Am publicat săptămîna trecută pe acest blog un articol (linc) în care pomeneam despre activitatea din timpul revoluţiei a lui Ilie Sîrbu, socrul actualului prim-ministru şi candidat la preşedinţie Victor Ponta. Sursa mea de inspiraţie a fost cartea lui Miodrag Milin „Timişoara 15-21 decembrie ’89”, apărută în 1990, pe care am considerat-o de încredere deoarece la vremea tipăririi acelei cărţi Ilie Sîrbu nu avea funcţiile de astăzi (deci discuţiile despre activitatea dumisale în decembrie 1989 erau mai puţin politizate), cît şi datorită faptului că în timpul scurs de la apariţia cărţii n-am remarcat pe cineva să fi contestat exactitatea celor povestite de Ilie Sîrbu lui Miodrag Milin. Pe grupul facebook „Revoluţia română din 1989” (linc) articolul a stîrnit unele discuţii. Unul dintre membrii Frontului Democratic Român – comitetul revoluţionar înfiinţat în clădirea Operei din Timişoara, domnul Ioan Beni Oprea, contestă faptul că domnul Ilie Sîrbu ar fi vorbit mulţimii de la balconul Operei din Timişoara înainte de fuga lui Ceauşescu. Domnul Oprea, care în 1989 aparţinea bisericii baptiste a pastorului Dugulescu (fost deputat PNŢCD), nici nu este sigur de fapt că Ilie Sîrbu ar fi vorbit din balconul Operei în 22 decembrie 1989, iar despre alaiul mitropolitan în care ar fi fost şi Sîrbu spune că ar fi ajuns în Operă după fuga lui Ceauşescu. Totodată, domnul Oprea dă şi alte amănunte despre activitatea bisericii ortodoxe din Timişoara în decembrie 1989. Citez din cele scrise de dînsul (am adăugat diacritice, semne de punctuaţie şi am făcut unele corecţii gramaticale; cu litere cursive între paranteze drepte sînt comentarii ale mele):

În data de 20 decembrie în jurul orelor 13 catedrala era închisă. Mulţimea era revoltată şi voiau să spargă uşa. După administratorul Ioan Botău am fost eu Oprea Ioan Beni împreună cu Iova Aurel. Adresa administratorului mi-a dat-o o călugăriţă de la Mitropolie [sediul mitropoliei e la cîteva sute de metri de catedrală], singura care a venit să ne vorbească la insistenţele noastre la uşa Mitropoliei, informîndu-ne că mitropolitul nu este [era plecat la Istanbul]. Am plecat la adresa indicată unde cu greu l-am scos pe domnul Ioan Botău din casă. În prima fază a ieşit fiul sau aşa s-a recomandat. I-am adus la cunoştinţă că dacă nu vine cu cheia se va sparge uşa catedralei şi va fi devastată iar eu îl voi face pe dînsul responsabil. A venit cu chiu cu vai şi mi-a îngăimat unele scuze invocîndu-mi şi faptul că a primit dispoziţie să dezafecteze instalaţia electrică de pornire a clopotelor. Dezafectarea consta în scoaterea tuturor siguranţelor din tabloul de alimentare cît şi a celor din tabloul de comandă. Îmi amintesc că erau siguranţe de 32 de amperi cele din tabloul de alimentare. I-am explicat administratorului Ioan Botău că sînt electrician la Electromotor şi mă pricep şi peste voinţa dînsului am pus în funcţiune clopotele montînd siguranţele. Domnul Ioan Botău a decedat. Spun pentru prima dată faptul că am fost rugat de pastorul Dugulescu Petru, în a cărui biserică eram membru la acea vreme, să nu mai amintesc de acest episod a fost o eroare care trebuie să trecem cu vederea peste ea. Mai mult dînsul împreună cu mitropolitul Nicolae, ajunseseră fff apropiaţi şi promovau în oraş un spirit ecumenic. Am fost convins deoarece atît mitropolitul Nicolae cît şi diaconul Ioan Botău au fost de cîteva ori în biserica pe care o frecventam şi eram membru. Acum toţi trei sînt la cele vejnice. Ca sa nu perturb eforturile lor am acceptat tăcerea. Mai mult decît ştiu eu se ştie şi de către alţi ce atitudine a avut domnul Ilie Sîrbu pînă în 22 după fuga lui Ceauşescu…. reţineţi DUPĂ FUGA LUI CEAUŞESCU ÎN 22 DECEMBRIE. Posibil să fi fost în balconul Operei în 22 atunci cînd în Operă au năvălit atît de mulţi oameni că erau îngrijoraţi cei ce se ocupau cu administrarea clădirii Operei că se vor fărîma balcoanele şi scările. După ce a început să se tragă, cei din comitetul FDR ne-am regrupat în 22 mă refer şi din acei mulţi înbulzitori în Balcon am rămas cu mici excepţii tot cei din 20 -22. Deci DUPĂ CE A FOST ANUŢATĂ LA TV FUGA LUI CEAUŞESCU AU FOST MULŢIIIIIIIIIIIII VITEJI ŞI OPORTUNIŞTI. (…) Nu îmi doresc alceva decît relatarea corectă a evenimentelor la care am participat personal. Acum am dezlegare să vorbesc, cei trei fiind trecuţi la cele vejnice – Ioan Botău, Dugulescu şi mitropolitul Nicolae [Nicolae Corneanu, răposat recent].

