.

Tot în această zi, Grupul de Dialog Social, au prezentat un comunicat prin care se cerea inculpaţilor Ion Iliescu şi Petre Roman să vină la tratative cu reprezentanţii manifestanţilor. Chiar dacă obiectivele demonstraţiei au fost, exclusiv morale şi de înlăturare totală a comunismului din România, reprezentanţii puterii au văzut în manifestaţia din Piaţa Universităţii doar o chestiune de circulaţie rutieră. În aceste împrejurări, unii manifestanţi au declanşat greva foamei, scopul acestora fiind susţinerea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, libertatea de expresie a Televiziunii, aflarea adevărului despre Revoluţia din decembrie 1989 şi abolirea structurilor comuniste. Ulterior, în greva foamei au intrat şi alţi manifestanţi, situaţia în parte a fiecăruia urmează a fi prezentată, pe larg, în prezentul rechizitoriu. Această formă extremă de protest se desfăşura pe peluza din faţa Teatrului Naţional, unde s-au instalat nişte corturi pentru persoanele aflate în greva foamei.

(…)

În primele zile ale manifestaţiilor din Piaţa Universităţii, Cristian Paţurcă a scris „Imnul Golanilor”, în care se regăsesc principalele revendicări ale protestatarilor:

„A fost o dată ca-n poveşti,
A fost în România,
O gaşcă mare de «golani»,
Ce-au alungat sclavia.
Noi nu ne-am confundat nicicînd
Cu «oamenii de bine»,
Numiţi şi neocomunişti
Şi fără de ruşine.

Refren:
Mai bine haimana,
Decît trădător,
Mai bine huligan,
Decît dictator,
Mai bine «golan»,
Decît activist,
Mai bine mort,
Decît comunist.

Vrem libertate
Nu comunism
Şi nici schimbări de formă
Şi de aceea, securişti,
Să nu ne puteţi normă.
Noi nu vrem neocomunism,
Nici neolibertate,
«Democraţii» orginale
Şi nici minciuni sfruntate.

Ne-aţi întrebat ce vrem aici
Dar ştie toată ţara,
Noi susţinem punctul 8
De la Timişoara.
A căzut patru-şapte-trei
Ce ţinea TVR,
Legată în lanţurile ei,
Dar tot degeaba e!

Alegeri fără comunişti,
Fără nomenclatură,
Şi nu vă temeţi de «golani»
Fără coloratură.
Din cei care au murit aici
Ne-am reîntors năluci
Să nu mai fie cum a fost
Măcelul de atunci”

Aceste versuri au fost puse pe muzică, de către Vali Sterian şi, seară de seară, „Imnul Golanilor” era cântat de toţi cei prezenţi în Piaţa Universităţii.
(…).

Printre personalităţile prezente în Piaţa Universităţii a fost şi Rusan Otilia-Valeria, cunoscută sub pseudonimul Ana Blandiana. (…)
(…)

În Piaţa Universităţii au fost prezenţi ziarişti, reporteri şi corespondenţi ai agenţiilor de presă, care transmiteau evenimentele din Piaţa Universităţii în aproape toate colţurile lumii, cu precădere însă, în Europa şi S.U.A. Marea majoritate ai acestor ziarişti şi reporteri îşi aveau centrul de presă în Hotelul Intercontinental. Manifestaţiile din Piaţa Universităţii au fost urmărite la faţa locului şi de mulţi străini, unii dintre ei fiind chiar membrii ai ambasadelor acreditate la Bucureşti.

Important de subliniat că printre manifestanţii din Piaţa Universităţii au existat, în permanenţă, şi cadre militare din instituţiile cu rol de apărare a ordinii publice şi din domeniul securităţii statului, care urmăreau atent desfăşurarea demonstraţiilor, precum şi persoanele care erau prezente în piaţă şi îşi expuneau opiniile. Notele informative pe care cadrele militare din M.I. le întocmeau şi, în special, cele întocmite de U.M. (…), ajungeau la preşedintele C.P.U.N. Ion Iliescu şi la primul-ministru Petre Roman. Tot la aceştia ajungeau şi informările transmise de Serviciul Român de Informaţii prin directorul său, Virgil Măgureanu.

Beneficiar al informaţiilor din zona Pieţei Universităţii era şi inculpatul Gelu Voican Voiculescu, (…).

La data de 09.05.1990, primul-ministru a fost informat de către structurile de informaţii că numitul (…), deşi nu poseda permis de conducere, se deplasa zilnic, cu autoturismul cu numărul de înmatriculare, 15-B-8744, aparţinând tatălui său, în Piaţa Universităţii, pentru a aproviziona cu alimente manifestanţii.

