În „Caietele Revoluţiei” nr. 2/2010 (linc), publicaţie editată de Institutul Revoluţiei Române, la paginile 50-55 este publicat articolul lui Titus Suciu – „De ce nu iubiţi revoluţia română, domnule?”.

Articolul este o critică vehementă a unor afirmaţii şi analize despre revoluţia română publicate în 2004 de „Jurnalul Naţional”. „Ceea ce putea să se constituie într-o prestaţie ziaristică onestă se dovedeşte manipulare ordinară (…) Jurnalul Naţional terfeleşte Revoluţia Română, mai ales perioada ei timişoreană, 16-20 decembrie (…) Este vorba de o adevărată campanie, coordonată de Marius Tucă pe două fronturi (…) Ne reîntîlnim cu o semnătură ce deja ne-a convins că nu va însemna nimic în jurnalismul românesc, Răzvan Belciuganu (…) De ce nu respectaţi, de ce nu iubiţi Revoluţia Română, domnule Tucă, domnule Cristoiu?”, sînt cîteva fraze din articolul domnului Titus Suciu.

Amintesc că şi eu am fost critic cu privire la campania „Jurnalului Naţional” din 2004 legată de „adevărul despre revoluţie”, ceea ce m-a determinat în 10 martie 2004 să scot ziarul-ediţie specială „Revoluţia din 1989 şi minciunile lui Marius Tucă”, iar în 2005 cartea „Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional” (carte care, încă înainte de a fi tipărită, din decembrie 2004 a fost disponibilă pe internet pe saitul procesulcomunismului.com – linc – varianta de pe internet are pe alocuri mici diferenţe faţă de varianta tipărită). Ulterior am reluat şi pe acest blog o parte din articolele mele din 2004.

E interesant să constat că multe din argumentele folosite de mine împotriva Jurnalului Naţional în cartea pomenită se regăsesc în critica apărută în revista Institutului Revoluţiei Române. Deşi „Jurnalul Naţional” a republicat în 2008 şi 2009 o parte din articolele tipărite iniţial în 2004, articolul din „Caietele Revoluţiei” nu face referire la aceste republicări mai recente ci tot la articolele iniţiale din 2004, exact ca în cartea mea „Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional”.

Iată cîteva similitudini dintre argumentaţia folosită de mine şi cea din revista Institutului Revoluţiei Române:

– chestia cu non-combatul securităţii, inclusiv miştoul la adresa cuvîntului „gînditor” care-l caracteriza pe Iulian Vlad cînd citea despre revoluţia ungară din ’56. Argumentaţia cu declaraţia din proces a lui Atudoroaie, urmele de funingine găsite pe armele securiştilor, arestarea lui Mazilu şi condamnarea lui Iulian Vlad ca dovadă contrară non-combatului securităţii http://procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/mmioc/revjurnat/docs/13noncom.htm

– Caraşcă şi precizările „politic corecte” pe care le adaugă Jurnalul Naţional la declaraţia sa http://procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/mmioc/revjurnat/docs/03cristo.htm

– Doru Staicu şi sechestrarea sediului organizaţiei „România Liberă” de la Budapesta cît şi lipsa din declaraţia sa a vreunei precizări despre taberele de antrenament din Ungaria  http://procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/mmioc/revjurnat/docs/21staicu.htm

– Nicolae Mavru şi schimbarea din declaraţia sa de la „este posibil” la sigur apropo de intervenţia basarabenilor, inclusiv remarca despre faptul că rapoartele le făcea „verbal” şi contradicţia cu raportul oficial de filaj care l-a întocmit în decembrie 1989 http://procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/mmioc/revjurnat/docs/04mavru.htm (raport prezentat de asemeni în cartea mea http://procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/mmioc/revjurnat/docs/05filaj.htm)

– contradicţia dintre varianta cu ungurii, varianta Mavru (basarabeni) şi varianta Ghergulescu (sîrbi), dar şi citatul cu autoturismele sîrbeşti care claxonau http://procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/mmioc/revjurnat/docs/07iugosl.htm

Este bine că Institutul Revoluţiei Române a ajuns la aceleaşi concluzii ca şi mine referitor la campania publicistică despre decembrie 1989 a „Jurnalului Naţional”, iar asemănările argumentaţiei le interpretez ca o dovadă a faptului că marile spirite gîndesc la fel :-). Amintesc că anterior Institutul Revoluţiei şi „Jurnalul Naţional” au acţionat concertat pentru răspîndirea unor dezinformări despre decembrie 1989, anume au dorit să impună în opinia publică drept „document al revoluţiei” o scrisoare pretins scrisă de Ion Iliescu dar care nu a fost difuzată niciunde înainte de revoluţie. Am tratat respectivul subiect în articolul Iarăşi despre „dizidenţa” lui Ion Iliescu şi pretinsa exclusivitate a Jurnalului Naţional (linc).

Mai citeşte, pe acest blog, republicarea unor fragmente din cartea mea „Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional”, uneori însoţită de observaţii mai recente:
– Jurnalul Naţional şi non-combatul securităţii în decembrie 1989
– Ion Cristoiu şi Jurnalul Naţional continuă dezinformările
– Nicolae Mavru ajută Jurnalul Naţional cu dezinformări proaspete
– Revolta de la Timişoara şi filiera iugoslavă
– Doru Staicu – „omul care a dat semnalul începutului revoluţiei române”

Citeşte deasemeni, din cartea mea „Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei”:
– Revista „Zig-Zag”, iniţiatoarea campaniei de falsificare a istoriei revoluţiei
– Ion Cristoiu, vîrful de lance al campaniei de falsificare a istoriei revoluţiei

• Institutul Revoluţiei
• jurnalistica din România
• revoluţia română din 1989