Un înger povestea unui om cuminte:
Îngerul: – Tu ştii că în Cer se pregăteşte masă mare?
Omul: – Păi cum să ajung acolo sus, unde numai voi îngerii puteţi merge?
Î: – Nu acolo.., căci Cerul cel de sus, cu luminile sale de negrăit a coborât jos, în cerul pământului acestuia, şi aici se pregăteşte masă mare.
O: O… înseamnă că tot cerul va fi luminat!
Î: Nu… Ei şi-au ascuns lumina şi fac toate pregătirile necesare cu discreţie, în atmosfera şi înţelegerea firească a oamenilor acestui pământ dar…
O: Şi atunci de unde o să ştim noi cum să o deosebim de o masă a oamenilor de pe pământ, mai ales că stăpânii lumii pun mese bogate şi strălucitoare cum nu s-au mai văzut.
Î: Strălucirea nepământeană a acestei mese se va vedea cu siguranţă, însă numai la vremea hotărâtă de Domnul. Dar totuşi, unele nuanțe vor ieşi în evidenţă, pentru observatorul atent. Simplitatea, curăţenia, ordinea, pacea şi mai ales culoarea albă. Feţele de masă de un alb imaculat, farfuriile albe, tacâmurile înfăşurate în şervet de pânză albă. Iar când intri în curtea casei unde s-a pregătit masa, predomină albul, caldarâmul este acoperit de o zăpadă albă, imaculată. Calci pe ea şi rămâne la fel, nu se murdăreşte, peste tot alb curat. Şi nu ţi-e rece la picioare.
O: – Şi cine este invitat la această masă?
Î: – Toţi. Şi stăpânul şi sluga. Şi bogatul şi săracul, şi credinciosul şi cel necredincios, toţi.
O: – Bine, bine, dar nu sunt atâtea mese, unde vor sta toţi?
Î: – Loc este pentru toată lumea, asta nu-i o problemă. Dar nu toţi cei invitaţi vor veni. De exemplu, unii dintre cei puternici, care au totul pe acest pământ, care dau mese cui vor ei şi au ignorat toată viaţa că este ceva mai presus de propria persoană, aceia nu vor veni. Mândria şi faptele lor nu-i vor lăsa să accepte invitaţia. O vor refuza.
Şi astfel, toţi oamenii pământului vor fi chemaţi. Faptele lor, gândul ce-au gândit, dorirea ce-au dorit, ele îi vor face să accepte sau să refuze invitaţia.
Mare agitaţie va fi. Dar când totul este pregătit, mesele s-au ocupat, lumea a tăcut, Împăratul lumilor va veni şi va da toate pe faţă. Lumina şi întunericul, fiecare cu cei care le-au slujit, vor primi ce li s-a făgăduit. Iar tot acel alb simplu, imaculat, lumină orbitoare va deveni. Cei care au căutat în timpul vieţii pământene lumina, chiar dacă n-au găsit-o întotdeauna, vor fi acasă.
Ceilalţi, care n-au onorat invitaţia, vor culege roadele liberului lor arbitru, căci la vremea când Împăratul va fi coborât la masă, în afara locului unde se află El, Pământul va intra în frământarea curăţirii, iar Viaţa, aşa cum o ştim, va lua o pauză.
O: Nu prea înţeleg!?
Î: Dar crezi?
O: Cred!
Î: Să nu-ţi pierzi credinţa, căci timp de înţeles nu prea mai este.
Şi înainte ca omul să mai zică ceva, îngerul a dispărut.

Trimişii lui Dumnezeu

Trimişii lui Dumnezeu
Pe pământ oameni sunt.
Dar în Cer au statut de zeu,
De veacuri cu stemă de sfânt.

Puternici şi cu îngerii egali,
Între noi fragili şi marginali.
Dar în ciuda aparenţei
Energii mai presus de mintea omenească
Arată simplu, dovada apartenenţei
La o lume cerească, fără răutate pământească.

Şi totuşi, de ce mai stau cu noi?
Ei iubesc şi sunt urâţi,
Dăruiesc dar sunt jertfiţi
De parcă ar fi doar un gunoi.

Când trăiesc sunt umiliţi şi chiar omorâţi.
Apoi ridicaţi în slăvi, respectaţi şi cinstiţi.
Se pare că adesea noi oamenii suntem
Bestii cu figură de sfânt modern,
Făcând acelaşi joc meschin, peren.

Ce Iubire ei trăiesc
De suportă totul?
Nu se-mpotrivesc, dar mărturisesc
Cu viaţa lor pe Domnul.

Sunt două taine una-n-tralta
Pentru care între noi mai vieţuiesc.
Iubirea de Dumnezeu şi Judecata
Ce urmează-n mod firesc.

Şi toate au un rost,
Judecătorului vor fi de folos.
Cei din ”Fericiri”, fericiţi vor fi.
Ceilalţi se vor duce pe pustii.

Căci nici unul dintre cei ce crima
Au săvârşit-o împletită cu minciuna,
Iar desfrâul împotriva firii l-au făcut,
Nu vor putea spune la Judecată: N-am ştiut.

Autor : Ovidiu Harbădă