La 27 aprilie 1990, U.M. (…) informa că, Petre Mihai Băcanu împreună cu Octavian Paler, l-au folosit pe conducătorul auto (…), pentru a aproviziona cu pâine şi produse alimentare manifestanţii din Piaţa Universităţii, folosind în acest scop autotirul cu numărul 24-B-4265, al Autobazei 4 Militari.
(…)

În perioada manifestaţiilor din Piaţa Universităţii, comanda U.M. (…) a hotărât ca un grup de ofiţeri să filmeze, permanent, dintr-o cameră a Hotelului Intercontinental, ce se întâmpla în Piaţa Universităţii. Trebuie specificat că această unitate militară beneficia şi de un serviciu în care îşi desfăşurau activitatea ofiţeri acoperiţi, despre existenţa lor ştiind numai cei care aveau acces la asemenea informaţii: (…).

Exemplele pot continua în acest sens, cele menţionate fiind doar câteva dintre ele.

Televiziunea Română a prezentat manifestaţiile din Piaţa Universităţii, într-un mod cu totul şi cu totul deformat, manipulator, cu scopul de a prezenta opiniei publice că această demonstraţie este de mică amploare şi că ideile vehiculate sunt contrare intereselor ţării şi poporului. În acest scop, Televiziunea Română transmitea imagini din Piaţa Universităţii filmate în cursul dimineţilor, când numărul manifestanţilor era mai redus, iar atunci când prezenta imagini şi din cursul după-amiezii, filmările erau făcute din unghiuri care să creeze iluzia optică a unui număr mai mic de oameni prezenţi în Piaţă. De asemenea, se prezentau reportaje despre oameni care se alipiseră zonei Pieţei Universităţii şi ale căror preocupări contraveneau legii, oameni a căror prezenţă, putem spune că era cel puţin tolerată de către autorităţi, pentru a-i compromite pe manifestanţii care solicitau înlăturarea neocomunismului şi înscrierea ţării în rândul statelor democratice din occident. Tot Televiziunea Română prezenta date nereale referitoare la persoanele care luau cuvântul de la balconul Universităţii, dar şi cu privire la organizatori şi, în special, cu privire la Marian Munteanu. (…)

Aceeaşi tactică a dezinformării o aplicau  şi instituţiile de apărare a ordinii publice şi cu rol de securitate cu scopul ca populaţia ţării să dezaprobe manifestaţiile din Piaţa Universităţii.

Era evident faptul că demonstraţiile din Piaţă iritau puterea politică instituită în decembrie 1989 şi, în special, partidul Frontul Salvării Naţionale, cu atât mai mult cu cât, în perioada respectivă, toate partidele se aflau în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale a căror dată fusese stabilită la 20 mai 1990.

Inculpatul Adrian Sârbu, consilier al inculpatului Petre Roman a fost în stare să gândească atacuri teroriste asupra manifestanţilor din Piaţa Universităţii, solicitând ministrului apărării să-i pună la dispoziţie 20 kg de trotil pentru a-i arunca în aer pe protestatari.
(…).

La alegerile din 20 mai 1990 s-au prezentat la vot 86,19% din numărul alegătorilor înscrişi pe listele electorale. Alegerile au fost câştigate, în mod detaşat, de către F.S.N., care la Senat a obţinut 67.02% din voturile valabil exprimate, ceea ce a însemnat un număr de 91 locuri din totalul de 119 locurile.

Pentru Camera Deputaţilor, F.S.N. a obţinut 66,41% din numărul voturilor valabil exprimate, respectiv 263 de locuri în Cameră din totalul de 383 locuri.

Pentru alegerile prezidenţiale au votat 86,19% din totalul alegătorilor înscrişi pe listele electorale. Ion Iliescu, candidatul F.S.N., a obţinut 85.07% din numărul voturilor valabil exprimate, Radu Câmpeanu, candidatul P.N.L., 10,64% şi Ion Raţiu, candidatul P.N.Ţ, 4,29%. Aceste cifre arată scorul zdrobitor cu care F.S.N. a câştigat alegerile a căror corectitudine şi legalitate nu au fost puse la îndoială.

Trebuie subliniat faptul că, în urma acestor alegeri, inculpaţii Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi Cazemir Benedict Ionescu, au devenit membrii ai Parlamentului, candidând ca independenţi, dar pe liste electorale ale F.S.N. Dacă structura politică a F.S.N. nu ar fi acceptat candidatura celor trei inculpaţi, pe locuri iligibile, ei nu s-ar mai fi putut bucura de privilegiile conferite de puterea politică. Exemplul contrar, în acest sens, îl reprezintă modul în care au participat, la alegerile din 20 mai 1990, (…), care au candidat pe lista candidaţilor independenţi şi nu au obţinut numărul de voturi necesar accederii în Parlament.