L-am întrebat apoi direct pe domnul Oprea: „Sîrbu zice că la ora 9 dimineaţa de 22 a pornit de la catedrală către Operă, unde a vorbit mulţimii. Tu Oprea Ioan Beni spui că Sîrbu a vorbit din balconul Operei abia după fuga lui Ceauşescu (asta ar fi după ora 12)?”. Răspunsul dînsului a fost:

Da, Marius… Se tot vehiculează că au fost popi sau pastori în Operă. Minciună. În 22 au fost doar, iar alaiul mitropolitan de care se spune a venit după fuga lui Ceauşescu. Şi Dugulescu în balcon a fost după fuga lui Ceauşescu – ăsta e adevărul. Tatăl Nostru a fost rostit de către Florescu Viorel împreună cu mulţimea de mai multe ori, de aia îi şi ziceam popa revoluţiei, apoi tot el era năzdrăvan rău, nu numa că a devenit violent cu Ţeperdel, parcă aşa se numea un mare şef de la judeţeana de partid [Mihai Ţeperdel, inspector de culte pe judeţul Timiş], dar a fost dur chiar şi cu mitropolitul Nicolae. După 25 dec. cînd au fost convocaţi la Cons Jud toţi conducătorii de culte, l-a apucat de barbă şi i s-a adresat urît, dar am intervenit l-am potolit iar mitropolitul ne-a dat o lecţie de zmerenie şi umilinţă şi destăinuire mărturisind tot ce de altfel a făcut mai apoi şi public (…). Încă ceva, eu nu spun că a vorbit din balcon, acea delegaţie a venit în balcon după fuga lui Ceauşescu. Noi în operă ne uitam la un tv ce se instalase acolo, l-a adus cineva de acasă… şi am văzut din balcon cum au venit popi, noi ziceam că îi mitropolitul. Noi am anunţat din balcon că vine, a venit parcă un delegat tot popă să ne anunte, noi am anunţat, da Ivan băgăreţul [Ştefan Ivan], a anunţat. Într-adevăr lumea a făcut culoar şi era bucuroasă. Nu ştiu însă dacă a fost Ilie Sîrbu… Am întrebat cinci colegi din balcon şi nici unul nu confirmă că s-ar fi remarcat sau că ar fi fost şi el în delegaţie. Dar am auzit multe după şi nu numai auzit… El s-a lipit de revoluţioneri şi acţionari locali la fabrică şi şi-a făcut imagine etc, aşa a pătruns el în politica mare… iar acum lasă-mă să mă abţin, îi campanie şi nu vreau să fiu interpretat greşit.

