Un om de ştiinţă, dar şi apropiat de credinţă, atunci când are întrebări la care răspunsul, nedemonstrat ştiinţific, există, dar este greu de crezut, apelează la instrumentele pe care le are la îndemână: bunul simţ, discernământul, logica, intuiţia, modalităţi ştiinţifice de cercetare. Şi chiar dacă toate acestea nu îl ajută pe deplin, măcar dau sens căutării şi îl pregătesc pentru momentul cunoaşterii prin revelaţie.

Logica lui e simplă. Dacă eu caut am două şanse; să găsesc sau nu ceea ce caut. Dacă nu caut nimic n-am nici o şansă. Pot să trec pe lângă comoară şi nici măcar nu iau în considerare posibilitatea că ea există. Deşi este în faţa mea, nu o văd, trec mai departe ca şi cum n-ar fi.

Astfel, referitor la un subiect aparte, omul nostru a cules câteva mărturii din noianul căutărilor sale. Ele nu sunt în mod obligatoriu convingătoare, dar măcar trezesc un semn de întrebare: „ Dacă o fi aşa?”

– „România va fi Mecca Omenirii prin spiritualizare”. N-am spus-o de la mine, s-a spus prin mine. Cuvinte spuse de Valeriu Popa în 1990, reproduse într-un ziar din străinătate (Expres Magazin din 7-13 sept.)

– „Prin toată munca mea mi-am dorit să fac ca despre România, să se vorbească ca despre un popor ales de Dumnezeu. România are mare misiune.” (altă frază rostită de Valeriu Popa, câțiva ani mai târziu.)

– Nenea Ion : „Aici va fi judecata, aici va fi mântuirea, în ţara aceasta, România. Aici are Dumnezeu Baza”.

– Arsenie Boca: „Gândește că Dumnezeu iubește România, că e grădina Maicii Sale (…) Că la sfârșit aici durerile sunt ușoare și de scurtă durată, că nu îngăduie Maica tuturor”.

– Părintele Chiril (Nimai Karthaus), neamț de origine, viețuitor la mânăstirea Radu Vodă din București, absolvent al facultății de Teologie din București, masterand la aceeași facultate, spune: „Românii subestimează valoarea lor ca popor, ei cred că este necesar să se ducă în alte țări, dar aș spune că trebuie să fie mai mândri de țara lor (…) Este mai greu să fii cu Dumnezeu într-o țară secularizată, cum sunt cele din occident, față de România, unde ortodoxia face parte firesc din viața oamenilor(…) Românii nu sunt conștienți de ce mare binecuvântare au că s-au născut într-o țară ortodoxă, nu știu ce mare dar au primit de la Dumnezeu, născându-se aici, în România. ”

Dar ca toate acestea să se întâmple, noi, poporul român avem nevoie să devenim conștienți de acest neprețuit dar și responsabili totodată. Se pare că, încă, acest lucru nu se întâmplă. În acest sens părintele Iustin Pârvu spunea: ” Vedem cu ochii, auzim cu urechile și nu credem(…) Așa că nu știu ce o să mai fie, dar deocamdată stăm pe o poziție foarte critică și primejdioasă pentru mântuirea noastră.”

România mea

Mă plimb adesea într-o Românie
În plină suferinţă, fără bucurie.
Căci deşi creştini în proporţie covârşitoare
Suntem răi şi de aceea pierduţi în disperare.

Nu ştiu cum vine asta,
Creştin şi rău să fiu.
E un lucru imposibil să-l descriu,
Nu pot să-nţeleg şi basta.

Înseamnă că undeva este o înşelăciune,
Minciuna o port în suflet și în lume.
Creştin îmi zic dar nu sunt,
Pretind din buze, dar nu și pe Cuvânt.

Ori răul s-a instalat în mine
Profitând de-a mea slăbiciune,
Și speră că binele-i înfrânt,
Văzând că-i alungat chiar și din gând.

Dar el nu ştie că prea repede îşi trâmbiţează gloria.
Pe noi de mii de ani ne-a apăsat nevoia.
Căci în suferinţă şi în umilinţă
Diamantul îşi şlefuieşte a sa voinţă.

Şi când toţi au crezut că l-au sfărâmat
El mai tare-i curăţat, s-a înnobilat,
De aceea răul nu mai poate suporta
Lumina în mii de fațete a se reflecta.

Astfel diamantul, adevărat, puternic şi sfânt,
A neamului moştenire şi Dumnezeiesc Cuvânt
Pregătit acum să iasă, să se manifeste,
Din Iubire, a Domului  Voinţă este.

Autor: Ovidiu Harbădă