După alegerile din 20 mai 1990, Liga Studenţilor din Universitatea Bucureşti, Liga Studenţilor de la Institutul de Arhitectură, Grupul Independent pentru Democrație şi Asociaţia 21 Decembrie au considerat că votul reprezintă voinţa poporului şi au hotărât să se retragă din Piaţa Universităţii, dând totuşi posibilitatea membrilor lor de a participa la manifestaţii ca simple persoane, fără vreo apartenenţă civică. A fost închis balconul de la Universitate. În aceste împrejurări, manifestaţiile din Piaţa Universităţii, treptat, au început să scadă în intensitate. S-a încercat o întâlnire între manifestanţii din Piaţa Universităţii şi preşedintele Ion Iliescu pentru a negocia o evacuare a zonei. (…).

(…)

După retragerea din Piaţa Universităţii a Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti, a Ligii Studenţilor de la Institutul de Arhitectură, a Grupului Independent pentru Democraţie şi a Asociaţiei 21 Decembrie, singura asociaţie care a continuat manifestaţiile a fost Alianţa Poporului, (…).

După alegerile din 20 mai 1990, numărul participanţilor la manifestaţiile din Piaţa Universităţii a scăzut la câteva sute, iar pe timpul nopţii, uneori, mai rămâneau în Piaţa Universităţii chiar şi sub 100 de persoane. Cu toate acestea, cei care au declarat greva foamei şi-au continuat această formă de protest.

(va urma)

Urmărește evoluțiile de pînă acum în dosarul mineriadei:
– Rezoluţia din 17 iunie 2009 de scoatere de sub urmărire penală
Hotărîrile judecătorești ale ÎCCJ prin care s-au respins contestațiile împotriva rezoluției de scoatere de sub urmărire penală:
– Sentinţa penală nr. 37 din 18 ianuarie 2010. Dosar 7440/1/2009. Petent Negru Vasile. Rămasă definitivă prin decizia 468/28.11.2011 a ÎCCJ, prin care s-a respins recursul lui Negru Vasile ca neîntemeiat.
– Sentinţa penală nr. 1702 din 5 noiembrie 2010. Dosar 9792/1/2009. Petenţi Cuza Constantin şi Dima Nicolae. Rămasă definitivă prin nerecurare.
– Sentinţa penală nr. 1953 din 29 noiembrie 2010. Dosar nr. 4118/1/2010. Petent Enache Mituş Ionel. Rămasă definitivă fiind pronunţată după abrogarea recursului prin Legea nr. 202/2010.
– Sentinţa penală nr. 985 din 8 iunie 2010. Dosar 186.1/1/2010. Petent Lazăr Nicolae. Rămasă definitivă prin decizia 337 din 20 iunie 2011 a ÎCCJ prin care s-a respins recursul ca neîntemeiat.
– Sentinţa penală nr. 368 din 7 martie 2011. Dosar 9172/1/2009. Petent Teodor Mărieş. Hotărîre definitivă, fiind pronunţată după abrogarea recursului prin Legea 202/2010.
– Sentinţa penală nr. 383 din 9 martie 2011. Dosar nr. 9723/1/2009. Petent Stoica Marin. Hotărîre definitivă, fiind pronunţată după abrogarea recursului.
– Sentinţa nr. 969 din 30 iunie 2011. Dosar 8952/1/2010. Petentă Crăciun (fostă Buia) Doina. Definitivă, fiind pronunţată după abrogarea recursului.
– Hotărîre CEDO despre mineriada din iunie 1990
– Marea Cameră CEDO – cauza Mocanu și alții împotriva României (saitul CEDO, limba engleză)
– Ion Iliescu, Petre Roman și alți șefi FSN, puși sub acuzare în dosarul mineriadei din 1990
– Ion Iliescu, Petre Roman și alți șefi FSN trimiși în judecată în dosarul mineriadei din 1990 (video din 13 iunie 1990)
– Dosarul Mineriadei, restituit către Parchetul Militar

Mai citește:
– Agenturili străine, acum şi la mineriada din iunie 1990
– 13 iunie 1990. Ion Iliescu: Sînt momente dramatice pentru ţara noastră. Avem de-a face cu o încercare de rebeliune de tip legionar. Este nevoie de unirea întregului popor pentru a da riposta necesară (video)
– 14 iunie 1990. “Am găsit la PNŢCD droguri, armament, muniţie, maşină de scris automată (video)
– Teodor Mărieş în dialog cu Angela Băcescu (iunie 1991)
– Speranţa, un film de Sorin Ilieşiu
– Revoluţia trădată
– Teodor Mărieş: Cînd echipa lui Voinea a predat dosarul mineriada, au plîns acei copii după munca lor (video)

• justiţie