L-am întrebat asupra aceleiaşi probleme şi pe domnul Lorin Fortuna, preşedintele FDR din decembrie 1989. Prin e-mail i-am trimis următorul mesaj:

Stimate domnule Lorin Fortuna,
Vă rog o lămurire legată de Ilie Sîrbu:
În cartea lui Miodrag Milin din 1990, „Timişoara 15-21 decembrie”, el povesteşte că în 22 decembrie 1989 la ora 9 dimineaţa a plecat dinspre catedrală la Operă, iar ajuns la Operă a vorbit mulţimii din balconul Operei.
Cum n-am auzit pe nimeni să conteste relatarea sa în cei aproape 25 de ani trecuţi de atunci şi cum Ceauşescu a fugit din CC după ora 12, am dedus că Ilie Sîrbu a vorbit mulţimii din balconul Operei înainte de fuga lui Ceauşescu. (socotind eu că drumul de la catedrală la operă putea să dureze nu mai mult de 30 de minute)
Cineva dintre cei care se aflau atunci în Operă mi-a spus însă că Ilie Sîrbu a vorbit mulţimii doar după fuga lui Ceauşescu.
De aceea apelez la dv. dacă mă puteţi lămuri cu privire la momentul din data de 22 decembrie cînd Ilie Sîrbu a vorbit de la balconul Operei, în special dacă acest moment a fost înainte sau după fuga lui Ceauşescu.
Dacă nu vă amintiţi cu exactitate aspectul acesta, spuneţi-mi că nu vă amintiţi.

În răspunsul dînsului domnul Fortuna spune că nu-şi aminteşte să-l fi văzut pe Ilie Sîrbu în balconul Operei, dar că dînsul a plecat la Arad în 22 decembrie, apariţia domnului Sîrbu putînd fi în acea perioadă cînd domnul Fortuna a lipsit din Operă. Plecarea domnului Fortuna la Arad a fost cert după fuga lui Ceauşescu, cînd liderul FDR din Timişoara încerca să ia legătura cu noua putere din Bucureşti. Pe de altă parte, la vremea aceea domnul Fortuna nici nu-l cunoştea pe domnul Sîrbu, deci nereţinerea prezenţei sale la Operă poate fi şi astfel explicată. Iată ce mi-a scris Lorin Fortuna:

