Fără buletin

(continuare din numărul trecut)

A doua zi m-am reînfiinţat pe propriile-mi picioare, la spitalul Onabe, pentru pansament şi reglare de cont.

Sunt invitat să stau pe un fotoliu în faţa camerei de gardă. Îmi cad ochii pe niscai scrisori de recunoştinţă înrămate şi atîrnate pe pereţii holului. Una, proaspătă (30 noiembrie 2010) de la fostul primar Akiba, pentru cooperare (probabil în medicina de urgenţă subscripţia la construirea noului stadion de baseball):

…şi o scrisoare de acreditare şi mulţumiri, din martie 2008, primită de la directorul spitalului universitar. Este de notat prezenţa termenului ideal ca atribut pentru calitatea asistenţei medicale. Breasla îşi fixează întîi idealul, cum e firesc, şi apoi tinde către el. Fiecare unitate, şi toate împreună.

Se pare că unităţile private mijlocii au rolul să scadă presiunea din spitalele mari, preluînd urgenţele minore şi falsele urgenţe. E de notat că spitalele mijlocii nu asigură urgenţa în fiecare zi, ci, prin rotaţie, poate numai o zi pe săptămînă, sau chiar mai rar. În orice caz, un telefon la dispeceratul de urgenţă* îl poate lămuri repede pe cel în nevoie.

Diferenţa de preţ între spitale, practic este inexistentă, ceea ce asiguratului îi simplifică opţiunea dpdv pecuniar, şi în acelaşi timp le înlătură orice suspiciune de clientelism celor îngrijoraţi de cum sunt cheltuiţi banii de la casa de sănătate.

Dar, ca să nu ne mai lungim, să trecem în camera de gardă. Printre amabilităţi, îi sugerez asistentei, atătîndu-i gambele-mi nervuroase, de mai jos de şpilhozenii cu care obişnuiesc să umblu vara, că aş dori şi o investigaţie şi eventual un tratament chirurgical pentru varicele mele. Mi-a răspuns că la următorul pansament va fi şi medicul. Mulţumesc. Ies şi mă aşez pe un fotoliu în faţa ghişeului fişier. Operatoarea mă cheamă, îmi înmînează cardul de pacient (pentru spitalul Onabe), îi dau poliţa de gaj, îmi dă restul la bancnota lăsată de cu seară, două chitanţe şi două motivaţii detaliate pentru banii încasaţi.

Am ajuns şi la partea de contabilitate. Acum, vă rog, nu mă întrerupeţi, că lucrez cu cifre. 🙂

Traduc uşor mecanic:
[Extern] / Chitanţă pentru consumul de diagnostic şi tratament / data:–
Numărul pacientului
Numele pacientului / data facturării–
totalul acoperit de asigurare: 1.173puncte (1 punct = 10yen n.m.)
raport de coplată: 30%
coplată: 3.520yen
total la ghişeu: 3.520yen

(probabil, totalul de la ghişeu are un corespondent la interfaţa cu casa de sănătate, pentru diferenţă)

Acum să vedem pe ce dădui banii:
diagnostic în premieră: 270px1
suprataxă la diagnosticul în premieră înafara programului: 230px1
reparat mai puţin de 5cm de plagă superficială (literal: fără atingerea tendoanelor musculare şi a organelor interne): 658×1
xilocain 1% 5ml, ser fiziologic 100ml: 15×1
total: 1.173p

Sufixul numeric x1 pare să prevină falsificarea numerelor.
Va să zică, costul real a fost de 11.730yen (cca. 100 euro) din care am plătit 30%.
Trebuie să adaug că am refuzat pe răspunderea mea (fără să trebuiască să semnez ceva) antibioticul şi antidolorificul. Evoluţia ulterioară a plăgii mi-a validat refuzul.
Mai departe:

Cu scuze, am ales o chitanţă din a treia zi, dar care arată ca cea din a doua. Acelaşi tipic. Mai interesant este punctajul:

reexaminare: 69×1
pansarea plăgii (sub 100c㎡): 45×1
total: 114p

Acum, despre varice. Medicul mi-a spus că spitalul Onabe nu are secţie de chirurgie vasculară, dar îmi dă o trimitere la spitalul Takanobashi-Chuo. Şi îmi înmînează scrisoarea de recomandare. Plicul era pregătit dinainte. Acum să vedem cît costă o trimitere, şi cine plăteşte:

Observăm că articolul de calculaţie cu pricina iese din domeniul practicii medicale propriu-zise şi intră la capitolul: administraţie medicală, subspecia: oferirea de informaţii de interes medical, dar este suportat în aceeaşi proporţie de casa de asigurări de sănătate.

