Ce straniu galopează
pe dealurile din
Ardeal furtuna,
părinţii fug
spre casele care o iau din loc,
se crapă coaja norilor
şi apele greoaie vin cu capăt
ca şerpii altor ere –
brazii împinşi de bolovani,
scroafe cu dinţii-ntorşi
înoată cu purceii spânzuraţi de ţâţe,
cerbii loviţi
de răsuflarea lupilor
îşi rup de trunchiuri coarnele,
se încâlceşte lumea
aşa ca la-nceput;
aud cum putrezeşte dealul
la care am gândit o clipă.
Şi nu mai sunt decât un strigăt
rupt dintr-o gură-n alt mileniu,
când mă inundă fără urmă
puhoaiele materiei.
*
Citiţi traducerea în francezặ= http://wp.me/p1pjp4-CW
poezie românească 