Ziarul „Adevărul” din 23 decembrie 2009 (linc) a publicat un articol de Ştefan Both cu lamentările fostului şef al Securităţii Timiş din decembrie 1989, Traian Sima, care declară că viaţa sa e complet distrusă. Motivul nefericirii fostului securist este faptul că trebuie să-mi cedeze o treime din pensie. Reproduc din articolul apărut în „Adevărul”:

Fostul colonel Traian Sima consideră că a fost judecat pe nedrept şi că plăteşte pentru crimele comise de armată. După ce a stat 6 ani la puşcărie, Traian Sima este nevoit să plătească o treime din pensie pentru revoluţionarul Marius Mioc.

Traian Sima a fost condamnat iniţial la 25 de ani de închisoare, iar apoi pedeapsa a fost redusă la 15 ani. Acesta a stat şase ani în temniţă, fiind eliberat pe motiv de boală. Fostul şef al Securităţii Timiş, care are acum 72 de ani, consideră că a fost condamnat pe nedrept, dar că nu a reuşit niciodată îşi dovedească nevinovăţia. Sima susţine, ca toţi securiştii, că nu şi-a făcut decît datoria faţă de ţară. „Nu am ieşit cu puşca în stradă. La noi era o regulă: nu mişcă nimeni în front! Am făcut şase ani de puşcărie, categoric, pe nedrept!”, a spus Traian Sima. Acesta susţine că ar fi trebuit să plătească cei care au ordonat să se tragă în manifestanţi, pe 17 decembrie 1989. „Noi ne-am făcut atribuţiile noastre legate de informaţii. În rest nimic. Cum să răspund eu pentru ce a făcut armata. Eu dau o treime din pensie. Pentru ce ? Ce i-am făcut eu lui Marius Mioc ?”, a întrebat Sima.

„Nu mă mai interesează procesele”

Fostul şef al Securităţii susţine că nici generalul Iulian Vlad, şeful Securităţii pe ţară, nu a fost nevoit să răspundă atît de dur. „Generalul Vlad a primit doar 12 ani”, a explicat Sima. Acesta dă vina pe justiţie, care trebuia să găsească adevăraţii vinovaţi pentru crimele din 1989. „Mioc şi ceilalţi au fost reţinuţi de poliţia T.F. (transporturi feroviare), după care au fost anchetaţi de procurorii de miliţie. Iar eu plătesc din pensie o treime! Nu mă mai interesează. Mă gospodăresc cu ce am şi gata. Nu mă mai interesează procesele”, a mai declarat Sima.

„Adjuncţii mi-au fost mereu aproape”

Traian Sima regretă că asociaţia rezerviştilor nu a făcut absolut nimic pentru a-i apăra pe foştii ofiţeri. Singurii care îi sunt aproape sunt foştii său adjuncţi Radu Tinu şi Gheorghe Atudoroaie. „Au fost tot timpul lîngă mine. Sînt oameni extraordinari”, a adăugat acesta. Sima susţine că „îl cam supără inima”, însă încearcă să reziste. „Cît mai e posibil să mai rezist, rezist. După aia gata”, a spus Sima. Fostul colonel susţine că nu se va afla adevărul despre evenimentele din 1989, pentru că nici nu se doreşte. „Justiţia asta  nu este justiţie. Pur şi simplu nu se realizează adevărul, care este în aer. Nu s-a aflat şi nu se va afla niciodată. Eu ştiu ce au făcut securiştii în Revoluţie. Dar nu au beneficiat de nici o clemenţă”, a mai spus Sima. Acesta a avut şapte procese numai cu Marius Mioc. „Am spus, băi, luaţi cît vreţi voi. Chiar şi toată pensia. Eu nu mă mai duc la proces. Pur şi simplu e bătaie de joc”, a mai declarat Sima.

