Plîngerea penală pregătită împotriva lui Laszlo Tokes

4895pappprocuraturatokesPrintre documentele legate de Laszlo Tokes și biserica reformată din România pe care le-am primit, am găsit și o plîngere penală împotriva lui Laszlo Tokes, formulată în numele Episcopiei Reformate din Oradea. M-am interesat la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Timișoara, dar acolo mi s-a spus că nu au înregistrată o asemenea plîngere. Concluzia mea este că episcopul Laszlo Papp s-a gîndit la un moment dat să depună plîngere penală împotriva lui Laszlo Tokes, a și scris această plîngere, dar pînă la urmă n-a mai depus-o hotărînd să continue pe calea procesului civil – cerere de evacuare (aici se pronunțase deja hotărîrea în primă instanță, dar urma recursul). Reproduc mai jos atît plîngerea penală cît și răspunsul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Timișoara.

Eparhia Reformată Oradea
Oradea, str. Craiovei nr. 1
Tel. Nr. 3-17-10
Nr. 3-17-06

Nr. 1221-1989

Către Procuratura Municipiului Timișoara
Timișoara

Ca For Suprem Bisericesc, sub jurisdicția căruia se află Parohia Reformată Timișoara-Centru, Vă înaintăm cu respect plîngerea noastră în legătură cu împiedicarea desfășurării activității de cult, în mod repetat de fostul preot reformat supleant din Timișoara Laszlo Tokes.

Numitul preot supleant a fost revocat din funcția sa cu începere din data de 1 septembrie 1989, iar pe baza sentinței judecătorești din 20 octombrie 1989 s-a pronunțat evacuarea lui din locuința de serviciu din str. T. Cipariu nr. 1, ap. 1. Acest fost preot supleant se împotrivește însă oricărei decizii aduse, continuînd să celebreze neautorizat slujbele în lăcașul de cult și nemutîndu-se din casa parohială.

La data de 14 octombrie 1989 a împiedicat ca vicarul eparhial Iosif Zsigmond, consilierul Ștefan Tarr, protopopul Iosif Kovacs, directorul Departamentului Cultelor Leon Toader, inspectorul de la Departamentul Cultelor pentru județele Timiș și Caraș-Severin, Mihai Țeperdel și inspectorul de la Departamentul Cultelor pentru județul Arad, Ion Popescu să țină ședință cu presbiterii parohiei în biroul parohial sau în lăcașul de cult.

La data de 15 octombrie 1989 nu a permis a se exercita de către protopopul Iosif Kovacs slujba de duminică.

La data de 22 octombrie și 29 octombrie 1989 nu a permis intrarea preoților Korda Laszlo, preot-ajutor la Arad-Centru și Banyai Ferenc preot din Dumbrăvița, delegați oficiali ai Protopopiatului Reformat Timișoara pentru oficierea slujbelor duminicale.

În conformitate cu art. 318 din Codul Penal, rugăm Procuratura Municipiului Timișoara a întreprinde măsurile legale.

Oradea, 3 noiembrie 1989

Episcop D. Laszlo Papp
Vicar Iosif Zsigmond

parchtokesDe la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Timișoara am primit următorul răspuns cînd i-am întrebat de această plîngere:

România
Ministerul Public
Parchetul de pe lîngă Judecătoria Timișoara
Biroul de Informare și Relații Publice

177/VIII/3/2017       15 februarie 2017

Domnului Mioc Marius Remus

Urmare a cererii dumneavoastră, înregistrată la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Timișoara în data de 10.02.2017, prin care solicitați să vi se comunice următoarele:
1. Dacă în arhiva parchetului municipiului Timișoara din anul 1989, se regăsește o plîngere penală formulată la data de 3 noiembrie 1989 de către episcopul Laszlo Papp și vicarul episcopal Iosif Zsigmond împotriva preotului reformat Laszlo Tokes, pe care ne-ați atașat-o în copie;
2. Dacă au fost efectuate cercetări de către organele de procuratură cu privire la cele semnalate în respectiva plîngere și s-a dat vreo soluție în acest caz;
3. Dacă există în arhiva procuraturii municipiului Timișoara vreun dosar legat de respectiva plîngere, iar în caz afirmativ să vă fie îngăduită cercetarea acestui dosar;

vă comunicăm că în Registrul de evidență al lucrărilor penale ale unității noastre la nivelul anului 1989, nu a fost identificat vreun dosar penal vizînd plîngerea penală la care a-ți făcut referire.

PRIM-PROCUROR Claudia-Irina Chivu
PROCUROR Gordana Bogosov

Mai citește alte articole legate de preotul Laszlo Tokes și activitatea sa din 1989 la pagina Cazul Laszlo Tokes.

Un gând despre „Plîngerea penală pregătită împotriva lui Laszlo Tokes

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.