La acea vreme, cel puţin eu nu ştiam cine este Ilie Sîrbu. Ştiu doar că umblau cîţiva oameni, pe care tot nu-i cunoşteam, cu un sac, prin mulţimea adunată în faţa Teatrului, pentru strîns bani pentru familiile celor decedaţi, precum şi pentru cei răniţi. Sacul a fost trimis apoi la conducerea FDR. Erau destul de mulţi bani în acel sac şi am hotărît să-l trimitem la catedrală, ca să-l împartă cei de acolo la familiile decedaţilor şi răniţilor, iar cei care vroiau să mai dea bani, în acest scop, să meargă acolo. Am procedat astfel ca să nu fim bănuiţi că n-am avut grijă ca banii să ajungă la cei pentru care au fost donaţi. Nu am mai urmărit finalizarea acestei probleme deoarece s-a luat hotărîrea să trimitem o delegaţie in capitală, ca să ia legătura cu revoluţionarii de acolo, din care am făcut şi eu parte, iar Claudiu Iordache a rămas să mă înlocuiască. N-am reuşit să ajungem cu avionul de cursă decît pînă la Arad, deoarece acolo s-a declanşat farsa cu teroriştii, între altele, pentru ca noi să nu ajungem la Bucureşti, iar C-FSN să poată confisca, nestingherit de revoluţionarii timişoreni, revoluţia şi, odată cu aceasta, Puterea Supremă în Stat. Cînd ne-am dat seama că C-FSN furase, de fapt, revoluţia şi Puterea Supremă în Stat, a fost prea tîrziu, iar agenţii afiliaţi lor, din Timişoara, şi mai ales cei strecuraţi printre noi, au reuşit să ne înlăture din poziţiile de conducere pe care le deţineam, în special prin „lovitura de judeţ” (cum au numit-o unii) din data de 12.01.1990, corelată cu încercarea de a prelua Puterea de Stat, în capitală, de către o grupare militară, ostilă celei conduse de V.A.Stănculescu (care a sprijinit aripa I. Iliescu din cadrul C-FSN), care se grupase în jurul lul D. Mazilu (care s-a „evidenţiat pe tanc, strigînd: „moarte pentru moarte!”), dar, pînă la urmă, a cîştigat aripa I. Iliescu. I. Sîrbu a venit şi a vorbit din balcon, probabil după ce am plecat cu delegaţia la aeroport. În entuziasmul de atunci, după fuga lui N. Ceauşescu, s-a putut intra destul de uşor în Teatru şi ştiu că mulţi au făcut-o, pentru a vorbi, deoarece pericolul trecuse şi oportuniştii încercau să se infiltreze, pentru a fi văzuţi, în speranţa unei recompense ulterioare. Cît timp am fost acolo nu-mi amintesc să-l fi văzut, dar ştiu că preotul Borza a fost în data de 22.12.1989, înainte de a pleca eu. (…) Ulterior am aflat, însă că I. Sîrbu era agent, încă de pe atunci şi, mai ales, în această calitate, a reuşit să se înşurubeze bine, din punct de vedere politic.

Precum domnul Fortuna, majoritatea timişorenilor nu-l cunoşteau în 1989 pe consilierul mitropoliei Banatului Ilie Sîrbu. Eu nici pe primul ministru Dăscălescu, dacă l-aş fi întîlnit întîmplător pe stradă, nu l-aş fi recunoscut, că nu apărea la televizor. Aşadar, faptul că anumite persoane nu-şi amintesc de faptul că domnul Sîrbu a vorbit mulţimii în 22 decembrie 1989 din balconul Operei nu are neapărat semnificaţia că acest fapt nu s-a întîmplat, ci că nu a fost considerat important la momentul respectiv, cînd din balconul Operei au vorbit o mulţime de persoane. Azi, după ce Ilie Sîrbu a apărut des la televizor şi are o poziţie politică importantă, faptele sale n-ar trece neobservate, dar asta nu era neapărat valabil în decembrie 1989. Domnul Sîrbu a susţinut imediat după revoluţie, în faţa lui Miodrag Milin, că ar fi vorbit din balconul Operei, indicînd ora 9 dimineaţa cînd ar fi pornit de la catedrală spre Operă (fără a spune ora exactă cînd ar fi vorbit mulţimii). Nimeni nu l-a contrazis timp de aproape 25 de ani, dar nici de aici nu se poate trage o concluzie fermă, faptele relatate de domnul Sîrbu putînd fi considerate prea puţin importante pentru a merita o combatere, comparativ cu multe alte minciuni care s-au vehiculat despre revoluţia română.

Nădăjduiesc că se va lămuri şi problema asta, deşi momentul actual, de campanie electorală în care e implicat ginerele domnului Sîrbu, nu e tocmai prielnic căutării adevărului istoric.

Mai citeşte:
– Preotul Ilie Sîrbu (socrul lui Victor Ponta) la revoluţie. Închiderea porţilor catedralei din Timişoara la revoluţie. Valer Marian către Ilie Sîrbu: “M-am revoltat cînd am aflat că aţi afirmat în anturajul dvs. că fostul preşedinte social-democrat Ion Iliescu trebuie ţinut la distanţă”
– 12 ianuarie 1990 – înlăturarea lui Lorin Fortuna de la conducerea judeţului Timiş
– 12 ianuarie 1990, a doua încercare de răsturnare a regimului Iliescu

• revoluţia română din 1989