“SRI lucrează sub mediocru”

Înainte să vină la Timişoara, Sima a fost şeful securităţii la Oradea, timp de 15 ani. Spune că nimeni nu are ce să-i reproşeze, nici în perioada cît a lucrat în Ardeal. Acesta spune că SRI, duce mai departe munca Securităţii, are o problemă mare. „Trebuie neapărat intensificate activităţile de informaţii. Dacă nu ai informaţii şi nu stăpîneşti această problemă eşti pierdut. Nu se poate ca activităţile de informaţii să se desfăşoare la nivel sub mediocru”, a mai declarat Traian Sima. Acesta spune că după Revoluţie, viaţa i-a fost schimbată cu 360 de grade. „Mi-a fost distrusă viaţa 100 la sută”, a încheiat Traian Sima.

Cîteva comentarii pe marginea acestui articol:

Nu am avut şapte procese cu Traian Sima, ci doar unul, care a durat însă vreo 7 ani, socotind şi timpul necesar Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să redacteze hotărîrea pe care a pronunţat-o. Am început procesul în 2 iunie 2000, la 4 zile înainte de a se împlini 3 ani de la rămînerea definitivă a hotărîrii penale din „procesul celor 25”, primul mare proces al revoluţiei din Timişoara. Dacă aş fi aşteptat mai mult, eram în primejdie să-mi fie respinsă acţiunea pe motiv de prescripţie, căci Decretul 167/1958 prevede un termen de 3 ani de prescripţie în cauze civile, din momentul în care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba cît şi pe cel care răspunde de ea. Intuiţia mea a fost corectă, căci acest decret chiar a fost invocat de către pîrîţi, ei pretinzînd că prescripţia curge din decembrie 1989. Eu am putut contracara asta arătînd că înainte de rămînerea definitivă a hotărîrii penale nu poate curge prescripţia, pînă atunci funcţionînd prezumţia de nevinovăţie.

I-am dat în judecată pe Traian Sima, Filip Teodorescu, Tinu Radu şi Ministerul de Interne, cerîndu-le despăgubiri pentru arestarea mea ilegală în timpul revoluţiei din 1989. Traian Sima a fost condamnat în procesul penal pentru 200 de arestări ilegale săvîrşite în timpul revoluţiei, condamnare care n-a avut influenţă asupra anilor de puşcărie efectuaţi de dînsul, căci s-a aplicat principiul contopirii pedepselor, dar care a contat în acest proces civil, căci s-a aplicat principiul că hotărîrea din procesul penal are autoritate de lucru judecat în procesul civil. Faţă de Filip Teodorescu şi Tinu Radu, am arătat că nu-i consider vinovaţi de arestarea mea, ci doar de prelungirea arestării după data de 20 decembrie 1989, cînd au fost eliberaţi majoritatea timişorenilor care fuseseră reţinuţi, dar eu n-am fost eliberat. De aceea am cerut ca aceştia să răspundă solidar la o treime din prejudiciu. Ministerul de Interne a fost chemat în judecată ca parte civilmente responsabilă, fiind instituţia la care erau angajaţi pîrîţii în momentul săvîrşirii faptelor care au pricinuit prejudiciul.

Alături de mine a mai fost în proces un alt arestat din revoluţie, Dimitrie Meci, care a avut pretenţii doar faţă de Traian Sima şi Ministerul de Interne.

La Tribunalul Timiş acţiunea a fost anulată ca netimbrată. La Curtea de Apel Timişoara s-a casat prima hotărîre, constatîndu-se că nu aveam obligaţia de a plăti taxă de timbru, şi s-a admis acţiunea cu despăgubirile cerute, numai faţă de Traian Sima, respingîndu-se cererile faţă de Radu Tinu, Filip Teodorescu şi Ministerul de Interne. La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a hotărît trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru recalcularea despăgubirilor pe alte criterii, acceptîndu-se însă anularea hotărîrii Tribunalului Timiş cu privire la taxa de timbru. La rejudecare, Curtea de Apel Timişoara a recalculat despăgubirile, de a căror plată l-a considerat răspunzător pe Traian Sima în solidar cu Ministerul de Interne. În final procesul a ajuns iarăşi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a confirmat verdictul (Decizia nr. 8242 din 17 octombrie 2006), stabilind şi cheltuielile de judecată.