================================================
(Linia de mai sus se va regăsi probabil şi în următoarele postări. Ea indică graniţa dintre poveste şi judecăţile strict etice.)

Să recapitulăm: mă tai la mînă, o clientă îmi cheamă salvarea, mă răsfăţ pe bancheta dubei, medicul mă repară la spital, apoi, pentru că tot m-am mobilizat, solicit şi alte reparaţii.

Sunt trei servicii de care am beneficiat: un serviciu public gratuit (de transport şi prim ajutor), unul medical cu coplată, şi încă unul, administrativ, tot cu coplată.

Dacă facem socoteala că trei oameni au cheltuit rotund 2 ore-om, un litru de benzină şi cîteva minute de contabilitate internă, doar pentru ca eu să îmi scurtez vacanţa fortuită cu o oră, rezultă o pagubă considerabilă pentru societate. După uşurinţa cu care a fost apelat, seviciul gratuit este mai susceptibil la abuz, ceea ce face mai greu de optimizat şi, paradoxal, mai scump, un serviciu gratuit decît unul cu coplată. Asta, una la mînă.

A doua la mînă: sunt două drepturi fundamentale puse în joc. Dreptul la viaţă şi dreptul la sănătate. Ambulanţa asigură doar primul ajutor. Adică restaurează viaţa. Misiunea sa, odată îndeplinită, se intră pe terenul dreptului la sănătate. Dreptul la viaţă este unul negativ, şi de aceea readucerea la viaţă este gratuită. În schimb, dreptul la sănătate este unul pozitiv. Drepturile pozitive sunt mai slabe decît cele negative. Sunt mai aproape de privilegii. Privilegii fără şmotru nu există. Ar fi imoral ca bolnavii închipuiţi să abuzeze de dreptul la sănătate în dauna celor veritabili doar pentru că statul e cumsecade şi risipeşte banii gratis. Cînd coplata se interpune la exercitarea dreptului la sănătate, atunci, ipohondrul se gîndeşte de două ori înainte de a clama dreptul cu pricina. S-a observat efectul benefic al coplăţii în restaurarea echităţii, în Germania, unde, tariful de bază (taxa de reexaminare, cea de 69 de puncte din exemplele mele) a crescut de la zero, cît era înaintea reformei, la 5 sau 10 euro. Măsura a spart cluburile gospodinelor, formate ad-hoc în antecamerele medicilor.

Opoziţia la coplată nu ar trebui să fie atît de mare, atîta timp ea se practică demult. Dau exempul Justiţiei. Jusitiţia se protejează de abuzul de drept, de procesomanie, prin nenumăratele taxe de timbru, de plic, de pap şi Dumnezeu le mai ştie. Ba, în Sănătate exista coplată şi înaintea oficializării ei. Atît că se numeşte şpagă şi este mai nocivă moral chiar decît imoralitatea dată de gratuitatea serviciilor medicale, întrucît are mai degrabă proprietăţi de taxă interlopă de protecţie. Mai corect ar fi: supraplată. Dacă socialiştii chiar îşi doresc echitate, păi, coerent (i)moral ar fi: fie să militeze şi pentru Justiţie gratuită necondiţionat, fie pentru coplata în toate instituţiile conexe drepturilor pozitive.

Ca o concluzie generală, gratuitatea infantilizează şi are mare potenţial în dezbinare, în timp ce coplata responsabilizează şi armonizează.

Mai sunt şi alte beneficii ale coplăţii. Le voi dezvălui la momentul potrivit.

(va urma)

––––––––––
* Acum cîţiva ani, fiul meu a căzut de la etaj, circa 3m, ocazie cu care am aflat că nici măcar spitalele mari (de pildă spitalul Funairi, cu o secţie mare de pediatrie) nu au totdeauna serviciu de urgenţă. Atunci am fost îndrumaţi la unul privat, dar care a fost capabil să facă chiar şi scanarea tomografică.