„Jurnalul Naţional” turbează de furie ca urmare a hotărîrii de reîncarcerare a lui Stănculescu

Ziarul „Jurnalul Naţional” , cea mai activă publicaţie din ultimii ani în campania de falsificare a adevărului despre revoluţie (linc) publică un articol de Gabriela Antoniu intitulat „Perseverenţă ruşinoasă în cazul Stănculescu” (linc), cu supratitlul „efectul Băsescu în dosarul revoluţiei”.

Articolul comentează mînios faptul că la Curtea Militară de Apel a fost admis recursul parchetului în ceea ce priveşte întreruperea executării pedepsei fostului general Victor Atanasie Stănculescu, iar sentinţa de întrerupere cu un an a executării pedepsei dispusă de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a fost casată. Astfel, Stănculescu va trebui să se întoarcă în puşcărie după numai 4 luni, în ciuda faptului că s-a internat de joi seară la Spitalul Militar Bucureşti (ar trebui investigaţi şi medicii care aranjează internări ale unor condamnaţi penal chiar în momentele critice; eliberarea pe motive medicale a unor condamnaţi din protipendadă a devenit o adevărată industrie, foarte bănoasă). Hotărîrea Curţii Militare de Apel e considerată de „Jurnalul Naţional” „efectul Băsescu în dosarul revoluţiei”. Ziarul nu precizează dacă şi eliberarea coinculpatului Mihai Chiţac, de către aceeaşi Curte de Apel, este tot o urmare a efectului Băsescu.

Trebuie spus că la ora actuală nu se mai judecă vinovăţia acestor doi generali, ea a fost stabilită definitiv şi irevocabil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Nu mai puţin de 24 de judecători de la ÎCCJ s-au pronunţat pe această problemă (3+9 în primă instanţă şi recurs, iar după trimiterea la rejudecare ca urmare a recursului în anulare alţi 3+9 judecători). Nu a existat nici o opinie separată, toţi aceşti 24 de judecători au constatat vinovăţia generalilor. Acum se judecă doar cererile de întrerupere a executării pedepsei pe motive medicale, iar relevante în această problemă sînt doar actele medicale şi posibilităţile de tratament în cadrul reţelei sanitare a penitenciarelor din România (reţea care are de altfel aparatură modernă). Ceea ce „Jurnalul Naţional” numeşte „perseverenţă ruşinoasă” este de fapt firescul – faptul ca un condamnat la puşcărie este silit să stea în puşcărie. Întreruperea executării pedepsei pe motive medicale este, sau ar trebui să fie, excepţia.

Este meritul procurorului Dan Voinea că a trimis în judecată pe cei doi generali, şi de aici i se trag acuzaţiile vehemente la care e supus. Corectitudinea rechizitoriului întocmit de Voinea a fost confirmată de 24 de judecători ai Înaltei Curţi.

„Jurnalul Naţional” este consecvent în atitudinea sa favorabilă criminalilor din decembrie 1989. Încă din prima fază a procesului Chiţac-Stănculescu a pretins că acesta e un proces politic, pe atunci se aduceau acuzaţii de acest fel lui Emil Constantinescu. Acum e acuzat de aceleaşi presiuni politice pe Traian Băsescu. Motivul acuzaţiei împotriva lui Băsescu este că acesta, după o lună de grevă a foamei făcută de Mărieş la poarta Cotrocenilor, a mediat o întîlnire între acesta şi reprezentanţi ai justiţiei la care şi-a permis să facă observaţia de bun simţ că dosarele revoluţiei ar trebui finalizate. Băsescu nu s-a referit însă la dosarul Chiţac-Stănculescu, care a fost deja finalizat, ci la dosarele nefinalizate.

Referitor la cazul Chiţac-Stănculescu e de amintit şi atitudinea lui Marius Tucă, directorul „Jurnalului Naţional”, care după prima condamnare a celor doi a organizat o emisiune la Antena 1 la care, în dispreţul deontologiei jurnalistice, a invitat doar persoane favorabile inculpaţilor (fiica generalului Chiţac, avocaţii celor doi inculpaţi, ziaristul Ion Cristoiu pe care l-am numit de multă vreme „vîrful de lance al campaniei de falsificare a istoriei revoluţiei” (linc) şi care este un susţinător fervent al opririi oricăror procese legate de revoluţie şi Marius Tucă însuşi).

Obiectivitatea „Jurnalului Naţional” în cazul Stănculescu este îndoielnică ţinînd seama că acest ziar a lansat public propunerea de eliberare a lui Stănculescu (linc). După acea propunere am scris pe acest blog articolul care a deranjat într-atît (linc) încît s-a făcut reclamaţie la WordPress pentru a mi se şterge blogul, ceea ce vremelnic s-a izbutit (linc).

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.