Adăugînd şi timpul necesar redactării hotărîrii ÎCCJ, abia după 7 ani de la începerea procesului m-am văzut în sfîrşit cu hotărîrea definitivă şi irevocabilă în mînă. Puteam să cer despăgubirile de la Ministerul de Interne (aşa cum a făcut Dimitrie Meci), dar am considerat că este nedrept să iau bani de la contribuabilii români, ţapii ispăşitori tradiţionali care plătesc oalele sparte de alţii. De aceea am cerut unui executor judecătoresc să pună poprire pe pensia domnului Traian Sima. Au fost şi aici probleme, că executorul nu ştia de unde-şi ia pensie Traian Sima, a trimis întîi adresă la Ministerul Apărării Naţionale care a răspuns că nu plăteşte nici o pensie lui Sima, şi abia apoi am aflat că pensia e plătită de SRI. Conform legii, pensiile şi salariile nu se pot popri decît pînă la maxim o treime, de aceea domnul Sima îşi plăteşte datoria în rate, în fiecare lună o treime din pensie. Am început să încasez bani de la Sima din noiembrie 2007. În fiecare lună, cînd primeşte fluturaşul de pensie, domnul Sima îşi aminteşte de decembrie 1989.

Nevastă-mea m-a certat că am cerut banii de la Sima, de unde-i iau cu ţîrîita, cînd puteam să iau toţi banii deodată cerîndu-i de la partea civilmente responsabilă Ministerul de Interne, dar eu am considerat că aşa e mai corect. În martie 2009 am obţinut, prin executorul judecătoresc, o mărire a sumei pe care Traian Sima mi-o plăteşte, pentru că între timp guvernanţii grijulii îi măriseră pensia. De atunci suma lunară pe care o primesc de la domnul Sima este de 918 lei. Rezultă că domnului Sima îi rămîn 1836 lei/lună ca să se gospodărească, dacă nu cumva i s-a mai mărit pensia ulterior. Ştiu că acest blog e citit şi de foşti securişti, fac apel la aceştia să mă anunţe dacă s-au mai mărit pensiile securiştilor după martie 2009, pentru a cere şi eu executorului judecătoresc mărirea contribuţiei pe care mi-o plăteşte Sima (care nu poate depăşi 1/3 din pensie).

Cît este de distrusă viaţa domnului Sima după acest proces e o chestie relativă. El rămîne cu minim 1836 lei/lună, cred că sînt mulţi pensionari români care ar vrea să aibă o asemenea viaţă „distrusă”. Afirmaţia cu „viaţa schimbată la 360 de grade” rămîne pentru antologia umorului românesc.

Alte declaraţii ale lui Sima, precum „nu am ieşit cu puşca pe stradă”, sînt nerelevante, căci în acest proces el n-a fost pus la plată pentru că ar fi ieşit cu puşca pe stradă, ci pentru că a poruncit arestarea revoluţionarilor din decembrie 1989. Declaraţia este însă şi neadevărată, fiindcă securiştii timişoreni au avut armament la ei (n-or fi fost puşti ci pistoale şi pistoale-mitralieră) şi pe unele din acest arme s-au găsit urme de funingine la controlul făcut după revoluţie.

Ştiu că au apărut întrebări despre mine, cine mă finanţează, dacă nu cumva mă plăteşte fosta securitate. Dau răspuns la aceste nedumeriri: sînt finanţat de fostul şef al Securităţii Timiş!

Mai jos puteţi vedea hotărîrea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în acest caz şi adresa prin care SRI confirmă înfiinţarea popririi pe pensia domnului Sima. Voi mai da pe acest blog amănunte despre acest proces şi argumentaţiile juridice folosite în cadrul acestuia, cînd timpul îmi va îngădui. Cred că e un precedent juridic interesant, unul din puţinele cazuri în care un demnitar al fostului regim a fost pus să plătească personal pentru pagubele pricinuite.

• justiţie
• revoluţia română din 1989